Întru această zi, pomenirea celui întru Sfinți Părintelui nostru Marcian, preotul și iconomul Bisericii celei mari din Constantinopol (474)

"Pe când împărăteau Marcian și Pulheria (450-457), a înflorit cu bunătățile în Constantinopol, preaminunatul bărbat Marcian Fericitul, care avea ca patrie Roma cea veche, din părinți credincioși fiind și de bun neam. Și, mutându-se ei din Roma cea veche în cea nouă, au adus cu ei și pe acest fiu al lor Marcian, copil tânăr, care bine străbătea învățătura cărții și se deprindea la bune obiceiuri și dorind el să se dăruiască Casei lui Dumnezeu, venea totdeauna, cu sârguință, la cântarea bisericii. Și era iubit de patriarhul din acea vreme și l-a rânduit pe el între clericii săi, iar, nu după multă vreme, văzându-l pe el, deși tânăr cu anii, dar bătrân prin curăția vieții și cu înțelegerea, că adevărata căruntețe este înțelepciunea oamenilor și viața nespurcată este vârsta bătrâneților, l-a judecat pe el a fi vrednic de rânduiala preoției, iar, mai apoi, și iconomul Bisericii celei mari l-a pus. Și, mutându-se părinții lui din cele de aici, multe averi după dânșii au rămas Fericitului Marcian, pentru că le era unul născut și, pentru aceasta, lui unuia i-au intrat în mâini, ca moștenire, toate bogățiile părinților, pe care nu la cele lumești le-a cheltuit, ci lui Dumnezeu pe toate le-a dat, pe cei săraci îndestulând și bisericile Domnului cele vechi înnoindu-le și biserici noi, din temelie, zidind și împodobind.

Deci, a zidit o biserică nouă, preafrumoasă și cu multă cheltuială, Sfintei Mucenițe Anastasia. Iar, când cineva din prietenii lui se miră de atâta cheltuială pentru zidirea și înfrumusețarea ei, Sfântul a zis către dânsul: "De aș avea o fiică și aș voi ca să o logodesc pe ea mireasă, cuiva din cei mari, au n-aș cheltui mulțime de aur, ca să o înfrumusețez pe ea? Au nu este Biserica mireasa lui Hristos?"

Așa, Fericitul, îndurat și dătător de bună voie, era spre podoaba sfintelor biserici, iar pentru el era scump și nemilostiv, că nu numai că se îmbracă în haine proaste, ci, uneori, și de aceste proaste haine dezbrăcându-se, le dăruia celor ce le trebuiau, precum arată cuvântul.

Că sosind ziua sfințirii bisericii zidită de el, la ziua însăși întru care Sfânta Anastasia mucenicește s-a săvârșit pentru Hristos, adică la 22 decembrie, pe când se făcea mutarea moaștelor de la biserica cea mică, veche, în biserica cea nouă, zidită de Marcian, mergând înaintea carului cu Sfintele Moaște patriarhul Ghenadie, cu tot clerul, și împăratul, cu toată curtea lui, iar Marcian, în felon, mergea în rând cu ceilalți preoți, un sărac s-a apropiat de el și cerea de la dânsul milostenie.

Iar el, neavând la sine nimic și nevrând să lase neajutorat pe acel sărac, tăinuindu-se de toți, a mers la un loc ascuns și, dezbrăcându-și haina sa, a dat-o săracului și a rămas gol, numai în felon îmbrăcat, după cuvântul Domnului: "Celui ce cere de la tine, dă-i", neștiind nimeni ceea ce se făcuse.

Deci, pentru viața lui cea atât de îmbunătățită, i-a dat Dumnezeu lui darul facerii de minuni: darul să izgonească dracii și să tămăduiască pe cei cei bolnavi. Și a zidit Cuviosul Marcian și altă biserică, Sfintei Mucenițe Irina, iar bisericile Sfântului Teodor și a Sfântului Isidor le-a înnoit.

Și umblă noaptea pe uliți, ajutând pe săraci, tămăduind pe bolnavi, îmbrăcând pe cei morți, izgonind duhurile din cei îndrăciți, întorcând la viață, după legea lui Dumnezeu, pe cei păcătoși. Căci cu totul era în Dumnezeu și Dumnezeu întru el. Iar, la sfârșit, a grăit cuvintele acestea: "Doamne în mâinile Tale dau amândouă acestea, sufletul, pe care Tu Însuți l-ai zidit și bisericile pe care, cu a Ta voie, le-am zidit și le-am înnoit." Și așa, plin de ani și de fapte bune, s-a mutat la Dumnezeu."