Despre urcuşul duhovnicesc

"Desăvârșirea - Luminarea inimii - Strălucirea străină - Contemplarea tainelor - Pacea gândurilor - Lacrimile inimii - Sfânta lucrare - Căldura inimii - Rugăciunea curată - Urcușul dumnezeesc

înfățișez a dumnezeieștilor daruri, care prin
cercare s'a cunoscut de purtătorii de Duh

Mai întâi, rugăciunea preacurată pornește,
Dintru care o anumită căldură se ivește.
După aceea, e străina și sfânta lucrare.
Apoi lacrima dumnezeiască a inimii izvorăște.
După ea, o pace dinspre mulțimea gândurilor toate,
Dintru care a minții curăție odrăslește.
Cu vederea tainelor celor prea-înalte.
Și'n negrăit chip, după aceasta, o strălucire străină.
Iar din ea, a inimii nedestăinuită lumină.
Și de aci, mai departe, desăvârșirea nesfârșită.
Că treapta aceasta are o lățime nețărmurită,
Măcar că dintru'un stih e doar alcătuită.

Așa la începutul scării, pe cea mai de jos treaptă,
Numai curata rugăciune vedem că se arată.
Dar ea este de foarte multe feluri.
Și pe acestea toate de-ai vrea să le numeri
La mare lungime cuvântul s'ar întinde.
Același lucru să-l cugeți despre toate, iubite.
Dar dascăl în ele e numai cercarea mai sus de cuvinte.
Scara ce crește spre vârf, într'un chip atât de ciudat,
Ε o zecime de trepte, o înviorare a vieții în chip minunat,
O zecime de trepte ce vestejește viața din suflet.
Că unul din purtătorii de Duh, zice nouă așa ;
Cel ce nu ostenește aci viața s'agonisească,
Cu deșartă nădejde să nu ne amăgească
Pre sine, că pre aceasta dincolo o va lua.
Zece trepte, filosofia'ndumnezeirii,
Zece trepte, rodul scripturilor toate,
Zece trepte, descoperirea desăvârșirii,
Zece trepte, înspre ceruri urcate,
Zece trepte ce fac să vedem pe Dumnezeu.
Scara prea scurtă ne pare, luată întru lungul său.
În inimă, însă, cu ea de va face omul cercare,
O bogăție neîncăpută'n lume pentru el va afla,
Un izvor dumnezeiesc, izvorând străină viață.
Că scara aceasta ne este o învățătoare măreață.
Bine e măsurile sale, fiecare să-și vadă în gând,
Scara cea cu zece daruri cu luare aminte privind.
De socotești că statornic stai și tu pe ea,
Spune-ne pe care din trepte tu te descoperi a sta.
Spre folosire și nouă celor ce suntem departe de ea.
Însă, de vrei să înveți de preț despre acestea ceva,
Lasă grija de lucrurile toate,
De cele fără de rost, cât și de cele binecuvântate.
Că fără lepădarea de grije nimic nu poți învăța.
Și doar din cercare, nu din vorba vine această cunoștință.
Iar pentru ținerea de minte îți dau acum spre știință,
Cuvântul acesta, păstrat dela Sfinții purtători de Dumnezeu,
Deși el cu greu va pătrunde până întru auzul tău.
Cel ce nu se află pe vreuna din treptele ce s'au amintit,
Sau nu totdeauna spre acestea cu gândul s'a străduit,
În clipele morții lui și în cumpăna de răposare,
Va fi de spaimă cuprins, cu tremur de'nfricoșare,
Și străin nu va fi de groaza din urmă cea mare.
Stihurile mi s'au sfârșit într'un cuvânt înfricoșat.
Dar e de mare folos dacă așa s'a întâmplat.
Că cei ce nu se căiesc și nu fac cele bune,
Dintre care primul sunt eu, sărman de mine,
Pricină mare au să se teamă, precum se cuvine.
Iar cel ce are urechi de auzit, să audă bine.
Auzi și înțelege și tu, cel ce pre acestea le-ai scris.
Cum de ai îndrăznit acestea de le-ai zis,
Om care nu ai din ele nimică,
Cum de nu te-ai temut să înveți despre ele fără frică?
N'ai auzit oare de Zan și de cele ce el a pătimit,
Când a cutezat să ridice chivotul cel dumnezeiesc ?
Că nu spre învățătura altora în chipul acesta grăiesc,
Ci ca pre mine însumi mai greu să mă osândesc,
Cunoscând cununile înalte ale celor ce se nevoiesc
Și cum numai eu, întru toate, singur de rod mă lipsesc."

"Ticălosul monah pe nume Teofan"

Stihuirea românească
de monahul Agaton