“Episcopul Teofan Zăvorâtul (+1894) este un Sfânt Părinte al Ortodoxiei secolului al XX-lea. Pe lângă faptul că a fost un scriitor de seamă al literaturii ascetice, a fost și un profet în toată puterea cuvântului. Nu a fost numai un ierarh și un dascăl de prim rang, recunoscut astfel atât în vremea sa cât și în vremurile noastre, ci și un om foarte smerit, accesibil celor simpli. Pentru a face înțelese unele adevăruri adânci și de taină creștinilor din timpul său, a căror mântuire o dorea sincer, s-a folosit de un limbaj simplu. Calea către mântuire, așa cum bine știa, înseamnă dobândirea duhului Părinților, care presupune o inimă smerită, un fel de a fi smerit și neprefăcut.Episcopul Teofan nu dorea să aibă de-a face cu o teologie care nu era bazata pe o inimă înfrântă și pe asumarea unei filosofii de viață ortodoxe, întrucât înțelesese foarte bine cum duhul lumesc poate, prin intermediul teologilor, să îndepărteze teologia și viața duhovnicească de realitățile zilnice ale vieții omenești din lumea aceasta căzută.
Cunoașterea învățăturii patristice de către episcopul Teofan a fost înlesnită de slujirea în cadrul Misiunii Ortodoxe din Țara Sfântă, unde a avut mult folos din cercetarea vechilor biblioteci ale Ierusalimului, mănăstirii Sfântul Sava, Sinaiului etc. Însă deprinderea cu duhul Părinților nu a venit doar din cărți, ci a dobândit-o din experiența sfințeniei „opincii” rusești – sfințenia săracilor și a țăranilor. Mai târziu a ajuns să înțeleagă sensul adânc al literaturii ascetice, care are ca învățătură centrală „inima înfrântă“, prin propria sa stare de aspră persecuție. Datorită acestei persecuții, precum vom vedea, a fost nevoit să aleagă viața severă de zăvorât.
Născut în 1815, episcopul Teofan a primit cea mai bună educație teologică din vremea aceea. A urmat cursurile Academiei Teologice din Kiev, în timpul cărora a hotărât să renunțe la lume și a fost tuns ca monah. După absolvire a devenit profesor la diferite Seminarii, și apoi a slujit ca inspector și preot atât în Ierusalim, cât și în Constantinopol. În 1859 a fost hirotonit episcop al Tambovului, iar mai târziu a fost transferat în Eparhia Vladimirului.
La doi ani după hirotonirea sa, episcopul Teofan a avut o experiență cutremurătoare, care l-a marcat pentru tot restul vieții sale. Aceasta a fost canonizarea și scoaterea spre închinare a moaștelor Sfântului Tihon de Zadonsk, pe care episcopul Teofan l-a iubit încă din copilărie. Dobândind o vastă cultură duhovnicească în timpul anilor de studiu și călătorie, de viață monahală și pastorație, el începe acum, din proprie voință și cu multă râvnă, să-l imite pe Sfântul Tihon de Zadonsk. Asemenea Sfântului Tihon, și-a folosit chemarea arhipăstorească pentru a-i transforma pe oameni în adevărați asceți. El dorea angajare la asceză din partea tuturor, monahi și nemonahi.
Izbutind destul de bine în strădaniile sale, a stârnit invidia și ura celor care nu erau obișnuiți cu chipul ascetic pe care încerca să-l recomande ca model în Eparhia Vladimirului. Datorită tuturor obstacolelor pe care le-a întâmpinat, a avut posibilitatea să înțeleagă mai limpede mentalitatea vremurilor sale și năvala apostaziei asupra lumii. Și-a adunat cugetările într-o carte profetică, intitulată Despre Ortodoxie și avertizarea celor care păcătuiesc împotriva ei, în care privește viitorul Ortodoxiei dintr-o perspectivă ascetică, considerând Ortodoxia ca unitate de măsură.
