Un ierodiacon care se ingrijea pe atunci de biserica, intr-una din zile fiind ostenit dupa o priveghere de toata noaptea, dupa ce-si termina ascultarea, merse la trapezar si ii ceru putina paine, spre a-si potoli foamea, care il chinuia grozav. Acesta, manios pentru cererea nepotrivita, caci nu era vremea mesei, il alunga, ocarandu-l ca pe un nesatios si rob al pantecelui. Atunci, ierodiaconul se manie la randul lui si, neputandu-si face singur dreptate, s-a intors furios in biserica, tinand un cutit in mana si spunand: “In desert ma obosesc slujind si ostenindu-ma in fiecare zi ca sa ingrijesc biserica aceasta, caci nici macar putina paine nu-mi dai, spre a-mi potoli foamea”. Si, impins de diavol, veni in fata icoanei Maicii Domnului si, ridicand cutitul cu mana nelegiuita si plina de cutezanta, lovi in obrazul drept, aproape de ochi, al Maicii din icoana. “Si indata, prin minunile ei, Prealaudata Stapana, se deschise rana si tasni ca dintr-un trup viu, sange din belsug.”
De atunci, icoana aceasta s-a numit “Injunghiata”. Sangele care a tasnit din rana l-a stropit in ochi, orbindu-l cu desavarsire pe faptas. Acesta, vazand minunea nemaipomenita, a cazut plin de durere inaintea icoanei si, plangandu-si nelegiuirea, tanguindu-se si lovindu-si capul de marmura, se numea pe sine ucigas si nelegiuit si vrednic de a fi dat mortii.
Dupa putina vreme, toti parintii si fratii din manastire au aflat despre aceasta intamplare si au vazut cu totii rana de cutit, sangele care mai curgea din icoana, cutitul insangerat si pe ierodiacon zacand la pamant, ocarandu-se pe sine si zbuciumandu-se precum lunaticii, vorbind fara noima, ca un indracit, iar chipul Sfintei Icoane schimbat la fata si palid, precum al unui om fara de viata. Toti se cutremurara, incremeniti de teama. Atunci, egumenul facu impreuna cu intreaga obste priveghere de toata noaptea, cantand si rugand-o pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu sa-Si inceteze mania asupra vinovatului si sa Se milostiveasca si sa ierte nelegiuirea plina de indrazneala ce o savarsise nenorocitul acela.
Nu dupa multe zile se arata Nascatoarea de Dumnezeu in vedenie egumenului, zicandu-i ca pacatul nefericitului s-a iertat si ca acesta va fi tamaduit de duhul lunatic care il muncea.
Ierodiaconul isi facu insa o strana inaintea icoanei, unde a stat numai in picioare, timp de trei ani incheiati, tanguindu-se pentru marea nelegiuire, pana cand a auzit dinspre milostiva icoana (care ii darui iarasi lumina ochilor) aceste cuvinte: “Ti s-a iertat pacatul, insa mana ta cea indrazneata sa ramana uscata in vremea vietii tale, iar dupa moarte – nedestramata”. Si asa a fost. Dupa moartea lui, tot trupul i s-a destramat, numai mana nu. Aceasta se afla si astazi asezata intr-o racla sub acea icoana, marturisind vadit minunea savarsita. Iar rana din care a curs sange se vede si astazi.
Si ard dinaintea acestei icoane candela vesnica si lumanare nestinsa.
Fapta îndrăzneaţă a celui nemulţumitor ai vădit-o prin pedeapsă,
Dar milostivirea Ta de maică nu a lăsat pe cel căzut să se piardă,
Pentru aceasta, pe noi cei ce dureri Îţi priicnuim prin a noastră răutate,
Îndreptează-ne pe căile mântuirii, ca să-Ţi aducem roade de bune fapte.
O, Preacurată, cu evlavie şi credinţă ne închinăm înaintea chipului Tău celui strălucitor şi cerem acoperământul razelor rugăciunilor Tale ca să aflăm trecere netulburată prin deşertul patimilor noastre. Nu-Ţi întoarce preamilostivă faţa ta de la noi, nevrednicii, cei ce nu plinim nicidecum poruncile Fiului Tău şi suntem pururea gârboviţi de multe păcate.
Îndrăzneala călugărului ce slujea în sfânt lăcaşul Tău ai ruşinat, şi în braţele bolii ai lăsat pe cel ce cu mâna sa a îndrăznit să junghie chipul Tău zugrăvit în sfânta icoană. Dar milostivirea Ta de maică iubitoare faţă de toţi nu a lăsat până în sfârşit, pentru rugăciunile fraţilor, ca cel ce a îndrăznit unele ca acestea să fie osândit, ci l-ai ridicat din suferinţă şi păcatul i l-ai iertat. Iartă-ne şi pe noi, nevrednicii, care deşi nu înjunghiem sfântă icoana Ta cu păcatele noastre rănim inima Ta iubitoare de maică şi cu patimile noastre mai mari biciuiri aducem Fiului Tău Care a venit ca prin pătimirea Sa să ne slobozească din temniţa patimilor. De mânia cea cumplită şi noi suntem biruiţi şi chipul aproapelui zugrăvit în sufletele noastre îl junghiem cu ascuţişul gândurilor rele. Cu săgeţile cuvintelor rănim prin osândire pe cei ce ne greşesc şi inima noastră împietrită nu voieşte a ieşi la lărgimea iertării şi milostivirii. Deci, pe Tine Te rugăm: sădeşte în inimile noastre florile gândurilor iubitoare şi cu smerita cugetare păzeşte-ne pe noi, ca şi cu un zid nebiruit, de toate loviturile ispitelor, ca să aflăm izvoarele îndurările cele nesecate ale Ziditorului nostru.
Pe cel nemulţumitor pentru că nu primise hrană l-ai îndreptat prin pedeapsă, arătând că nu voieşti moartea păcătosului, ci prin pocăinţă să vină la Adevăr. Pe noi, cei ce nu ne hrănim nicidecum cu rugăciunea, ci cu paiele gândurilor rele, mai rău decât dobitoacele cele necuvntătoare, ne revarsă izvorul îndurărilor Tale, solind pentru noi iertare şi mare milă.
Mâna călugărului nemulţumitor a rămas ca mustrare şi pentru noi, ca să ne purtăm cu toată evlavia şi să cinstim sfintele Tale icoane. Dar noi, nepăsători fiind la cele duhovniceşti, suntem înghiţiţi de adâncul grijilor lumeşti. Ba încă am uitat a ne ruga, fiind cu totul trupeşti şi alergând numai între hotarele celor văzute, junghiind însuşi sufletul nostru cu răutatea şi tăind toate legăturile duhovniceşti ale rugăciunii.
Deci, pe noi, cei neîndreptaţi, ne povăţuieşte cu blândeţe în pământul umilinţei, ca făcând voile Fiului Tău să aflăm plata răbdării şi să Te mărim pe Tine neîncetat ca pe 0 Ocrotitoare nebiruită a vieţii noastre. Amin.
Comentarii
Trimiteți un comentariu