"Câți din dragoste vă mistuiți de dorul de a vă învrednici de preamărită cuviință și dumnezeiasca străluminare a Mântuitorului nostru IISUS HRISTOS;Câți din izbucnirea inimii voastre vă îndemnați pe voi înșivă a primi întru adâncul înțelegerii voastre Focul cel mai presus de ceruri;Câți cu simțirea „încercatei trăiri“ vă sârguiți a câștiga împăcarea cu Dumnezeu;Câți năzuiți a ajunge și agonisi comoara cea adânc ascunsă întru țarina inimii voastre, tăgăduiți toate cele ce sunt ale lumii;Câți râvnă aveți să vă aprindeți și spre sărbătoare să vă împodobiți cu făcliile cele duhovnicești, lepădați de la voi, cu totul, pe cele de față;Câți aveți voire tare ca prin „încercată trăire“ și prin arcană cunoștință să vă cuceriți Împărăția Cerurilor, pe care la lăuntrul vostru o purtați, veniți dar și cu amănuntul vă voi lămuri pe voi fără de încetare, despre această minunată știință, mai mult decât doctrina – știință a vieții cerești – prin a cărei meșteșugire, cel ce o lucrează pe ea, lesne ajunge în chip lăuntric până la limanul Isihiei, al liniștei despătimite.Prin aceasta însă, fără de trudă și dincolo de sudoare o vei afla tu, dar nu scutit de anumite rătăciri și de puțin a înșelării de la diavol; de care, însă, numai atunci urmează să ne fie nouă teamă, când vom umbla în afara vieții acesteia, pe care aici o descopăr vouă, prin vorbirea ce am început să rostesc, fiind abătuți departe de la ascultare.Așa precum, mai de mult, însuși omul cel dintâi – Adam – defăimând poruncă și pe însuși Dumnezeu, s-a întovărășit șarpelui și, credincios socotindu-l pre acesta, s-a îndestulat până la saturare de roadă înșelăciunii lui, ademenindu-se în adâncurile morții și întunecimile și stricăciunile cele mai ticăloase, singur surpându-se pe sine însuși și împreună cu dânsul și pe toți urmașii săi.Întoarceți-vă dar de la aceasta; sau a zice mai potrivit și mai spre folos tuturora: fraților, în tot chipul scârbă să ni se facă de sfătuirea de șarpe și de rătăcirea către cele ce ne lunecă spre afară.Împăcarea cu Dumnezeu, precum și unirea cu El nu putem într-un alt chip a o dobândi, de nu ne vom întoarce, mai întâi către noi înșine, – atâta cât ne este nouă cu putință aceasta – și mai mult încă, de nu vom intra pe „Calea dreaptă de sus“, rupându-ne de rătăcirea lumii și din grija cea deșartă a veacului și mintea de nu o vom ține ațintită, fără clintire către Împărăția Cerurilor, care înlăuntrul nostru se află.De altminteri, pentru aceasta, petrecerea cea monahicească este numită: măiestrie a măiestriilor și știința a științelor.Fiindcă, această rânduială sfântă nimic nu are asemănător cu meșteșugurile și așezământurile cele obișnuite ale oamenilor.Toate fiind așa rânduite, încât mintea noastră deplin întoarsă chiar și de la cele mai bune ale inimii, dintru totul de cele pământești să se lepede.
Unul ca acesta, auzi-vă din nou: Duhul suflă unde vrea!
Și dacă de unele ca acestea, ce sunt numai ale lucrării de trăire în duh, ne putem îndoi în așa chip, necrezându-le, atunci cum se va putea oare revărsa peste noi înțelegerea celor ale vederii în duh, fiindcă lucrarea trăirii duhovnicești treapta de temelie a vederii în duh este. "
Igumenul Hariton
Sbornicul.
Comentarii
Trimiteți un comentariu