"Gândurile mele m-au frământat ani îndelungați, dar mila Domnului a fost cu mine fără sfârșit. Și dacă Domnul nu m-ar fi povățuit ca un Bun Păstor cu harul Său, vrăjmașii m-ar fi înghițit.Scriu despre mila Domnului și îmi este ușor să scriu, fiindcă sufletul meu cunoaște pe Domnul prin Duhul Sfânt și știe cât de mult îl iubește El pe om. După mulțimea iubirii și blândeții Lui, El nu-și aduce aminte de păcatele noastre. Duhul meu dorește nesăturat când să se roage, când să scrie sau să vorbească despre Dumnezeu, dar sufletul meu nu vrea să audă nimic din cele ale lumii.Dacă vorbești sau scrii despre Dumnezeu, roagă-te și cere de la Domnul să te ajute și să-ți lumineze înțelegerea, și Domnul te va ajuta și povățui. Dacă este în tine o nedumerire, închină-te de trei ori până la pământ și zi: „Milostive Doamne, Tu vezi că sufletul meu e în nedumerire și mi-e frică să nu greșesc. Luminează-mi înțelegerea, Doamne”. Și Domnul te va lumina negreșit, căci El este foarte aproape de noi. Dar dacă te îndoiești, nu vei primi ceea ce ceri. Așa a zis Domnul lui Petru: „Pentru ce te-ai îndoit, puțin credinciosule?” [Mt. 14, 31] atunci când acesta începea să se scufunde în valuri. Așa și sufletul, când se îndoiește, începe să se scufunde în gândurile cele rele.„Doamne, dă-ne credință neclintită în Tine prin Duhul Sfânt!”.Când cel căruia nu i s-a dat să învețe pe alții învață totuși, el întristează pe marele Dumnezeu.Sunt oameni, și chiar oameni mari, care atunci când se ivește o nedumerire, nu se întorc spre Domnul; or atunci trebuie să spună deschis: „Doamne, sunt un om păcătos și nu înțeleg ce trebuie să fac, dar Tu, Milostive, luminează-mi înțelegerea cum și ce trebuie să fac!” Domnul Cel Milostiv nu vrea ca sufletul nostru să se cufunde în zăpăceala care vine de la vrăjmașul și ne insuflă ce trebuie să facem și ce nu trebuie să facem.Când știm multe, să mulțumim Domnului pentru cunoașterea dată. Dar numai cunoașterea singură nu e de ajuns; trebuie să fie în suflet și roadele Duhului [Ga. 5, 22] sau măcar un grăunte mic care la vremea lui să crească și să aducă roadă multă [In. 12, 24].Scriu și îmi este ușor să scriu, pentru că sufletul meu cunoaște pe Domnul. Dar e mai bine să te rogi fără împrăștiere, pentru că rugăciunea e mai de preț decât orice. Dar sufletul n-are putere să se roage necontenit cu aceeași aprindere, și de aceea trebuie să i se dea răgaz de odihnă de la osteneala rugăciunii; atunci putem citi, sau cugeta, sau scrie despre Dumnezeu - după cum ne insuflă Domnul.Bun lucru este a cugeta la legea Domnului ziua și noaptea. Prin aceasta sufletul își găsește odihna în Dumnezeu și Domnul îmbrățișează tot sufletul, și atunci pentru el nu mai e nimic altceva afară de Dumnezeu.Când sufletul este în Dumnezeu, el uită cu totul lumea și atunci sufletul vede pe Dumnezeu. Alteori însă, Domnul mișcă prin harul Său sufletul să se roage pentru toată lumea, și uneori chiar și pentru un singur om. Când și cum vrea Domnul.Dar ca să vedem tainele lui Dumnezeu, trebuie să cerem necontenit de la Domnul să ne dea duh smerit, și atunci le vom cunoaște prin Duhul Sfânt.Cunoaște că atunci când o nenorocire lovește un norod și sufletul tău plânge pentru el înaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu