"Săracilor li se cuvine să ceară, iar omului sărăcit prin cădere i se cuvine să se roage. Rugăciunea este întoarcerea omului care a căzut şi se pocăiește către Dumnezeu. Rugăciunea e plânsul omului care a căzut şi se pocăieşte înaintea lui Dumnezeu. Rugăciunea e revărsarea dorințelor, cererilor, suspinărilor inimii omului căzut, omorât de păcat, înaintea lui Dumnezeu.
Primul semn, prima mişcare a pocăinței e plânsul inimii. Acesta este glasul de rugăciune al inimii, care premerge rugăciunii minții, și mintea, atrasă de ruga inimii, începe degrabă a naşte gânduri de rugăciune.
Dumnezeu este singurul izvor al tuturor bunătăților adevărate. Rugăciunea este maica și capul tuturor virtuților', fiind mijlocul şi starea de părtăşie a omului cu Dumnezeu. Ea ia virtuţile de la izvorul bunătăților, Dumnezeu şi le impropriază acelui om care se străduieşte prin rugăciune să rămână în părtăşie cu Dumnezeu.
Calea spre Dumnezeu este rugăciunea. Măsurarea drumului străbătut se face după feluritele stări de rugăciune în care intră treptat cel ce se roagă aşa cum trebuie şi în chip statornic. Învață să te rogi lui Dumnezeu aşa cum trebuie. După ce ai învățat să te rogi cum trebuie, roagă-te mereu și lesne vei moşteni mântuirea. Mântuirea apare de la Dumnezeu la vremea ei, însoțită de o vestire de netăgăduit a inimii, celui ce se roagă așa cum trebuie și în chip statornic.
Pentru ca rugăciunea să fie fără greşeală trebuie ca ea să fie adusă dintr-o inimă plină de sărăcie cu duhul, din inimă înfrântă și smerită. Toate celelalte stări ale inimii, până la înnoirea ei de către Duhul Sfânt, să le socoți - cum şi sunt ele cu adevărat - nepotrivite păcătosului care se pocăieşte şi Îl roagă pe Dumnezeu pentru iertarea păcatelor sale şi pentru slobozirea - ca dintr-o temniţă şi din obezi - din robia patimilor."
SFÂNTUL IGNATIE BRIANCIANINOV
EXPERIENȚE ASCETICE

Comentarii
Trimiteți un comentariu