"Prin cuvintele "Fericiți cei ce plâng " (Mt. 5,4), Domnul ne învață că suferința și plânsul, izvorâte din pocăință, sunt mijloace care duc la fericire. Precum munca este un izvor de câștig, studiul - o cale de a dobândi cunoștințe, așa întristarea poate duce la pocăință și la mângâiere. Iisus nu fericește pe cei stăpâniți de întristare lumească,ci se referă la lacrimile de pocăință, care - cum spune Cuviosul Teodor al Edesei - " câștigă îndurarea Stăpânului pentru greșelile noastre și înaripează dorul spre cele de sus." Mântuitorul nu-i fericește pe cei ce plâng pentru că le lipsesc unele lucruri materiale, pe cei ce plâng de ciudă că au fost jigniți, pe cei ce plâng de necaz că au fost prinși și pedepsiți pentru răul săvârșit. Aici este vorba numai de cei ce-și plâng păcatele prin care au mâhnit pe Dumnezeu, ca fiul pierdut, Zaheu vameșul, Apostolul Petru și cei care plâng de dorul după desăvârșire: " Căci întristarea cea după Dumnezeu aduce pocăință spre mântuire, fără părere de rău; iar întristarea lumii aduce moarte". (2 Cor. 7,10).
Pe lângă plânsul pentru păcat,există și plânsul iubirii de Dumnezeu, de care nu se despart nici cei desăvârșiți. Despre cei cu viața îmbunătățită ni se spune că au vărsat șiroaie de lacrimi în rugăciunile lor. Acesta este " plânsul după Dumnezeu" , cum îl numesc Sfinții Părinți. Sfântul Simeon Noul Teolog zice: " Plânsul este îndoit în lucrările lui. Unul este ca apa care stinge, prin lacrimi, văpaia patimilor și curățește sufletul de întinăciunea pricinuită de ele; altul este ca focul care face viu, prin prezența Sfântului Duh, și reaprinde, și încălzește, și face înfocată inima, și o înflăcărează de dragostea și de dorul lui Dumnezeu". Inima cuprinsă de dor și de entuziasm înfocat după Dumnezeu, strigă: " Îndulcitu-m-ai cu dorul Tău, Hristoase, și m-ai schimbat cu dragostea Ta cea dumnezeiască".
FERICIRILE
IRINEU, ARHIEPISCOP AL ALBA IULIEI

Comentarii
Trimiteți un comentariu