se va milostivi de el. Pentru aceasta, Duhul Sfânt se atinge de suflet și îi dă rugăciune pentru oameni, ca ei să fie miluiți. Așa iubește Domnul Cel Milostiv zidirea Sa.Poate va spune cineva: „Cum să mă rog pentru lumea întreagă, când nu mă pot ruga nici pentru mine însumi?” Dar așa vorbește cine n-a înțeles că Domnul ascultă rugăciunile noastre și ia aminte la ele.Roagă-te simplu, ca un copil, și Domnul va asculta rugăciunea ta, pentru că Domnul nostru este un Părinte atât de milostiv că noi nu putem să înțelegem sau să ne închipuim aceasta, și numai Duhul Sfânt ne descoperă marea Lui iubire.Celui ce iubește pe cei întristați, Domnul îi dă o rugăciune fierbinte pentru oameni. El se roagă cu lacrimi pentru norodul pe care-l iubește și pentru care se întristează, și această întristare a lui este plăcută lui Dumnezeu.Domnul își alege rugători pentru întreaga lume. Nevoitorului [ascetului] Parfeni din Kiev [secolul XIX], care dorea să știe ce este „schima cea mare” a monahilor, Maica Domnului i-a spus: „Schimnicul e un rugător pentru întreaga lume”.Domnul vrea să-i mântuiască pe toți oamenii și în bunătatea Lui cheamă la El lumea întreagă. Domnul nu ia voința de la suflet, ci prin harul Său El o îndreptează spre bine și o atrage spre iubirea Lui. Când Dumnezeu vrea să miluiască pe cineva, atunci insuflă altora dorința de a se ruga pentru acesta și-i ajută în rugăciunea aceasta. De aceea, trebuie știut că atunci când se ivește dorința de a te ruga pentru cineva, e semn că Domnul însuși vrea să miluiască acest suflet și ascultă cu milostivire rugăciunile tale. Nu trebuie însă confundată această dorință de a te ruga insuflată de Domnul cu dorința iscată de legătura pătimașă față de cel sau cea pentru care te rogi.Când rugăciunea izvorăște numai din întristare față de cineva aflat în viață sau care a murit, ea este liberă de orice legătură pătimașă. în această rugăciune sufletul se întristează pentru acesta și se roagă din inimă, iar aceasta e un semn al milei lui Dumnezeu.Sufletul meu a făcut experiența și a văzut o mare milă față de mine și față de cei pentru care m-am rugat. Și am înțeles așa că atunci când Domnul ne dă întristare pentru cineva și ne insuflă dorința de a ne ruga pentru el, aceasta înseamnă că Domnul vrea să miluiască acel om. De aceea, dacă te întristezi pentru cineva, trebuie să te rogi pentru el, fiindcă atunci Domnul vrea să-l miluiască pentru tine. Tu roagă-te și Domnul te va asculta și vei preamări pe Dumnezeu.Orice mamă când află de copiii ei că sunt în nenorociri suferă greu sau chiar și moare. Ceva asemănător am încercat și eu. Un copac doborât și cu toate crengile tăiate a început să se rostogolească cu repeziciune pe coastă spre un om. îl vedeam dar, din pricina marii spaime care m-a cuprins, n-am putut să strig: „Repede, ferește-te!” Inima mi s-a strâns într-un hohot de plâns și copacul s-a oprit. Omul era un străin pentru mine; nu-l cunoșteam, dar, dacă ar fi fost rudenie cu mine, nu cred că aș mai fi rămas în viață.Rugăciunea celor mândri nu e plăcută Domnului, dar atunci când se întristează sufletul unui om smerit, Domnul îl ascultă negreșit.Un bătrân ieroschimonah, ce trăia la Muntele Athos, a văzut cum urcau la cer rugăciunile monahilor - și nu mă mir de aceasta. Același „bătrân” [„stareț”], în copilărie, văzând supărarea tatălui său din pricina unei mari secete care amenința să nimicească întreaga recoltă de grâne, s-a dus pe un câmp cu cânepă din grădină și a început să se roage„Doamne, Tu ești bun, Tu ne-ai făcut, ne hrănești și îmbraci. Tu vezi, Doamne, cum se întristează tatăl meu pentru că nu plouă. Fă să cadă ploaie pe pământ.”