"Eu te prind de mànă"

                                       

 "Eu te prind de mână, dar trebuie să vrei să rămâi și tu în mâna Mea:Eu te prind de mână, dar trebuie să vrei să rămâi și tu în mâna mea sau să te ții și tu atâta cât poți de mâna mea. Aceasta se potrivește și cu unirea dintre puterea ce ne-o dă Dumnezeu și puterea produsă în noi de ea. Ea ne prinde, dar numai dacă vrem să fim prinși și dacă ne ținem și noi de ea. Trebuie să punem toată puterea ce-o avem sau pe care o trezește El în noi, nu pentru a ne mântui noi înșine, ci în a dori și a ne deschide ei.

Pe Dumnezeu Îl impiedicăm în lucrarea Lui de curățire a noastră și de înzestrare cu darurile Lui nu numai împotrivindu-I-ne în mod direct cu voia noastră, ci și rămânând moleșiți și nepăsători, în a nu voi să devenim și noi puternici. Fiindcă Dumnezeu vrea să devenim și noi subiecte pline de putere, folosindu-ne de puterea Lui. În a nu face aceasta e o altă încăpățânare ce I se opune. Dumnezeu se lasă împiedicat de moleșeala noastră pentru că nu vrea să ne coboare la nivelul coborât al unor obiecte [mântuite] cu sila. Dacă nu vrem și noi să fim tari, făcând eforturi în acest scop, nu ne poate face Dumnezeu tari fără noi. Leneșul nu se opune, dar nici nu conlucrează. Se cade sub nivelul omului și prin lene.

A fi moleșit, a nu voi să sporești cum ți-o cere însăși firea, înseamnă a te lăsa stăpânit și purtat ca un obiect. Dar fiind om nu poți fi redus prin trândăvie totuși la starea totală de obiect, ci devii robul patimilor. A fi moleșit înseamnă a te lăsa închis în închisoarea neputinței și a monotoniei plictisitoare, înseamnă a cădea din plinătatea ființei într-o existență părută, într-un coșmar, în care nu faci și nu mai poți face nici un gest de eliberare, ci cu tine se fac, deși ți se pare că faci tu însuți lucruri pe care nu le faci de fapt tu. Aceasta e moartea sufletească de pe pământ și apoi, culminare a ei, cea veșnică."

(Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae)