"Cel care ne nesocotește, ne nedreptățește și ne învinuiește, arde rana egoismului nostru ca să ne facem bine. Dumnezeu îi îngăduie ca să ne însănătoșim, pentru că atâta timp cât avem egoism, avem și dureri. Când va veni vremea în care ne vom smeri, nu ne va mai durea, și atunci ne va cuprinde pacea și liniștea.Ce a zis Sfântul Antonie cel Mare? “Îndată ce am luat greutatea lucrului și am aruncat-o asupra mea, liniștea mi s-a așezat în suflet. Din clipa în care am aruncat greutatea pe altul și am spus, acesta e de vină și nu eu, atunci am simțit în mine supărare și amărăciune“. Iată care este drumul: aruncă vina pe tine, osândește-te și spune “Eu sunt de vină pentru păcatele mele. Dumnezeu a îngăduit asta spre îndreptare, pentru că sunt plin de egoism, și de aceea mi s-a întâmplat…“. Dacă zicem “de ce să-mi facă asta?“ și altele asemenea, trăim în boala egoismului nostru.Trufia este o boală greu de deosebit pentru că este duhul abia văzut al mândriei. Se arată prin patimi și cugete, și doctorul duhovnicesc o zărește și începe să cerceteze pentru a găsi cauza.Dacă vrem să umilim patimile și pe diavol, să umilim cugetul nostru, să facem ceea ce e nevoie, ceea ce poruncește Dumnezeu.Chiar și între soți, când se ivește scandalul? Când se iscă certurile? Când apar înjurăturile? Când un egoism se opune celuilalt. Zice unul, zice celălalt, și se face foc și pulbere, și familia e aruncată în aer. Ce trebuie să facem în această situație? Când unul din ei vede că celălalt e înfuriat, să închidă gura, să se liniștească, să se roage pentru celălalt, și astfel pacea va reveni.Ce face amiralul când vede valurile spumegând? Dacă începe să se lupte cu valurile, făcând pe viteazul, va distruge corabia. Ce face cel cu experiență? Oprește motorul și lasă corabia să meargă după cum o duc valurile. Și, când marea se liniștește, pornește încet motorul și astfel salvează și corabia și echipajul. De aceea e nevoie de înțelepciune când se întâmplă un asemenea caz între două persoane egoiste; unul dintre ei trebuie să cugete, să oprească motorul, și încet-încet să meargă împreună cu valul, să lase egoismul și strigătele celuilalt să se sfârșească și, când acela se va liniști, vor găsi rezolvarea neînțelegerii. Așa trebuie să facă soții în familie, și nu numai ei, ci în general oamenii din obște și din stat. Care este cauza certurilor, despărțirilor și divorțurilor? Egoismul… Când dragostea pleacă, pleacă și Dumnezeu.Fără smerenie nici o lucrare nu împrăștie mireasmă. E ca și când am spune: “nici o mâncare nu este gustoasă dacă nu pui sare“. Dacă nu pui smerenie în lucrarea ta, mică sau mare, nu are nici un sens. Nici gust, nici bună-mireasmă, nici frumusețe, pentru că nu are în ea conținuturile potrivite, care vindecă. Căci mândria este otravă, distruge totul, orice conținut de folos ar cuprinde sufletul, îl otrăvește, îl anulează definitiv. Vedem lucrări mari ale oamenilor care, neavând smerenie în ele, sunt nefolositoare. Dumnezeu le respinge pe toate.Fără să ai mândrie, nu-l poți judeca pe om. Smerenia este aceea care îl scapă pe om. De aceea și părinții zic: “faptele lipsite de smerenie nu-l fac pe om fiu al lui Dumnezeu; însă smerenia fără fapte îl face pe om fiu al lui Dumnezeu“.Nimeni nu poate urca spre înălțimi dacă nu coboară, dacă nu se apleacă, dacă nu îngenunchează, dacă nu este chinuit de preocuparea de a izgoni toate ispitele. Nu e de-ajuns să se cunoască pe el, slăbiciunile și neputințele lui, ci trebuie să aibă fapte bune.Fără smerenie nu înaintăm. Ispitele pregătesc smerenia. Fără ispite nu se câștigă smerenia. Vom trece prin truda și cazna tăierii propriei voințe. Ne vom smeri cugetul și astfel vom urca spre înălțimi. Alt drum nu există. Smerindu-ne ne vom înălța. Dacă nu ne smerim, vom rămâne jos, în patimi și neputințe, și în acestea vom muri. Când vin ispitele asupra noastră, să nu ne certăm cu alții. Să ne întoarcem dioptria înlăuntrul nostru ca să vedem starea noastră scăldată de patimi, de unde începe