"Te-am urmărit cu inima, Fecioară,
Cum urci din Nazaret spre Vitleim,
Nu vede nimeni cum în cale zboară
Cu aripi argintii un heruvimi
Te văd apoi cum treci, ca o străină
Pe străzile micuțului oraş...
Nu vede nimeni nimbul de lumină
Ce-nvăluie tot chipul drăgălaş.
Ticsită până-n vârf e orice casă,
Zadarnic bați la poartă, e-ncuiat...
Nu vede nimeni cuta dureroasă
Ce-n fruntea Ta senină s-a tăiat.
Îți simt durerea, Maică Prea Curată,
Pentru cei ce trufași Te-au gonit,
Ţi-aud departe vocea-ndurerată:
,,De ce cu Fiul Meu nu m-ai primit?"
Ci haide, intră-n staul. Te așteaptă
Smeriții boi şi viţeluşii blânzi.
Spre Tine oile grăbit se-ndreaptă,
Spre Tine cată mieii cei plăpânzi.
La cei smeriți, care sufăr în tăcere,
Şi s-au făcut ca boul răbdător,
La ei să vii cu mâini de mângâiere,
Şi să le naşti lor Prune Mântuitor.
Şi la cei blânzi,, ca mieii fără vină,
La ei să vii, Fecioară de lumină,
Cei ce ca oi plăpânde s-au făcut,
Şi Pruncul dă-li-L să le fie scut."
Zorica Latcu Teodosia

Comentarii
Trimiteți un comentariu