"Fiul meu iubit în Domnul, doar ce am primit astăzi scrisoarea ta și iată, iarăși plâng, iarăși jelesc, iarăși îmi pun sufletul meu pentru tine.Ridică-te. Îți întind mâna mea tremurândă. Nu te speria. Iarăși încerc să te țin. Plângi pe umărul meu. Sunt alături de tine, plâng împreună cu tine. Oftez, mă doare, suferă nespus sufletul meu și inima mea se zbate până când te voi ridica pe Tabor. În timp ce urci Golgota nu se poate să nu cazi. Este grea crucea. De multe ori vei cădea în genunchi. Tu să nu-l asculți pe ispititor. Dacă îl asculți, el va ieși biruitor.Iată câtă dreptate are duhovnicul tău. Să te strige de două ori și tu să nu-i dai ascultare? De cine ai făcut ascultare în clipa aceea? Ce spuneau gândurile tale atunci? Orice s-ar fi întâmplat, nu trebuie să deznădăjduim. Îl vom ruga pe părintele duhovnic să ne ierte și ne vom face canonul. Împreună cu tine voi face și eu act de căință. Tu vei face pe deasupra douăzeci și cinci de metanii pe zi. Și să fii atent în continuare. Pune din nou început și ferește-te de neascultare. Dacă omul va fi biruit de o singură patimă, după aceea va trebui să fie mult mai atent și să lupte mult mai stăruitor împotriva ispitelor, pentru a nu cădea iarăși.Curaj, deci. Oricum și-ar trimite săgețile sale vrăjmașul, noi trebuie să le întoarcem împotriva lui. Să înțeleagă că nu ești singur. Că ai și păzitorul împreună cu tine, care veghează pentru tine și care-i strică toate capcanele pe care el le pune înaintea picioarelor tale.Cu multă plăcere voi posti, nu numai patruzeci de zile, ci de trei ori câte patruzeci, voi priveghea pentru tine, mă voi osteni de dragul tău. Scoală-te numai și stai cu curaj. Ia bărbăție de la Domnul și nu te terne de vrăjmaș, pentru că l-a biruit Hristos și nu mai are putere. Numai năluciri și frică trimite, numai gânduri îndrăznețe și nerușinate. Vei primi har și putere de sus pentru a lupta împotriva lui și vei avea putere în mădularele tale, zicând: „Încetează, vrăjmașule, să lupți împotriva mea, pentru că părintele meu duhovnicesc veghează pentru mine și neputințele mele le plinește. Pătimește pentru mine și postește. Și chiar de voi cădea de șaptezeci de ori câte șapte, tot tu vei fi biruit în cele din urmă".Zicând acestea, dă-ți curaj ție însuți și căiește-te de îndată pentru ceea ce ai făcut rău ca om. Deoarece toate sunt de la cel rău. Să te facă să deznădăjduiești, să te facă să te descurajezi, să culegi întristare din orice. Dar să nu-l asculți.Și scrisorile care întârzie, sau acelea care se pierd, tot el le face pe toate. El îi pune pe aceia să le deschidă. Acesta este făcătorul tuturor relelor. Nimeni altcineva nu este vinovat în afară de acesta. De aceea și noi împotriva acestuia trebuie să luptăm cât mai trăim. Nu împotriva fraților noștri, ci împotriva celui care îi îndeamnă pe aceștia să gândească sau să facă orice rău, văzut sau nevăzut.Dacă ți-am spus că o să fiu mereu alături de tine, atunci când te mânii, atunci când ești gata să faci un lucru care nu trebuie, spune-ti tie însuti: "Pentru dragostea părintelui, care va plânge atunci când va auzi ceea ce am făcut eu, să nu mă mânii, să nu fac neascultare. Cine s-a folosit vreodată de neascultare, ca să mă folosesc și eu acum?"În legătură cu Avva Doratei, pe care mi-o ceri, este ușor s-o găsim; dar nu ne îngăduie s-o scoatem din Sfântul Munte, că este carte veche. Într-adevăr, Avva Doratei este foarte duhovnicească, aducătoare de bucurii și mult folositoare sufletului. Voi întreba, să văd dacă este îngăduit să cumpăr și să-ți trimit Everghetinosul sau Filocalia.Pentru fratele despre care îmi scrii că suferă vom face rugăciuni. Totuși, să știe că vreun păcat ascuns a săvârșit sau săvârșește acum, de îngăduie Dumnezeu să sufere în felul acesta. Uneori se săvârșește păcatul acolo unde nici chiar omul care-l săvârșește nu știe. Așa se întâmplă că merge în întuneric, ca un orb, pentru că nu are curajul să se vadă pe sine la lumină și să spună: "Am păcătuit, Doamne!"Diavolul, cu cât trece timpul și se apropie de sfârșitul său, cu atât întărește mai mult războiul și se silește să ne ducă pe toți în iad.Tu nu vezi câți cad cu fiecare rugăciune pe care o spui, câți o iau la fugă; tu vezi numai cât ești tu de rănit -în această luptă, dar să știi că și ei sunt loviți și suferă. La fiecare act de răbdare al nostru se îndepărtează în fugă și la fiecare rugăciune sunt răniți serios. Să nu te aștepți ca, în timpul războiului, tu să arunci asupra lor săgeți și gloanțe, iar aceștia să arunce spre tine lucum și ciocolată.Adu-ți aminte de ceea ce scriai la început. Spuneai că ai îmbrăcat haina monahală ca pe o armură, ca să pornești la luptă împotriva începătoriilor și puterilor întunericului. Luptă-te ca să nu-ți încalci făgăduințele. "
Iosif Isihastul

Comentarii
Trimiteți un comentariu