Ideile episcopului Teofan, bazate pe vechile principii creștine, erau considerate mai mult „o noutate” de oamenii Bisericii din vremea sa, mulțumiți de ei înșiși. Și astfel diavolul, care stătea la pândă, a început să caute modalități prin care să întindă capcane pentru ca acest puternic izvor de însuflețire patristică, episcopul Teofan, să poată fi oprit…
Episcopul Teofan, fiind tânăr, energic și râvnitor, simțea că e mare nevoie ca femeia ortodoxă să se ridice la un nivel duhovnicesc mai înalt în societatea care se schimba cu repeziciune, fiind în pas cu modelele occidentale. El știa că femeia ortodoxă, care a fost întotdeauna conștiința poporului, avea nevoie de o educație eclesiastică. Având aceasta în minte, a înființat „Colegiile de juniori” – școli eparhiale de fete. Aceste școli trebuiau să pregătească soții educate pentru viitorii preoți, care puteau să îi ajute în parohie de pe poziții egale; de asemenea, școlile respective trebuiau să găzduiască o mișcare de emulație a profesorilor ortodocși: idealiști, entuziaști, cu formare ascetică, cu sfințenie în inimile lor. Lucrarea episcopului Teofan în această privință a fost extrem de roditoare, având ca rezultat, cel puțin în eparhia sa și în cele învecinate, dezvoltarea monahismului feminin și formarea de noi mănăstiri.
Prezentul volum de predici ținute în mănăstiri de călugărițe rezumă învățătura autentică despre monahism potrivită nevoilor femeii. Din acest punct de vedere este un volum aproape unic. Nu oferă numai recomandări sănătoase, bazate pe experiență și pe buna cunoaștere a înțelepciunii patristice, extrase din surse demne de încredere, ci constituie în același timp o mărturie a implicării personale a tânărului ierarh în educarea tinerelor fete.
… Însă diavolul nu dormea. Informația despre „căderea” episcopului Teofan, deși tăinuită de contemporanii săi și în mare măsură ignorată de biografii moderni, s-a păstrat totuși și este prezentată aici ca principalul motiv pentru retragerea sa: într-o zi, una din rudele îndepărtate ale episcopului i-a făcut o vizită la locuința sa și, negăsindu-l acolo, a rămas să-l aștepte până când avea să sosească. Printr-o coincidentă ciudată, femeia a fost cuprinsă de amețeală și a leșinat, căzând pe patul lui. Acest lucru a fost văzut de cineva care a dat explicații răutăcioase referitoare la incident și a produs nesfârșite zvonuri care s-au răspândit în legătură cu „imoralitatea” acestui energic arhipăstor atât de implicat în cauza femeii. Cel rău a amplificat bârfa la asemenea proporții, încât – în ciuda tuturor realizărilor și lucrărilor binefăcătoare ale episcopului Teofan – discreditarea sa ca păstor de suflete era garantată, cu atât mai mult cu cât societatea din timpul său era destul de birocratică, iar administrația Bisericii și a statului erau atotstăpânitoare. S-au făcut câteva încercări de a ajuta nevinovata victimă a calomniei. Relativ tânărul episcop Teofan nu a avut nici o altă posibilitate decât de a recurge la izolare, urmându-l pe îndrăgitul său Sfânt Tihon de Zadonsk, care de asemenea s-a văzut într-o situație fără scăpare în fața deșertăciunii lumești din Biserică. Încetând orice legătură directă cu lumea, în afară de trei persoane, episcopul Teofan s-a retras într-o singurătate totală în Mănăstirea Vâșa ca arhipăstor eliberat din funcție.
Efortul său de ridicare a nivelului vieții duhovnicești părea că este sortit sfârșitului, iar călugărițele lipsite de îndrăgita lor sursă de îndrumare ascetică. Din fericire, nu a fost așa pentru aceste femei și pentru păstorii lor multpătimitori, fiindcă episcopul Teofan nu și-a abandonat lucrarea, chiar dacă s-a izolat. Primea între douăzeci și patruzeci de scrisori pe zi și răspundea la toate, sfătuind cu multă sensibilitate duhovnicească. Tot restul vieții – douăzeci și opt de ani de izolare – l-a dedicat traducerii și scrierii de lucrări ascetice și răspândirii învățăturii ortodoxe curate celor care nu aveau acces la scrierile academice și nu erau obișnuiți cu complicata știință numită teologie, accesibilă doar elitei învățate. Din smeritul său refugiu a început să scoată la iveală volume după volume de neprețuită literatură ascetică ortodoxă, menite să ridice nivelul viețuirii creștin ortodoxe – într-o lume care întorsese spatele trecutului creștin și se îndrepta către apostatul mod de viață apusean.
Lunga listă a lucrărilor episcopului Teofan este uimitoare. Lumea vorbitoare de limbă engleză abia acum a ajuns să guste din ospățul duhovnicesc pe care el ni l-a pus la îndemână prin scrierile sale.
Cu rugăciunile acestui drept învățător al Ortodoxiei, care și-a aflat mântuirea și a ajutat de asemenea milioane de suflete să și-o găsească, fie ca Domnul să îi întărească pe cei care poartă de grijă sufletelor lor”.
Starețul Gherman, Frăția Sfântul Gherman de Alaska
Comentarii
Trimiteți un comentariu