Întoarcerea la Hristos

Reabilitarea"

Un moment greu a fost când autoritățile ne-au propus să mergem ca soldați pe frontul de Răsărit, pentru a ne „reabilita” în fața poporului. Ne-au cerut în acest scop şi o declarație de deso-

lidarizare de trecutul nostru „politic”.

Valeriu și alți câțiva au spus că nu au nimic de reabilitat dincolo de justiția propriei conştiinţe; doream să luptăm împotriva comunismului, năzuiam să unim țara, dar nu ca deținuți, nu ca

vinovaţi; nu aveam pe sufletele noastre nimic de reabilitat" şi deci am refuzat frontul.

Am refuzat şi „,desolidarizarea", nu pentru că nu aveam greşeli de care să ne desolidarizăm, ci pentru că procesul nostru de

conştiinţă înfiera toate greşelile făcute fără a avea nevoie de im-

boldul unei elite politice al cărei reprezentant era un monstru ca

Maiorul Magistrat. Prin urmare, nu am acceptat nimănui dreptul de a se infiltra în conștiințele noastre.

În acea vreme, se aflau în Aiud şi câțiva deținuți comunişti,care erau izolați de noi şi se bucurau de mari libertăți, ca urmare a faptului că finanța evreiască şi cea sovietică reușeau să mitu-

iască oamenii de influență - amintim aici pe colonelul Magistrat Petrescu, directorul general al penitenciarelor,care a fost în slujba 

 comuniştilor. Ei aveau regim preferențial, lucrau și câștigau de pe urma muncii lor, primeau ajutorul roşu", studiau pe Stalin, Lenin şi Marx, aveau contacte politice în țară şi peste hotare, deşi ca forță politică erau inexistenți, fiind elemente de periferie ale societății româneşti şi numărând mai puțin de o mie de membri.Aceşti comunişti s-au bucurat că Valeriu a refuzat să lupte împotriva sovieticilor. El le-a răspuns:

-Am refuzat să merg pe front, dar nu ca voi, pentru că eu sunt creştin, iar voi atei; eu doresc Basarabia alături de România,iar voi vreți România alături de URSS; eu năzuiesc să văd lumea unită în credința creştină, voi vreţi să cuceriți lumea sub semnul stelei roşii. Suntem în aceeaşi temniţă, dar din motive cu totul diferite. Este de datoria mea să vă spun că fără Dumnezeu veți aduce numai dezastru lumii, deci vă rog să cugetați la greşeala în care vă găsiți și să căutați Adevărul, iar Adevărul vă va duce la Hristos!Numai aşa am putea avea o punte de comunicare între noi.

Mulţi s-au înfuriat. Un suflet mic l-a turnat cum că ar fi organizat o rebeliune şi are arme ascunse, drept pentru care s-au făcut percheziții minuțioase, anchete şi pedepse, dar s-a dovedit că totul era o înscenare.Maiorul Magistrat însuşi ne-a acuzat că, refuzând „reabilitarea", ne aliem comuniştilor. I s-a răspuns:

-Comuniştii din acest penitenciar sunt protejați de voi. Noi doar ne apărăm sufletele de orice întinare, căci un neam nu poate dăinui dacă nu-şi păstrează o zestre morală.Că nu aveam nimic în comun cu deținuții comunişti o va do-vedi atitudinea lor ulterioară față de noi, căci după ce au preluat puterea, ne-au menţinut în temniţe cu condamnările date de Antonescu, aşa încât mulți dintre noi am ajuns la executarea unui sfert de secol de detenție.De altfel noi nu am pornit de la o ideologie ci de la o credință şi pe parcurs am desprins din cuvântul lui Dumnezeu şi al Bisericii viziunea noastră despre lume şi despre viață. Nu am pornit să cucerim politic lumea, ci să cucerim propriile noastre suflete, modelându-le în Hristos. N-am făcut acest lucru programatic, ci instinctiv, iar azi înțelegem că ne-am situat pe o linie autentică şi solidă.

Nu ne-a sprijinit nimeni. Clerul nostru cel înalt nu ne-a ajutat, putem zice că nu şi-a îndeplinit misiunea apostolică, ci a făcut politica nedemnă a compromisului și a dezertării. Și întrucât poporul a intuit dreptatea noastră, am fost cu furie calomniați și rupți de masele populare, atât de către burghezi cât şi de către comunişti. Ne-au urât toți - dar nu pe noi ne urau, ci pe Hristos pe Care Îl mărturiseam.

După episodul „reabilitării”, Valeriu a luat, într-o altă împrejurare, o atitudine la fel de frumoasă: întrucât se punea accentul pe pedeapsă şi pe răzbunarea în lupta politică, el a susținut că răzbunarea este a lui Dumnezeu; nimănui nu-i este îngăduit să-și facă singur dreptate; creştinul iartă, creştinul se situează pe poziția dragostei, singura virtute aducătoare de pace, singura atitudine care învinge și nu este învinsă.Împotriva acestui punct de vedere s-au ridicat voci puternice,iar Valeriu, încercând să se justifice, era tot mai singur. Cu toate acestea, a rămas neclintit în convingerea sa şi cu timpul mulți is-au alăturat.

Întoarcerea la Hristos.Rebeliunea. Ioan Ianolide