Și îndată s-au strâns nori și a căzut ploaie, și pământul s-a umplut de apă.Un alt „bătrân” [„stareț”] ce trăia pe malul mării, lângă un liman, mi-a povestit următoarele: „Era o noapte întunecată. Limanul era plin de bărci de pescari. S-a pornit însă o furtună, a cărei tărie creștea cu repeziciune. Bărcile au început să se lovească unele de altele. Oamenii încercau să le lege de mal, dar lucrul era cu neputință pe întuneric și pe furtună. Toți se tulburau. Pescarii strigau cu voce tare și era groaznic să auzi strigătele înspăimântate ale oamenilor. Am simțit o adâncă durere pentru norod și m-am rugat cu lacrimi: „Doamne, potolește furtuna, liniștește valurile, ai milă de oamenii Tăi chinuiți și scapă-i!.Și îndată furtuna a încetat, marea s-a liniștit și oamenii, liniștindu-se, au mulțumit lui Dumnezeu.Odinioară, credeam că Domnul face minuni numai la rugăciunile sfinților, dar acum am cunoscut că Domnul face minuni și pentru cel păcătos, de îndată ce sufletul lui se smerește, fiindcă atunci când omul învață smerenia, Domnul ascultă rugăciunile lui.Mulți zic din lipsă de experiență: Cutare sfânt a făcut o minune, dar eu am cunoscut că Duhul Sfânt Care viază în om săvârșește minunile. Domnul vrea ca toți să se mântuiască și să fie veșnic împreună cu El, și de aceea ascultă rugăciunile omului păcătos pentru folosul altora sau al celui ce se roagă.Cu lacrimi îl rog pe Domnul pentru cei ce îmi cer să mă rog pentru ei: „Doamne, dă-le Duhul Tău Cel Sfânt, ca ei să Te cunoască prin Duhul Sfânt!”.Domnul ne iubește fără sfârșit pe noi, păcătoșii, și dă omului pe Duhul Sfânt, și prin Duhul Sfânt sufletul cunoaște pe Domnul și își găsește fericirea în El, îi mulțumește și-L iubește, și în marea lui bucurie îi este milă de întreaga lume și dorește cu tărie ca toți oamenii să cunoască pe Dumnezeu, pentru că Domnul însuși dorește aceasta pentru toți. însă, într-adevăr, aceasta este cu putință numai prin har, chiar și într-o mică măsură. Dar, fără har, sufletul e asemenea unui dobitoc.Cât îmi e de milă de oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu. Dar noi, creștinii ortodocși, suntem norocoși pentru că îl cunoaștem pe Dumnezeu. Ne-a învățat Duhul Sfânt. El ne învață să-i iubim și pe vrăjmași.Până când nu cunoaște mai mult, omul e mulțumit cu puținul pe care-l are. Seamănă cu un cocoș de la țară, care trăiește într-o mică ogradă, vede câțiva oameni și câteva dobitoace, cunoaște câteva zeci de găini și e mulțumit cu viața lui, pentru că nu știe mai mult.Dar vulturul ce zboară sus în nori, care îmbrățișează cu privirea-i ageră depărtările, care respiră de departe miresmele pământului, care se desfată de frumusețea lumii și cunoaște multe țări, mări și râuri, care vede o mulțime de animale și de păsări, acest vultur n-ar fi mulțumit dacă ar fi pus într-o mică ogradă laolaltă cu cocoșul.
