Din minunile Maicii Domnului

 

Pentru iudeii care au orbit și pentru cel căruia i s-au tăiat mâinile, iar după ce au crezut în Hristos, de Născătoarea de Dumnezeu au fost vindecați

În vremea în care a voit Domnul nostru Iisus Hristos să mute din lumea aceasta pe Maica Sa cea cu totul Preacurată la viața cerească și preafericită, ca să împărățească veșnic cu Dânsul, după cum i se cuvenea, a poruncit să se adune Apostolii din toată lumea — unde se aflau risipiți, propovăduind cuvântul cel spre mântuire — și să-i aducă în satul Ghetsimani, unde era Preasfânta, ca s-o înmormânteze. Atuncea dar, cu dumnezeiască voie și chemare, i-au răpit norii, și s-au aflat toți într-un minut de ceas înaintea pururea Fecioarei, care, văzându-i pe dânșii, s-a bucurat foarte. Și le-a spus lor că s-a apropiat vremea să se ducă să se veselească împreună cu Fiul ei și Stăpânul. Și după ce a vorovit câte a voit, spre sfătuirea lor, i-a mângâiat, după cum se vede la povestirea cea pentru adormirea ei, așezându-se cu trupul ei cel cu totul preaslăvit și cu totul preacinstit pe patul de moarte, i-a binecuvântat pe dânșii și și-a dat preasfântul ei suflet în mâinile cele preacurate ale veșnicului Dumnezeu. Atunci, după porunca ei, Apostolii au luat preasfântul acela Cort (adică trupul ei cel de Dumnezeu primitor) și, mergând cu bună rânduială și evlavie, înălțau într-un glas cântarea cea de ieșire. De asemenea și sfinții îngeri împreună o petreceau pe Doamna lor și Împărăteasa, și cântau nevăzut și o lăudau minunat cu glasuri preadulci, care se auzeau în văzduh.

Iar cei zavistnici și necredincioși, arătând încă urâciunea pe care au avut-o către Domnul și răutatea lor, s-au pornit asupra patului pe care se purta trupul cel începător de viață al Născătoarei de Dumnezeu, având în mintea lor să-l arunce la pământ și să necinstească lăcașul cel cu totul cinstit și dumnezeiesc. Ci îndată i-a ajuns dumnezeiasca osândă pe îndrăzneții aceia, căci apropiindu-se au orbit toți. Iar unul dintre dânșii mai obraznic a îndrăznit cu nerușinare, nepriceputul, de a apucat sfințitul acela pat, vrând să-l arunce jos de pe umerii Apostolilor. Însă sfinții îngeri n-au suferit să se facă o ocară ca aceasta la Cortul cel Împărătesc, ci au pedepsit cu dreptate nerușinarea și obrăznicia lui, tăindu-i nevăzut mâinile, care au rămas spânzurate la pat, întru privire preaînfricoșătoare și jalnică. Iar cel ce a pătimit aceasta plângea tânguindu-se cu amar.

Deci Petru, mai marele Apostolilor, ca un următor al Învățătorului său, s-a milostivit și s-a întristat pentru lacrimile acestuia și, apropiindu-se, i-a zis lui: „Crede din toată inima ta că aceasta este cu adevărat pururea Fecioara Maică a Fiului lui Dumnezeu, Care s-a născut dintr-însa fără de sămânță, și atunci vei cunoaște puterea ei, ca să-ți iei iarăși mâinile tale”. Iar acela cu lacrimi a strigat: „Cred, Doamna mea, și mărturisesc că întru adevăr și fără de stricăciune ai născut pe Stăpânul și Mântuitorul meu Iisus Hristos, Fiul adevăratului Dumnezeu și Tatălui”. Atunci Sfințitul Petru l-a apropiat de mâinile cele tăiate și, punându-le pe dânsele la locurile lor — o, înfricoșătoare facere de minune! — s-au lipit mai presus de fire, după cum și mai înainte cu minune au fost tăiate, și toți au slăvit pe Dumnezeu și pe Preacurata Stăpână.

Iar ceilalți care au orbit, auzind de minunea aceasta de mirare, de erau și aspri și vârtoși la inimă, însă ca să-și ia lumina, au mărturisit cu lacrimi păcatul lor și au crezut în Domnul. După care Petru le-a zis: „Apropia- ți-vă și voi cu ochii voștri de haina ei și, ca o Maică a milei, se va milostivi ca să vă vindece”. Deci, după ce au făcut așa, și ei de asemenea au văzut. Și cine va putea povesti slava pe care au dat-o lui Dumnezeu și mulțumirea cea către Fecioară? Toți o lăudau, până ce au ajuns în Ghetsimani și, îngropând trupul cel preacurat, au rămas acolo trei zile auzind laudele îngerilor. Până ce a fost luat trupul său și înălțat la ceruri, și a șezut de-a dreapta Fiului ei și Mântuitorului nostru ¹.

Ci să nu i se pară cuiva de mirare că trupul acela primitor de Dumnezeu a murit și l-au pus în mormânt. Că, dacă Fiul ei a primit a se îngropa, cum și Preasfânta lui Maică să nu pătimească asemenea? Se cuvenea dar să intre și ea în mormânt și, de acolo, să se ducă în Rai, pentru ca să credem și noi că din pământ avem să ne sculăm când va voi Domnul. Dar noi pătimim în mormânt dezlegarea trupului și stricăciunea, pentru ca să se dezrădăcineze păcatul care este în trupul nostru. Ci trupul cel preacurat și sfânt al pururea Fecioarei, ca unul ce a fost din zămislire sfințit de Duhul Sfânt, n-a pătimit stricăciunea în mormânt, ci îndată a fost ridicat de Fiul ei la ceruri și împărățește împreună cu Dânsul veșnic, în slava aceea negrăită și netâlcuita veselie. De care, o!, de ne-am învrednici și noi pentru sfintele ei rugăciuni. Amin.

Din minunile Maicii Domnului.