Treceți la conținutul principal

Dragostea - Semnul ucenicilor Mântuitorului Hristos


„Întru aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă veți avea dragoste unul pentru altul (Ioan 13, 35). Semnul sigur și neîndoielnic, zice, al faptului de-a fi învățat de la Mine va fi să fie înscrisă în cugetele voastre obișnuința de-a vă grăbi să mergeți, pe cât e cu pu­tință firii voastre și măsurilor umanului, pe urmele viețuirii Mele", adică de-a avea legătura nedes­părțită a iubirii întreolaltă și de-a vă însuși, potrivit rațiunii acestei iubiri, frumusețea neasemănată a mângâierii reciproce.

Căci aceasta va întipări în voi în mod exact slava învățătorului vostru. Dar socotesc că cineva va întreba, față de aceasta: De ce iubirea este un semn al ucenicilor lui Hristos și modelul tuturor virtuților ce s-au arătat în El, nefiind dobândită prin străduință, dar nici prin rațiune și atenție, ci izvorâtă din firea Lui proprie? 

Cele ce sunt proprii firii dumnezeiești, precum cele ce sunt mai presus de orice minune, aparțin în mod propriu și cu adevărat ei. De fapt, vom spune și noi cu toată dreptatea, continuând cuvântul despre acestea: sunt rod al ființei supreme cele ce-i aparțin în mod special și îi sunt proprii. Dar cel experimentat poate vedea că tot felul de virtuți aduc o completare a iubirii și tot ce apare cuiva ca bine dobândit are o legătură cu ea și tinde spre ea.” 


Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Noua, Introducere, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

„Să nu luați niciun document biometric – e începutul lepădării de Hristos!” - Profeția starețului Tavrion despre vremurile de pe urmă..

  Atentie atentie la aceste mari pericole: Buletinul electronic si Id Digitală.. "Fraților dacă închidem ochii și acceptăm tot ce ne dă acest sistem antihristic apoi noi ce cruce mai ducem? Suntem luptați cu viclenie pe mai multe fronturi și trebuie să nu ne lagăm inima de nimic pământesc ca să fim liberi sufleteste, să nu ne închinăm la nici-un idol (bani,confort,plăceri,putere.. ect).       Inima și mintea noastră trebuie să fie doar la Dumnezeu și să răbdăm cu bucurie pentru păcatele noastre și  dragostea Sa toate încercările care vin asupra noastră..." "Părintele Tavrion spunea că unul dintre primele lucruri pe care supușii lui Antihrist îl vor aplica lumii va fi acela de a crește foarte mult prețurile și costurile de zi cu zi , ca astfel să determine oamenii să recunoască stăpânirea… Vor crește foarte mult prețurile la alimente, la serviciile sociale și la multe altele, iar apoi vor scoate banii cash din circulație și îi vor face electronici. Se pregăt...

Dumnezeu îngăduie dracului să ne provoace, tocmai ca să vedem ce iese din noi..

  " D umnezeu vrea să-i unească pe soți în iubire, în același duh. Dumnezeu vrea să-i unească pe frați, pe surori în mănăstire, în același duh, ca toți să fie una. Acesta este scopul lui Dumnezeu cu noi, ca toți să fie una . Diavolul, însă, caută să dezbine. Scopul lui Dumnezeu este să ne unească, i ar scopul diavolului este să ne despartă, să ne separe . Și-atunci, dracul, ca să separe, se folosește de „lumea” dinlăuntrul nostru și începe să scoată la suprafață patimile și lovesc în ceilalți. Ceilalți, dacă nu sunt nici ei întăriți, se supără și lovesc și ei, înapoi și, de-aici conflictele, certurile. Și atunci, vine Sf. Dorotei al Gazei, mi se pare și dă exemplul acesta, că „ omul este ca o sticlă. Cineva care îi face ceva, sau îl jignește , e ca și când ar arunca cu o piatră și ar sparge sticla. Vina lui este că a spart sticla, dar nu-i vina lui ce curge din sticlă”. Când tu mă provoci cu ceva și eu încep să mă enervez , să țip la tine, să scot din gură nu știu ce cuvinte, ...

SAREA PAMANTULUI filmul 2 seria 1/2 Schiarhimandrit Hristofor din Tula

Părintele Hristofor a plecat dintre noi pe data de 9 decembrie 1996.  În acea zi mulți oameni aflați la kilometri distanță de oraș, au văzut deasupra Tulei un stâlp de foc care se înalța la ceruri. Ei au crezut că este o minune a naturii, dar de fapt Domnul arăta oamenilor sfinția preacredinciosului plecat de printre noi.  Părintele Hristofor a fost înmormântat în mănăstirea din Venevo. https://youtu.be/uKu4ftWpNnE?is=5Hy3tWTELlyldts3