Despre rugăciunea lui Iisus

 

"Sfinții noștri părinți, auzind cuvântul Domnului, că din inimă ies cugetele cele rele – uciderile, preacurviile, curviile, furtișagurile, mărturiile mincinoase, hulele – și spurcă pe om, auzind de asemenea porunca Lui, să curățim dintâi cele dinlăuntru ale paharului, ca să fie curate și cele dinafară, au părăsit orice altă lucrare, și toată râvna, toată nevoința lor au întors-o spre paza inimii, cunoscând, cu dinadinsul, că prin această lucrare e ușor de a câștiga orice altă virtute; iar fără ea nu vor reuși în niciuna. Această lucrare era numită de unii Părinți – de liniștire a inimii, alții – luare aminte, alții – trezvie, alții – paza minții. Ei toți s-au îndeletnicit cu aceasta și s-au învrednicit cu darurile cerești. Cine vrea să știe aceste lucruri, să citească pe Marcu Pustnicul, Ioan Scărarul, Cuviosul Isichie, Filotei Sinaitul, Avva Isaia, Varsanufie și alții.
Iată cum trebuie făcute aceste lucrări. Mai înainte de orice trebuie păzite trei lucruri: întâi lipsa de grijă despre orice lucru, binecuvântat, sau nebinecuvântat; al doilea – conștiința curată întru toate, astfel ca ea să nu te mustre de nimic, și al treilea, nepătimirea desăvârșită, ca, cugetul tău să nu rămână împătimit de nimic din cele lumești. Întărindu-le pe toate acestea în inima ta, șezi într-un loc liniștit, singur, într-un ungher, închide ușa, adună-ți mintea depărtând-o de la orice lucru vremelnic și vanitos, apasă bărbia pe piept, oprește-ți puțin răsuflarea, coboară-ți mintea în inima ta întorcându-ți acolo și ochii, privirile trupului; și luând aminte la inimă, ține-ți acolo mintea ta, și încearcă să găsești locul unde se află inima ta, ca și mintea să stea acolo cu desăvârșire. De la început vei găsi acolo întuneric și asprime, însă pe urmă, dacă-ți vei urma această lucrare a luării aminte zi și noapte, apoi vei găsi acolo o veselie neîncetată. Mintea nevoindu-se întru acestea, va găsi locul inimii și acolo, în curând, va vedea ceea ce n-a văzut și n-a cunoscut niciodată – se va vedea pe sine luminată, plină de bună pricepere și de socotință. Și de atunci înainte, ori de unde răsare și s-ar ivi vreun cuget, înainte de a pătrunde el în inimă și de a se întipări în ea, îl va izgoni de acolo și-l va nimici cu numele lui Iisus, zicând: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!“ Și de atunci mintea omului începe să aibă o ținere de minte a răului și o ură față de draci, și o luptă neîncetată se ridică împotriva lor, mânia firească, și-i izgonește, și-i biciuiește, și-i nimicește. Iar celelalte ce se petrec în acest timp, le vei cunoaște pe urmă, cu ajutorul lui Dumnezeu, prin încercare, prin luare aminte a minții tale, ținând în inimă pe Iisus, adică, rugăciunea de mai sus: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă!“

Sbornicul. Dialogul 2. Despre rugăciunea lui Iisus