tulburarea inimii. Când avem lumină, vedem că pricina își are izvorul în inimă, în starea plină de patimi. În omul vechi care trăiește în noi.Când omul nu rabdă durerea cercetării, a mustrărilor, a tăierii propriei voi, a nesocotinței, a ironiei celorlalți, atunci va rămâne în patimi, bolnav, și la sfârșitul vieții va vedea cu limpezime că nu a lucrat cum trebuia pentru mântuirea sa… Fără răbdarea durerii, omul nu se vindecă. Trebuie să răbdăm încercările tămăduitoare ale lui Dumnezeu. Ascultarea este pentru noi mântuire. Este siguranță. Omul care ascultă se găsește în liniște duhovnicească. Să fim cu luare-aminte la purtarea noastră, să nu fie necuviincioasă, ci să trăim cu cumințenie și atenție. Să nu facem ceva fără ascultare și binecuvântare. Un vapor nu se scufundă numai din cauza unei rupturi mari, ci și din cauza mai multor crăpături mici. Așa și greșelile mici, când se repetă, devin o greutate mare și ne scufundă sufletul. Smerenia se dobândește când cerem iertare, când luăm greșelile asupra noastră. Dobândim smerenia când ne spovedim și primim povețele duhovnicului. Atunci dobândim și discernământul, care se naște din smerenie, iar smerenia este rodul spovedaniei. Noi toți suferim de egoismul și mândria noastră, și tocmai de aceea suntem bolnavi sufletește. Om sănătos înseamnă om smerit. Sănătate sufletească este când omul este eliberat de păcate, când nu are boli sufletești. Când nu suferă nici de gelozie, nici de invidie, nici de judecarea aproapelui, nici de obrăznicie, nici de mândrie și egoism. Doar cel pe deplin sănătos este omul smerit al lui Hristos. Nu există amăgire fără trufie și mândrie. În amăgire nu se găsește nici urmă de smerenie și de aceea cel amăgit nu acceptă nimic!Să nu nesocotim îndelung-răbdarea lui Dumnezeu. Hristos apreciază foarte mult strădania omului. Și, când creștinul se străduiește, Dumnezeu îi va da putința și ocazia de a se îndrepta. Să cercetăm iubirea și îndrumarea lui Dumnezeu, ca să ne smerim sufletește în fața Lui. Egoismul este cauza tuturor relelor și rana îngrozitoare care ne provoacă toate durerile păcatelor. Smerenia este virtutea cea mai îmbucurătoare. În omul smerit, diavolul nu poate intra niciodată.Nenumărate sunt milele lui Dumnezeu și din iubire pentru noi S-a răstignit. Poate o asemenea iubire să conducă la nedreptate? Dumnezeu este Același, nu Se schimbă niciodată. Dacă nu avem în noi conștiința iubirii lui Dumnezeu, ne vom clătina. Ca să fim fericiți, trebuie să ne apropiem de lumina și bucuria lui Dumnezeu, prin rugăciune și viață virtuoasă, și să ne străduim să supunem conștiința, când ne cercetează, prin ascultare. Pe pământ, lucrurile nu sunt statornice, lumea când îl înalță pe om, când îl umilește, și asta se întâmplă pentru că omul este nestatornic. Nestatornice sunt lucrările lui, gândurile lui, nestatornice sunt cele ce se petrec în viața lui în această lume. Minunată este smerenia Hristosului nostru. Întreaga viață a Domnului nostru nu este altceva decât un exemplu de smerenie, ca să ne ajute să ne smerim cugetele noastre, căci mereu vrem să avem mai mult și să satisfacem egoismul nostru întunecat. Viața lui Hristos, de la Nașterea Lui și până la răstignire, nu este altceva decât o lecție cutremurătoare de smerenie. Prin smerenie l-a învins Hristos pe diavol. Iar omul a fost înfrânt de diavol prin egoismul său. Așa și acum, când facem ascultare la strigătele diavolului, la cugetele rele la care ne îndeamnă, la mândrie, la egoism, la împotrivire, ne înfumurăm. Și, fiind înfumurați, facem greșeli în gândire, în vorbire, facem gesturi urâte și multe altele. Smerenia nu ne lasă să alunecăm, să păcătuim grav. Însă când ne cuprinde mândria, căderea noastră va fi prăpăstioasă. Hristos a propovăduit pretutindeni iubirea și iertarea, prin smerenia Lui. De aceea smerenia este frumusețea creștinilor.