Omul, dacă vrea să nu se chinuiască, trebuie să creadă în acel Fără Mine nu puteți face nimic pe care l-a spus Hristos. Adică să se deznădăjduiască de sine în înțelesul cel bun şi să creadă în puterea lui Dumnezeu. Când cineva se deznădăjduieşte de sine însuşi în înțelesul cel bun, atunci îl află pe Dumnezeu. Toată nădejdea mea spre Tine o pun... Chiar şi oamenii cei mai duhovniceşti nu îşi au asigurată în această lume pe deplin viața lor, de aceea se şi ţin pe ei înşişi mereu în asigurarea lui Dumnezeu, nădăjduiesc în Dumnezeu şi se deznădăjduiesc numai de „,eul" lor, deoarece ,,eul" îi aduce omului toată nefericirea duhovnicească.
Încrederea în sine este duşmanul nostru cel mai mare şi mai rău, pentru că ne aruncă în aer fără milă şi ne lasă nefericiți pe drumuri. Când omul are încredere in sine, se leagă şi nu poate face nimic sau se luptă singur. Atunci este firesc să fie biruit de vrăjmaş sau să nu reuşească şi astfel să i se zdrobească,,eul" său. Bunul Dumnezeu de multe ori iconomiseşte foarte Înțelept ca să vedem şi intervenția Sa dumnezeiască şi nereuşita ce am suferit-o prin încrederea noastră în sine.
Atunci când cineva urmăreşte şi cercetează fiecare eveniment ce se petrece în viața sa, dobândeşte experiență, ia aminte şi astfel sporeşte.Hristos cerea mai întâi credință în puterea lui Dumnezeu şi numai după aceea săvârşea minunea: Dacă crezi în puterea lui Dumnezeu, te vei face sănătos , spunea. Nu precum spun astăzi unii, în mod greşit: „Omul are puteri şi dacă crede în puterile lui,le poate face pe toate. Nu spune şi Evanghelia: «<Să crezi»? Prin urmare, suntem de acord". Da, Hristos spunea: „,Crezi?", dar înţelegea: „,Crezi în Dumnezeu?
Crezi că Dumnezeu poate?". Cerea de la om garanția că are credință în Dumnezeu şi numai atunci ajuta. Nicăieri nu spune Evanghelia să cred în egoismul meu, ci să cred în Dumnezeu, să cred că numai El mă poate ajuta, mă poate vindeca. Aceştia însă le iau anapoda şi spun: „Omul are puteri şi trebuie să creadă în el însuşi". A crede cineva în el însuşi înseamnă că are sau egoism sau demonizare.
Trezire duhovnicească. Cuviosul Paisie Aghioritul. Cuvinte Duhovnicești.

Comentarii
Trimiteți un comentariu