Aşadar, acest fericit monah, în ultimii ani ai vieții sale, s-a îmbolnăvit. Şi într-o zi, înaintea morţii sale, a căzut în extaz. Cu ochii deschişi, se uita în dreapta şi-n stânga patului său şi răspundea unor pârâşi aspri. Erau demonii, care se adunaseră în jurul său şi se strădui au prin orice mijloc să-i tragă sufletul spre ei, în iadul veşnic,învinuindu-l, viclenii, pentru păcatele pe care, ca om, le săvârşise, dar şi pentru altele, care nici măcar nu-i trecuseră prin minte să le facă. Pe demonii care stăteau lângă părinte nu-i vedea nimeni, însă cu toții auzeau răspunsurile pe care acesta le dădea. Auzeau şi urmăreau înfricoşați acea judecată nevăzută şi nemiloasă.
-Da, zicea, într-adevăr, aşa este; însă am postit atâția ani pentru asta.
După aceea:
-Nu! Spuneți minciuni! Asta n-am făcut-o.
Şi peste puțin:
Asta, da, am făcut... Dar m-am pocăit, am plâns,am săvârşit fapte bune.
Şi iarăşi:
- Aveți dreptate să mă învinuiți...
Uneori răspundea:
Da, într-adevăr, da. Pentru asta nu mă pot dezvinovăți. Nădăjduiesc în mila lui Dumnezeu.
Şi în vreme ce această judecată severǎ continua,sufletul i s-a despărţit de trup, fără să lase celor care stăteau lângă el vreun semn referitor la desfăşurarea sau hotărârea înfricoşătoarei judecăţi
Demonii și lucrurile lor. Învățătura Bisericii și o culegere de povestiri despre duhurile rele.

Comentarii
Trimiteți un comentariu