Treceți la conținutul principal

𝐏ᴏ𝐬ᴛɪʀᴇᴀ este pierzătoarea demonilor.


 𝐏ᴏ𝐬ᴛɪʀᴇᴀ  este pierzătoarea demonilor. 

Domnul ne-a spus că prin postire și rugăciune iese tot neamul de demoni. 

Sfântul Duh nu se sălășluiește în stomacul plin, nu-l umbrește pe acesta. 

    Orice creștin care dorește să viețuiască creștinește, trebuie să pună drept temelie postirea, rugăciunea și trezvia, și atunci ajunge la marea măsură a virtuții.


𝐁ᴏᴀʟᴀ este o postire fără de voie. 

Bolnavul își va împlini postirea prin răbdare și mulțumire, căci nu poate în alt fel, din pricina bolii.

Când puterea lui Hristos ne umbrește, atunci suntem foarte puternici. 

Când postirea se însoțește, se întărește, se înconjoară cu celelalte – cu rugăciunea, cu meditația, cu trezvia, cu mersul la biserică, cu mărturisirea, cu Sfânta Împărtășanie, cu faptele bune și cu milostenia – atunci întregește frumusețea pregătirii sufletului.


Bolnavul va cunoaște nemărginirea iubirii lui Hristos față de om. 

Va vedea că Hristos, ca Dumnezeu pe pământ,Și-a petrecut viața în chip martiric, ca să ne ajute pe noi, cei nepăsători,să ne luptăm. 

  Dacă Hristos a suferit, noi, ucenicii Săi, 

vom alege altă cale?


Avva Efrem Filotheitul, 

Sfaturi Duhovnicești. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

„Să nu luați niciun document biometric – e începutul lepădării de Hristos!” - Profeția starețului Tavrion despre vremurile de pe urmă..

  Atentie atentie la aceste mari pericole: Buletinul electronic si Id Digitală.. "Fraților dacă închidem ochii și acceptăm tot ce ne dă acest sistem antihristic apoi noi ce cruce mai ducem? Suntem luptați cu viclenie pe mai multe fronturi și trebuie să nu ne lagăm inima de nimic pământesc ca să fim liberi sufleteste, să nu ne închinăm la nici-un idol (bani,confort,plăceri,putere.. ect).       Inima și mintea noastră trebuie să fie doar la Dumnezeu și să răbdăm cu bucurie pentru păcatele noastre și  dragostea Sa toate încercările care vin asupra noastră..." "Părintele Tavrion spunea că unul dintre primele lucruri pe care supușii lui Antihrist îl vor aplica lumii va fi acela de a crește foarte mult prețurile și costurile de zi cu zi , ca astfel să determine oamenii să recunoască stăpânirea… Vor crește foarte mult prețurile la alimente, la serviciile sociale și la multe altele, iar apoi vor scoate banii cash din circulație și îi vor face electronici. Se pregăt...

Dumnezeu îngăduie dracului să ne provoace, tocmai ca să vedem ce iese din noi..

  " D umnezeu vrea să-i unească pe soți în iubire, în același duh. Dumnezeu vrea să-i unească pe frați, pe surori în mănăstire, în același duh, ca toți să fie una. Acesta este scopul lui Dumnezeu cu noi, ca toți să fie una . Diavolul, însă, caută să dezbine. Scopul lui Dumnezeu este să ne unească, i ar scopul diavolului este să ne despartă, să ne separe . Și-atunci, dracul, ca să separe, se folosește de „lumea” dinlăuntrul nostru și începe să scoată la suprafață patimile și lovesc în ceilalți. Ceilalți, dacă nu sunt nici ei întăriți, se supără și lovesc și ei, înapoi și, de-aici conflictele, certurile. Și atunci, vine Sf. Dorotei al Gazei, mi se pare și dă exemplul acesta, că „ omul este ca o sticlă. Cineva care îi face ceva, sau îl jignește , e ca și când ar arunca cu o piatră și ar sparge sticla. Vina lui este că a spart sticla, dar nu-i vina lui ce curge din sticlă”. Când tu mă provoci cu ceva și eu încep să mă enervez , să țip la tine, să scot din gură nu știu ce cuvinte, ...

SAREA PAMANTULUI filmul 2 seria 1/2 Schiarhimandrit Hristofor din Tula

Părintele Hristofor a plecat dintre noi pe data de 9 decembrie 1996.  În acea zi mulți oameni aflați la kilometri distanță de oraș, au văzut deasupra Tulei un stâlp de foc care se înalța la ceruri. Ei au crezut că este o minune a naturii, dar de fapt Domnul arăta oamenilor sfinția preacredinciosului plecat de printre noi.  Părintele Hristofor a fost înmormântat în mănăstirea din Venevo. https://youtu.be/uKu4ftWpNnE?is=5Hy3tWTELlyldts3