Întreaga înfățișare a lui Hristos este smerită, simplă, fără slăviri și cinstiri… Prin smerenie vine la pătimirea mântuitoare. L-a înfruntat pe diavol în față, cu smerenie, și l-a dezarmat. Smerenia adevărată și sinceră, izvorâtă din experiență, este veșmânt dumnezeiesc. Cel ce este înveșmântat cu smerenie adevărată este înveșmântat cu Dumnezeu. În firea omenească și-a ascuns Hristos Dumnezeu dumnezeirea Sa, și a coborât pe pământ și a vorbit cu omul. În firea omenească și cu smerenie a dat marea luptă cu diavolul, și ca învingător al luptei l-a câștigat pe om cu Sângele Lui și ne-a adus la Dumnezeu Tatăl… Dumnezeu l-a biruit pe diavol cu smerenia Lui; și noi, îmbrăcați cu smerenia, îl vom birui pe vrăjmaș. Dar din păcate, pe noi ne învinge diavolul, pentru că suntem egoiști. Egoismul nostru devine pricina datorită căreia diavolul ne lovește cu cugete necurate, patimi, neputințe, întrucât nu dispunem de veșmânt dumnezeiesc prin puterea căruia să-l izgonim pe diavol de lângă noi. Se apropie de noi pentru că nu avem veșmântul dumnezeirii, smerenia adevărată în inima noastră. Când noi, oamenii, luptăm de partea egoismului, diavolul ne înșeală, și noi nu îl pricepem… La asemenea nesocotință ne aduce egoismul nostru înfricoșător. De aceea Hristos a venit pe pământ, ca să ne salveze și să ne dea și leacul pentru a ne face bine. A venit să ne înarmeze cu armele luminii ca să-l războim pe vrăjmaș. Și armele luminii sunt în mâinile noastre. Să îngenunchem și să ne rugăm cu lacrimi, iată o armă; altă armă este smerita cugetare, apoi arme sunt și iubirea, studierea Sfintei Scripturi, participarea la slujbele Bisericii, spovedania, Sfânta Împărtășanie. Și ce nu avem? Avem cuvintele duhovnicești, avem trezvia, atunci când cercetăm omul lăuntric ca să nu primim microbi. Aceasta este lucrarea privegherii: să țină departe pe orice vrăjmaș. Și astfel păstrăm în noi dumnezeiasca pace. Dumnezeu, dragii mei, cu toată slava Sa, este smerit, iar noi, oamenii sărmani, plăsmuiți din lut, ne înălțăm fruntea și cerem dreptate, și atunci cădem în nesocotință, care ne face să fim încontinuu vinovați în fața smereniei lui Dumnezeu.Când dinadins nu oferim, când fără să ne dăm seama ne revoltăm, atunci vom merge cu traista goală. N-o să avem nimic să-i oferim lui Hristos. Ce-i vom da? În loc să avem în traistă aur, diamante, lucruri frumoase și prețioase, vom avea paie, gunoaie, resturi. Acestea vor fi lucrările noastre. Și ne va zice Hristos: “Bine, în toți anii pe care i-ați trăit, pe care vi i-am dat, atât ați reușit? Asta ați lucrat? Asta Mi-ați adus?“… Atunci conștiința ne va spune adevărul. Atunci vom avea martorul acuzării care este conștiința și omul va tăcea, își va închide gura, nemaiavând nimic cu care să se apere. Dacă nu ne smerim cugetul și dacă nu credem neșovăielnic că suntem mici și neînsemnați, că suntem cei mai păcătoși, nu vom putea simți bucuria Învierii. Dumnezeu ascultă rugăciunea celui smerit. Doar prin smerenie se curățește inima. Fiecare virtute, strădanie și trudă are ca scop curățirea inimii. Iar smerenia este medicamentul cel mai puternic. Cerurile s-au deschis și Hristos a coborât între noi și noi, oamenii, nu ne închinăm frunțile în fața Domnului. Nu ne smerim cugetele, ci lăsăm să trăiască în noi duhul mândriei.În vreme ce Dumnezeu, Care a făcut cerul și pământul, a zis că este smerit și blând, noi, cei mici, păcătoși, plini de patimi, miluiți din belșug de Dumnezeu, ne mândrim și ne închipuim că suntem cineva?… Egoismul spurcat este acela care făurește toate relele din viața noastră. Cei smeriți Îl vor vedea pe Dumnezeu în lumea cealaltă. Cei mândri vor fi lăsați afară din împărăția Cerurilor. Să ne luptăm împotriva egoismului înarmați cu rugăciunea. “Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă“ să nu se oprească, dacă e posibil, zi și noapte. Când rugăciunea lipsește din suflet, acesta devine locaș al bolilor molipsitoare. E nevoie de luptă pentru a-L slăvi pe Dumnezeu în Sfânta Treime, și cu glasul și cu duhul. Așa cum Hristos ne-a învățat prin exemplul Său, suntem chemați și noi să urmăm smerenia, iertarea, iubirea și îndelung-răbdarea Sa. Și