"Sfântul Apostol Pavel spune: Atunci când vrăjmaşul tău îți face rău şi tu îi faci bine, grămădeşti cărbuni aprinşi pe capul lui. Aceasta nu înseamnă că îl arzi, ci că atunci când îi faci bine, începe să lucreze în el dragostea, care este Hristos, şi intră în acțiune harul dumnezeiesc. După aceea omul se schimbă, deoarece il mustră conştiinţa, adică se arde de conştiinţa lui. Nu este bine să faci binele ca să se mustre celălalt şi să se cumințească, pentru că astfel slăbeşte binele, ci să-l faci cu dragoste. Atunci când îl compromiți cu binele, se schimbă în sensul cel bun şi se îndreaptă.
Era un bețiv în Konița care avea şi familie şi-i dădeam câte ceva. Au aflat unii că-l ajutam pe acel sǎrman, chiar din spusele lui, şi mi-au spus:,,Nu-i da, că îi bea". Acela îmi spunea:,,Dă-mi pentru copii", iar eu când îi dădeam, îi spuneam: „Ia aceasta pentru copiii tăi". Ştiam că bea, dar ştiam că acest cuvânt îl va ajuta puțin. Va merge să bea, dar se va gândi puţin şi la copiii lui. Dacă nu i-aş fi dat, şi-ar fi chinuit femeia, deoarece i-ar fi luat din banii ce-i câştiga aceea - se ducea sărmana să lucreze la străini - şi i-ar fi băut, iar copiii s-ar fi chinuit şi mai mult. Atunci când îi spuneam,,ia pentru copiii tăi", îşi aducea aminte puțin şi de copiii lui. Ai înțeles? Mă durea de el, iar aceasta a fost ceva foarte delicat, care a lucrat înlăuntrul lui. Mulți au fost ajutați astfel. Unii, deoarece îi mustra după aceea conștiința, trimiteau banii înapoi.
Noi, cu logica noastră, nu Îl lăsăm pe Hristos să lucreze. Învățați Evanghelia în chip corect, dacă vreți să vă faceți oameni "evanghelici" , iar nu protestanți!
CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL
TREZIRE DUHOVNICEASCĂ

Comentarii
Trimiteți un comentariu