"Privind retrospectiv descopăr că Dumnezeu nu m-a părăsit niciodată. Altminteri, cum aş putea să-mi explic că, părăsit de orice putere fizică şi psihică, când orice gând îl dădeam în vileag fără a-l putea reţine într-un mod patologic... Totuşi, în cei doi ani de Piteşti -zdrobit fiind n- am ajuns în tabăra torţionarilor. Am o înţelegere deosebită faţă de cei care au crezut (ca şi mine) că Nu-i temniţă să ne-nspăimânte...... dar după torturi supraomeneşti n-au mai rezistat şi s-au trezit la un moment dat (sigur fără voia lor) în cealaltă tabără.Atunci când mă călcau în picioare, mă loveau, mă înjurau vechii şi bunii mei camarazi, simţeam tragedia imensă pe care ei o trăiau. Sunt atâtea lucruri care omeneşte nu pot fi explicate..."
Aurel Vișovan.

Comentarii
Trimiteți un comentariu