Treceți la conținutul principal

Întru aceastã zi, cuvânt din Limonar, despre minunea ce s-a fãcut la copiii ce au slujit Sfânta Liturghie.

 


       "  De la cetatea ce se numeşte Teracus, ca la zece stadii, era un sat, anume Gonab. Deci, copiii satului acestuia păşteau oile şi, cum se întâmplă între copii, alergară să se joace, precum le este obiceiul. Iar, jucându-se ei, au zis: "Veniţi, cu adevărat, să facem şi să aducem jertfă şi să ne împărtăşim, precum şi preotul face în sfânta Biserică." Şi aceasta le-a plăcut tuturor. Şi şi-au pus lor, pe unul, în rânduială preoţească şi, pe alţi doi copii, cu rânduială de diaconi. Deci, au venit la o piatră, că lângă piatră se jucau şi pe piatră, ca pe un altar, au pus pâinile, iar într-un pahar de piatră, vinul. Încă şi înaintea adunării stăteau deoparte şi de alta ca nişte diaconi. Unii grăiau proscomidia, iar unii, cu brâiele, ca şi cu nişte orare încingându-se, umbreau, ca şi cu nişte ripide şi ziceau ecteniile.  Iar cel ce se afla cu nume de preot ştia sfânta slujbă, de vreme ce era obicei ca în biserică copiii să stea înaintea preoţilor la sfintele adunări şi mai întâi, după cler, să se împărtăşească cu Sfintele Taine, ale lui Hristos, Dumnezeul nostru. Iar în anumite locuri, încă, era obiceiul de cântau copiii răspunsurile Sfintei Liturghii. Pentru aceea, erau copiii obişnuiţi cu slujba, ca cei ce auziseră cinstitele vosglasuri. Deci, după ce copiii au făcut toate după obiceiul bisericesc, mai înainte de a frânge pâinea şi mai înainte de a gusta dintr-însele, s-a pogorât foc din cer şi a mistuit toate cele ce erau înainte şi a ars piatra toată, încât n-a mai rămas nici locul pietrii aceleia pe care, adică, au jertfit. Iar copiii, văzând ceea ce se făcuse, de frică, au căzut la pământ şi, cu puţin n-au murit, că nu se puteau mişca de la pământ. Şi nemergând ei acasă, la vremea în care aveau ei obiceiul să meargă, în spaimă zăcând întinşi la pământ, au ieşit părinţii lor din sat, ca să vadă pentru ce ei n-au venit la vremea rânduită.  Şi au aflat copiii zăcând la pământ şi nimeni dintre dânşii nu putea să grăiască. Deci, văzându-i mai mult morţi şi în mare primejdie, fiecare părinte şi-a dus acasă copilul şi se întrebau de pricina amorţirii lor şi nu puteau să afle. Şi măcar că de multe ori îi întrebau pe ei, până la noaptea următoare, n-au putut să dobândească răspuns. Dar, încet-încet, copii, aducându-şi aminte, le-au spus lor toate câte se petrecuseră şi, luând la părinţii lor, au ieşit şi le-au arătat locul unde s-a făcut minunea aceea preaslăvită şi semnul focului ce se pogorâse din cer. Şi, încredinţându-se părinţii de aceasta, au mers în cetate şi au spus toate episcopului. Iar acela s-a minunat de lucru ce i s-a vestit şi a ieşit la locul acela, împreună cu clerul său şi cercetând pe copii şi auzind de la dânşii ceea ce se făcuse şi semnul cerescului foc văzându-l, a dat slavă lui Dumnezeu. Şi pe copiii aceia, pe toţi, îndată i-a trimis pentru o vreme, la mânăstire. Apoi, împodobind locul acela, a întemeiat acolo o mânăstire, iar deasupra, unde s-a pogorât focul punând altarul, a făcut biserică. "

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

„Să nu luați niciun document biometric – e începutul lepădării de Hristos!” - Profeția starețului Tavrion despre vremurile de pe urmă..

  Atentie atentie la aceste mari pericole: Buletinul electronic si Id Digitală.. "Fraților dacă închidem ochii și acceptăm tot ce ne dă acest sistem antihristic apoi noi ce cruce mai ducem? Suntem luptați cu viclenie pe mai multe fronturi și trebuie să nu ne lagăm inima de nimic pământesc ca să fim liberi sufleteste, să nu ne închinăm la nici-un idol (bani,confort,plăceri,putere.. ect).       Inima și mintea noastră trebuie să fie doar la Dumnezeu și să răbdăm cu bucurie pentru păcatele noastre și  dragostea Sa toate încercările care vin asupra noastră..." "Părintele Tavrion spunea că unul dintre primele lucruri pe care supușii lui Antihrist îl vor aplica lumii va fi acela de a crește foarte mult prețurile și costurile de zi cu zi , ca astfel să determine oamenii să recunoască stăpânirea… Vor crește foarte mult prețurile la alimente, la serviciile sociale și la multe altele, iar apoi vor scoate banii cash din circulație și îi vor face electronici. Se pregăt...

Dumnezeu îngăduie dracului să ne provoace, tocmai ca să vedem ce iese din noi..

  " D umnezeu vrea să-i unească pe soți în iubire, în același duh. Dumnezeu vrea să-i unească pe frați, pe surori în mănăstire, în același duh, ca toți să fie una. Acesta este scopul lui Dumnezeu cu noi, ca toți să fie una . Diavolul, însă, caută să dezbine. Scopul lui Dumnezeu este să ne unească, i ar scopul diavolului este să ne despartă, să ne separe . Și-atunci, dracul, ca să separe, se folosește de „lumea” dinlăuntrul nostru și începe să scoată la suprafață patimile și lovesc în ceilalți. Ceilalți, dacă nu sunt nici ei întăriți, se supără și lovesc și ei, înapoi și, de-aici conflictele, certurile. Și atunci, vine Sf. Dorotei al Gazei, mi se pare și dă exemplul acesta, că „ omul este ca o sticlă. Cineva care îi face ceva, sau îl jignește , e ca și când ar arunca cu o piatră și ar sparge sticla. Vina lui este că a spart sticla, dar nu-i vina lui ce curge din sticlă”. Când tu mă provoci cu ceva și eu încep să mă enervez , să țip la tine, să scot din gură nu știu ce cuvinte, ...

SAREA PAMANTULUI filmul 2 seria 1/2 Schiarhimandrit Hristofor din Tula

Părintele Hristofor a plecat dintre noi pe data de 9 decembrie 1996.  În acea zi mulți oameni aflați la kilometri distanță de oraș, au văzut deasupra Tulei un stâlp de foc care se înalța la ceruri. Ei au crezut că este o minune a naturii, dar de fapt Domnul arăta oamenilor sfinția preacredinciosului plecat de printre noi.  Părintele Hristofor a fost înmormântat în mănăstirea din Venevo. https://youtu.be/uKu4ftWpNnE?is=5Hy3tWTELlyldts3