Tot așa și omul, câtă vreme nu cunoaște mai mult, se mulțumește cu puținul pe care-l are. Astfel, adeseori țăranul sărac e mulțumit să aibă ceva hrană și haine de îmbrăcat și pentru aceasta mulțumește lui Dumnezeu. Dar omul învățat și cu știință multă nu se va mulțumi cu o asemenea viață și va căuta spații vaste pentru mintea lui.
Tot așa e și în viața duhovnicească. Cine n-a cunoscut harul Duhului Sfânt, acela se aseamănă cocoșului care nu cunoaște zborul vulturului în înălțimile cerului, nu înțelege dulcea străpungere a inimii și iubirea dumnezeiască. Cunoaște pe Dumnezeu din natură și din Scriptură; se mulțumește cu pravila și aceasta îl mulțumește, ca și cocoșul care e mulțumit cu soarta sa și nu se întristează că nu este vultur.
Dar cine a cunoscut pe Domnul prin Duhul Sfânt, acela se roagă ziua și noaptea, pentru că harul Sfântului Duh îl atrage să iubească pe Domnul și dulceața iubirii lui Dumnezeu îl ajută să poarte ușor toate întristările pământului, și sufletul lui tânjește neîncetat după Domnul, și caută totdeauna harul Duhului Sfânt.
Cine vrea să se roage neîncetat, acela trebuie să fie în toate înfrânat și ascultător „bătrânului”[„starețului”] pe care-l slujește. Trebuie să-i mărturisească și gândurile, pentru că, prin duhovnicul și „bătrânul” lui, Domnul îl îndreptează prin harul Său, și atunci nu va avea gânduri rele potriva lui. Pentru ascultarea lui sfântă un asemenea om va fi învățat de har gânduri bune și va înainta în smerenia lui Hristos. Dar dacă gândește: „N-am nevoie să mă sfătuiesc cu cineva” și lasă ascultarea, va ajunge arțăgos și nu numai că nu va înainta, dar va pierde și rugăciunea.
Ca să ții rugăciunea, trebuie să iubești pe oamenii care te ocărăsc și să te rogi pentru ei, până ce sufletul tău se va fi împăcat cu ei, și atunci Domnul îți va da rugăciune neîncetată, pentru că El dă rugăciunea celui ce se roagă pentru vrăjmași.
învățătorul în rugăciune e însuși Domnul, dar cel ce se roagă trebuie să smerească sufletul său. în sufletul celui ce se roagă cum se cuvine e pacea lui Dumnezeu. Inima rugătorului trebuie să fie plină de milă pentru toată făptura. Rugătorul iubește pe toți și are milă de toți, pentru că harul Duhului Sfânt l-a învățat iubirea.Rugăciunea e un dar al Duhului Sfânt. Demonii se străduiesc din toate puterile lor să depărteze pe om de la aduce-rea-aminte de Dumnezeu și de la rugăciune. Dar sufletul care iubește pe Domnul tânjește după El și se roagă Lui așa „Sufletul meu tânjește după Tine și cu lacrimi Te caut”.In inima care se roagă rugăciunea țâșnește fără nici o constrângere; harul însuși săvârșește rugăciunea din inimă. Tu însă, smerește-te cât poți de mult; ține mintea ta în inimă și în iad. Cu cât mai mult te vei smeri, cu atât mai multe daruri vei dobândi de la Dumnezeu.
