Floare-nmiresmată, lumii întregi Comoară,
Oare cu ce floare, flori ce toate pier,
Să Te-asemăn oare, când Tu eşti din cer?
Iată, mi-nchid ochii, ca Tu har să-mi dai:
Prin ei să văd neaua crinilor din Rai,
Din a lor lumină vrând să-mi fac vesmânt,
Cerului Regină, psalmi plângând să-i cânt...
Îngerii să-mi facă pe pământ cum nu e,
Scară ce spre Tine sufletul să-mi suie,
Dezbrăcat de tina cea cu aripi frânte,
Spre-al primi Regina Cerului să-I cânte.
Duhul meu, Preasfânto, Te-a văzut plângând,
Şi-ale Tale lacrimi-stele-picurând;
În albastră haină, Tu, cu ochi milos,
Te rugai în taină Bunului Hristos...
Iar eu, cu ce lacrimi, din această vale,
Voi putea răspunde lacrimilor Tale?
Că de nestemate ele de-ar fi ploaie,
Toate-ar fi păcate, Toate-ar fi noroaie!
Neputând în ruga-mi jar aprins să pun,
Maică ce născut-ai Fiul Atotbun,
Când Tu-n ceruri, veşnic, lacrimi verşi ca ploi,
Şi inima-Ţi-sfeşnic arde pentru noi!
Deci, atât pot, Maica slăvilor senine:
Să-mi ridic la ceruri ochii cãtre Tine,
Şi-n genunchi, cu vie lacrimă-ca frânt
Aliluia, Ţie, pururea să-Ţi cânt!"
de Vasile Militaru


Comentarii
Trimiteți un comentariu