In ultima închisoare

                                       

 ,, În ultima închisoare mi-a fost înfricoșător de greu. Tuns zero, înfometat și însetat, galben la față. Dar mă hrăneam euharistic cu Hristos, sufletul mi- era tare cu „Sfinte Tare”. M-au vârât cu cei mai mari tâlhari condamnați pe viață. Ce făcusem oare? De ce atâta prigoană? M-am uitat printre zăbrele. Aici mai venea soarele o oră pe zi și apunea pe fruntea obosită. Păsărelele veneau ciripind trist și le puneam anaforă, pe care o duceau în cioc, la alte ferestre ale temniței, celor ce vroiau sfințenie. Ne înțelegeam unii cu alții prin alfabet secret prin pereți. Ei își plângeau durerea pământească, eu le vorbeam despre tragedia dureroasă divină și le-am dat și Euharistia când treceam pe lângă ei. După luni de zile nu aveam voie să vorbesc mai tare, să cânt, dar mai ales să plâng. Aveam loc să îmi fac slujba și metaniile, chiar lângă ușă. A doua zi m-au strigat pe nume, m-au împins prin vreo șapte uși cu zăvoare grele până la duba neagră a morții, m-au azvârlit într-un beci, dar nu știam unde sunt. M-au strigat cu garda mereu după mine, ca legat, la registratură dar eu mă închinam la arătare, ca fariseii, la fiecare pas. Numai că nu prea fac așa fariseii, care nici în Sfânta Biserică nu se închină ca lumea. Că doar Hristos, care era împotriva fariseismului, nu era împotriva Sfintei Cruci. Toți se uitau după mine. În sala de așteptare, a tribunalului ateu, erau sărmanii oameni, rude a mucenicilor din lanțuri sau chiar deținuti și martori între procese. Eu nu mai văzusem atâta lume de mult și am strigat cu glas mare: „Pocăiți-vă, s-a apropiat împărăția cerurilor!”. Ighemonii m-au vârât în grefă. Apoi m-au dus în biroul președintelui avocaților, dar, fiindcă îmi făceam mereu cruce, m-au dat afară. La anchetă, le-am spus că, tot ce am vorbit sau scris, este vorbit de Hristos în teofanie, în vedenie, însă nu m-au crezut. Au venit la mine fumând, dar le-am aruncat țigările. Îmi spuneau răstit să nu îmi mai fac cruce, dar eu le suflam în față în forma Sfintei Cruci și le făceam exorcismele împotriva demonilor. Pesemne că legheon era acolo, că m-au dus în beci iarăși.”

Schiarhiereu NiL Dorobanțu