Slavă milostivirii Domnului, că El ne dă nouă, păcătoșilor, să fim în Dumnezeu. Ca să rămâi în Dumnezeu, mulțumește-te cu ce ai, chiar dacă n-ai avea nimic. Fii mulțumit și mulțumește lui Dumnezeu pentru că n-ai nimic. Să-ți fie de ajuns faptul de a sluji lui Dumnezeu și El te va așeza împreună cu sfinții.Cine vrea să iubească pe Domnul, acela trebuie să iubească pe vrăjmași și să fie lipsit de răutate; atunci Domnul îți dă bucuria de a-L slăvi neîncetat, ziua și noaptea, și mintea ta va uita lumea și, dacă întorcându-te în tine însuți îți vei aduce aminte din nou de ea, te vei ruga din inimă pentru lume.Așa viețuiau sfinții, fiindcă Duhul Sfânt învață sufletul să se roage pentru oameni.Duhul Sfânt ne învață să iubim pe Dumnezeu, iar iubirea păzește poruncile. Domnul a zis: „Cel ce Mă iubește păzește poruncile Mele” [In. 14, 15-23]. Dacă Adam ar fi iubit pe Domnul așa cum L-a iubit Maica Domnului, ar fi păzit porunca Lui. Și vedem din experiență că mintea celui ce iubește pe Dumnezeu e îndreptată de harul lui Dumnezeu și vede subțire toate vicleniile vrăjmașului. Când însă Domnul mângâie sufletul, atunci el nu-i mai vede pe vrăjmași, ci vede numai pe Domnul.Cine ascultă de legea lui Dumnezeu va înțelege cât de bune sunt toate poruncile Domnului. Orice poruncă ai lua, ea îți aduce bucurie și veselie. Ia, de pildă, prima poruncă: Să iubești pe Dumnezeu. Dacă gândești că Dumnezeu ne iubește, pentru acest gând ți se va da pacea. Ia a doua poruncă: Să iubești pe aproapele tău. Dacă gândești că Domnul îi iubește pe oamenii Săi și că în ei viază Duhul Sfânt, sufletul tău se va desfăta de legea lui Dumnezeu și vei cugeta la ea ziua și noaptea [Ps. 1, 2] și ți se va da darul deosebirii binelui și răului.Când Domnul vrea să mângâie un suflet întristat, îi dă bucurie, lacrimi, străpungerea inimii și pacea sufletului și a trupului; și uneori Se arată pe Sine însuși sufletului.Apostolii au văzut pe Domnul în slavă când S-a schimbat la față pe Tabor; dar mai apoi, în timpul pătimirii Lui, au fugit ca niște lași. Așa de neputincios este omul. într-adevăr, suntem pământ, și încă pământ păcătos. De aceea a și zis Domnul: „Fără de Mine nu puteți face nimic” [In. 15, 5]. Așa și este. Când harul este în noi, suntem într-adevăr smeriți, suntem înțelegători, ascultători, blânzi și plăcuți lui Dumnezeu și oamenilor; dar când pierdem harul, ne uscam ca o mlădiță ruptă dintr-o viță.
Cine nu iubește pe fratele pentru care însuși Domnul a murit în mari chinuri, acela s-a tăiat din Vița care este Domnul [In. 15, 1]; dar pe cel ce luptă cu păcatul Domnul îl va ajuta.Uneori omul e atât de neputincios că n-are putere nici să alunge o muscă și nu poate alunga din suflet gândurile cele rele, dar chiar și în această neputință mila lui Dumnezeu îl păzește pe om: gândurile rele pier și singur Dumnezeu este în suflet, în minte și peste tot.Prin el însuși omul e firav ca o floare a câmpului: toți o iubesc și toți o calcă în picioare.Așa e și omul: uneori e în slavă, alteori în necinste. Dar cine iubește pe Dumnezeu, acela îi mulțumește pentru orice întristare și rămâne liniștit atât în cinstire, cât și în înjosire.Socotesc că trebuie să mâncăm atât încât, după ce am mâncat, să mai vrem să ne rugăm; încât duhul să fie întotdeauna aprins și să năzuiască nesăturat spre Dumnezeu ziua și noaptea. Trebuie apoi să