Doi frați locuind deosebi, mergeau unul către altul. Și a zis unul dintr-înșii celuilalt: voiesc să mă duc la avva Zinon să-i spun lui un gând. A zis și celălalt: și eu aceasta voiesc. Deci s-au dus amândoi împreună. Și luându-i pe fiecare deosebi și-au spus gândurile lor. Și unul spunându-le a căzut înaintea bătrânului, rugându-l cu multe lacrimi ca să se roage lui Dumnezeu pentru dânsul. Și bătrânul i-a zis lui: mergi, nu te slăbi pe tine și nu grăi de rău pe cineva și nu te lenevi de rugăciunea ta! Și ducându-se fratele, s-a vindecat. Iar celălalt spunându-i gândul său către bătrân, a adăugat încet și cu nebăgare de seamă: roagă-te pentru mine! Dar n-a cerut cu deadinsul. Iar după o vreme s-a întâmplat de s-au întâlnit unul cu altul. Și a zis unul dintr-înșii: când am mers către bătrânul, i-ai spus lui gândul care ziceai că voiești să-l spui lui? Iar acela i-a zis: da, i-am spus! A întrebat acela: oare te-ai folosit după ce i-ai spus? Răspuns-a fratele: da, m-am folosit, că pentru rugăciunile bătrânului m-a vindecat Dumnezeu! Iar celălalt a zis: eu măcar de i-am mărturisit gândurile mele, nu am simțit vreo ușurare. Zis-a lui cel ce s-a folosit: și cum te-ai rugat bătrânului? Răspuns-a acela: i-am zis lui: roagă-te pentru mine, că am acest gând! Iar el a zis: eu mărturisindu-mă lui, am udat picioarele lui cu lacrimile mele, rugându-l ca să se roage lui Dumnezeu pentru mine. Și prin rugăciunea lui m-a vindecat Dumnezeu. Iar aceasta ne-a povestit nouă bătrânul, învățându-ne, că se cade celui ce roagă pe vreunul din părinți pentru gânduri cu osteneală și din toată inima să se roage, ca lui Dumnezeu. Și atunci va dobândi. Iar cel ce se mărturisește cu nebăgare de seamă, sau ispitește, nu se folosește, ci se și osândește
Pateric. Începutul Slovei Z. Avva Zinon

Comentarii
Trimiteți un comentariu