precum Tatăl nostru ceresc este îndurător, milostiv, îndelung-răbdător și preabun, așa trebuie să fim și noi cu semenii noștri, pentru ca Hristos să ne deschidă porțile Împărăției Lui. Aici e toată înțelepciunea. Ecuația prețioasă a mântuirii omului se află în fraza: orice dai, vei lua. Să ajungem la o asemenea iubire și smerenie încât să ne rugăm pentru frații noștri cu lacrimi. Dacă nu ne smerim și nu-l iertăm pe fratele nostru, nu vom fi în stare să-L urmăm pe Hristos în lucrările Lui și să ne aflăm împreună cu El. Dacă vreți să aveți pace în casa voastră, la lucru, oriunde ați fi, smeriți-vă. Doar în anumite cazuri ne putem dezvinovăți… Smerita cugetare este cea mai mare virtute. Pe aceasta a îmbrăcat-o Cuvântul lui Dumnezeu și a venit pe pământ, a luat trup și l-a biruit pe diavol. Așa și noi, dacă vom îmbrăca smerita cugetare, îl vom birui pe diavol, vom birui patimile noastre, vom deveni și noi hristoși și dumnezei după har. Să credem că, dacă avem smerenie, vom atrage harul-această mare putere a lui Hristos. Prin smerenie vom atrage puterea lui Hristos și vom învinge. Să studiem cele care ne-au fost date spre învățătură, ca să se modeleze în noi Hristos în virtuțile Lui. Îndată ce începem justificările, “eul“ și “de ce-ul“, smerenia își ia zborul și pleacă. Numai prin smerenie și pocăință suntem conduși cu siguranță la intrarea în Împărăția lui Dumnezeu. Noi putem să aducem harul lui Dumnezeu în ajutorul nostru când avem smerenie și cerem sprijin de la Dumnezeu. La toate găsim vindecare, dar nu vrem să ne trudim pentru a ajunge la vindecare. Osândirea de sine are înlăuntrul ei umilință, are harul smereniei, care este mireasma lui Hristos. Nu trebuie nici să-l deznădăjduim și nici să-l lăudăm pe om înainte de sfârșit și înainte de moarte. Toată sporirea, tot rezultatul duhovniciei omului constă în dobândirea smereniei, care conține discernământ. Discernământul se schimbă și se anulează când omul este cuprins de duhul mândriei. Dacă nu hrănim fiara egoismului cu delăsări, încet-încet va fi stârpită cu harul lui Dumnezeu. Orice om mândru și egoist se îndepărtează de Dumnezeu, pe când omul smerit se face iubit și îndrăgit de Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu trebuie să vină ca să ne îndepărtăm de omul vechi, ca să ne facem oameni ai lui Hristos, ai Adevărului și Învierii. Lupta nu este ușoară, și izbânda și triumful împotriva egoismului – această fiară cu multe capete – nu se obține în timp scurt. Lupta noastră trebuie să fie continuă și rugăciunea neîntreruptă.Leacul principal împotriva egoismului este smerenia și blândețea, pentru că ne dăruiesc odihnă duhovnicească în suflet și lumină, încât să vedem lucrurile mai limpede. Diavolii tremură în fața smereniei. Când omul pune încuietoare gurii și limbii sale, scapă de o mulțime de păcate.Mândria și egoismul îl macină pe om în interior, și duhoarea ajunge și se simte în fapte și în vorbe, și ne facem de râs. Dacă inima nu s-a curățit, dacă nu a scăpat de egoismul scârbos, de trăirea mândră, și dacă în ea nu și-a făcut sălaș smerenia lui Hristos, lumina Învierii nu e văzută de ochii sufletului, nu e simțită de inimă. Hristos ne-a arătat drumul curăției. “Învățați-vă de la Mine că sunt blând și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre“. Ce dovedesc greșelile și păcatele noastre? Dovedesc egoism… Astăzi Dumnezeu trebuie să ne trimită milă nesfârșită ca să ne curățească. Când lipsește rugăciunea, asceza, păzirea minții, pocăința, privegherea, spovedania, Sfânta Împărtășanie, studierea cuvântului dumnezeiesc, atunci răutatea va pătrunde adânc în noi. Lipsurile devin cauza intrării relelor…Nu avem acea osândire de sine care să zdruncine sufletul din temelie și să-l facă să se smerească și să plângă. Adică avem un simplu simțământ al păcatelor și al păcătuirii. Acest simțământ nu este profund și de aceea nu avem în ochii noștri lacrimile ce izvorăsc din adânc, și folosul este foarte mic."
Comentarii
Trimiteți un comentariu