trăim simplu ca pruncii; atunci harul lui Dumnezeu va fi totdeauna în suflet: pentru iubirea lui, Domnul i-l dă fără a-i cere nimic în schimb și, cu acest har, sufletul trăiește ca și cum ar fi în altă lume, iar iubirea lui Dumnezeu îl atrage atât încât nu mai vrea să se uite la această lume, deși o iubește.Cum să cunosc dacă Domnul mă iubește sau nu?Iată câteva semne. Dacă te lupți cu tărie cu păcatul, Domnul te iubește. Dacă iubești pe vrăjmași, ești și mai mult iubit de Dumnezeu. Iar dacă-ți pui sufletul pentru oameni, ești mult iubit Domnului, Care și-a pus El însuși sufletul pentru noi.Odinioară nu știam ce înseamnă să ai sufletul bolnav, dar acum văd aceasta limpede și în mine, și în alții. Când sufletul se smerește și se predă voii lui Dumnezeu, atunci el se face iarăși sănătos și este într-o mare odihnă în Dumnezeu, și din pricina acestei bucurii se roagă ca toți să cunoască pe Domnul prin Duhul Sfânt Care dă mărturie limpede sufletului de mântuirea lui.„Domnul din cer a privit peste fiii oamenilor să vadă de este cel ce înțelege sau cel ce-L caută pe Dumnezeu” [Ps. 13, 2].
Monahul cugetă la legea Domnului ziua și noaptea; de asemenea, el duce zi și noapte un război necontenit cu neprietenul. El trebuie să cucerească șapte „întărituri””Prima întăritură - să-și taie voia proprie.A doua întăritură - să se predea ascultării de „bătrânul” [„starețul”] său.A treia întăritură - să se usuce pe sine însuși de dragul lui Dumnezeu.A patra întăritură - să iubească sărăcia.A cincea întăritură - să-și biruie iubirea de sine.A șasea întăritură - să se smerească.A șaptea întăritură - să-și predea sufletul lui Dumnezeu, adică să lase orice lucru pe seama voii lui Dumnezeu.
Să vedem acum ce „decorații” pentru biruință primește monahul de la Domnul încă de pe pământ:
Prima - pacea conștiinței.
A doua - sufletul și trupul au pacea care vine de la Domnul.
A treia - sufletul iubește pe Domnul și văzându-L, gândește că Domnul ne iubește.
A patra - din iubirea lui Dumnezeu sufletul iubește pe aproapele lui ca pe sine însuși.
A cincea - sufletul își găsește odihna în Dumnezeu și vede măreția lui Dumnezeu și mila Lui.
A șasea - sufletul merge pe pământ și lucrează cu mâinile, dar mintea e în Dumnezeu și văzându-L, uită pământul, pentru că iubirea lui Dumnezeu atrage sufletul să iubească pe Cel Iubit.
A șaptea - sufletul simte harul lui Dumnezeu în gândurile lui.
A opta - sufletul simte harul în inima lui.
A noua - sufletul simte harul și în trupul lui.
A zecea - iubirea lui Dumnezeu îi deschide împărăția cerurilor și sufletul cunoaște prin Duhul Sfânt cum este Domnul nostru.Pentru cele scrise de mine, vouă, celor ce mă veți citi, vă cer iertare pentru toate greșelile mele și vă cer să vă rugați pentru mine.Dar am scris acestea atras de iubirea lui Dumnezeu de care nu mă știu sătura. Șed la masă și tot sufletul meu e ocupat de Dumnezeu și nici un gând viclean nu se apropie de mine și nu-mi împiedică mintea să scriu despre Domnul pe Care-L iubesc. Când scriu un cuvânt, nu știu care va fi următorul, ci acesta se naște în mine și eu îl scriu. Dar când sfârșesc de scris, gândurile vin din nou și tulbură mintea mea cea slabă și neputincioasă, iar atunci plâng Domnului Cel Milostiv și Domnul mă miluiește pe mine, zidirea Sa cea căzută."
Cuviosul Siluan Athonitul
Comentarii
Trimiteți un comentariu