Dumnezeu voieşte rugăciunea inimii, nu a buzelor noastre!
RUGĂCIUNEA ADEVĂRATĂ nu este izbânda noastră, ci dar de la Dumnezeu; iar când lucrează smerit în inimă, sufletul şi trupul se sfinţesc şi se înfrumuseţează în atelierul ei dumnezeiesc.
„Să stăm bine!" Apropierea smerită şi cuminte de Domnul, cu bunăvoinţă şi statornicie, este temelia și condiția pentru ca rugăciunea noastră să aibă îndrăznirea la Cel Preaînalt. Dumnezeu
voieşte rugăciunea inimii, nu a buzelor noastre.
,,Fiule, dă-mi inima ta!" (Pild. 23, 26).
Decât să rostim rugăciunea mecanic, cu mintea rătăcind la grijile vieții, mai bine să ne lipsim, căci aşa îşi ia îndrăzneala cel viclean de a unelti şi ispiti - pricină de căderi păcătoase, întristare şi sminteală.
,,Preasfânta mea, ajută-ne să avem parte de rugăciune curată!", cer adesea ostenitorii rugăciunii.
Rugăciune ce-i umple de mirare pe cei nepregătiţi:
"Doamne, dă-ne simțirea şi rodirea rugăciunii inimii. Simțământul că inima mea e îndemnată spre Dumnezeu. Dă-ne dulceața iubirii dumnezeieşti, care nu e litera moartă a unor cuvinte neînsufleţite, ci trăire a inimii, suflu al Dubului Sfânt, binecuvântare a barului dumnezeiesc, sfinţire şi înveselire. Risipeşte seceta din inimă şi de pe pleoape. Să se înmoaie împietrirea inimii şi asprimea noastră. Să avem parte de cercetarea dumnezeiască în sufletul de încercări frământat."
Dar când se face lucrătoare rugăciunea? Atunci când prin invocarea (chemarea) continuă a numelui lui Hristos, Domnul nostru "Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!", mintea coboară în inimă, nemairǎtǎcind fără rost pretutindeni. Şi după ce se va prinde acolo ca într-un cârlig, se va uni mistic, gingaş şi delicat cu dumnezeirea, Care Se află în noi.
Părinții, după cum e bine să amintim, numesc ,,minte (voc)" nu intelectul/creierul sufletul/duhul sau cugetul, ci ochiul sufletului, puntea noastră de legătură cu Dumnezeu-Tatăl.
Numai cu mila Domnului şi stăruință în rugăciune ne vom învrednici de dumnezeiasca prefacere din sufletele noastre, fiindcă de unii singuri nu ne putem aduna uşor „mintea (vovç)" din împrăştierea şi rătăcirile prilejuite de viaţa în lume, spre ne afierosi cu totul rugăciunii.
Iată cuvântul lămuritor al Sfântului Maxim despre acestea: „Toate virtuţile ajută "mintea (voc)" să-L iubească pe Dumnezeu, însă cel mai mult, rugăciunea curată. Căci atunci când te îndrepţi cu ajutorul ei spre Dumnezeu, eşti purtat dincolo de toate lucrurile lumii acesteia."
Pentru ca Rugăciunea lui Iisus, repet, să înflorească în grădina inimii noastre şi să n-o sufoce zâzaniile patimilor, e trebuinţă de râvnă sănătoasă, curăția vieții și a gândurilor, dragostea faţă de Dumnezeu şi aproapele, precum şi de viață statornică liturgică şi de părtăşie la Sfintele Taine în Biserica Ortodoxă.
Odată vrednicul de pomenire părinte Auxentie Grigoriatul, întrebat ce trebuie să facem ca să câştigăm împărăţia cerurilor, a răspuns: „Să rostim neîncetat rugăciunea, negreşit: «Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!»"
La aceasta îi îndemna pe toți. Și adăuga: "Rugăciunea să fie în inimă. S-o rostiți neîncetat, căci aşa veți fi împreună cu Hristos. Prin rugăciune simțim unirea cu Dumnezeu; înțelegem că El este totul. Cu ajutorul rugăciunii sunt alungate gândurile. Hristos Însuşi o să vă înveţe şi o să vă lumineze. Numai să căutați ca mintea să vă fie în inimă. Iar când vă doboară oboseala, să rostiți «Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!» cu gura."
Fie ca Preabunul Dumnezeu să dăruiască harisma rugăciunii curate tuturor celor care, prin rugăciune, o cer cu râvnă dumnezeiască, cuget smerit şi inimă curată!..."
"CUM PRIMIM ÎN INIMĂ RUGĂCIUNEA LUI IISUS" - Sfaturile unui isihast necunoscut

Comentarii
Trimiteți un comentariu