„Insulta a închis Împărăția cerurilor, căci batjocoritorii nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu (I Corinteni 6, 10); tu însă, prin tăcere, ți-ai pregătit Împărăția. Că cel care va răbda până în sfârșit, acela se va mântui (Matei 10, 22). Ce scuză vei găsi dacă și tu te vei apăra și te vei împotrivi insultătorului tot cu același fel de insulte? Vei spune că el a început să te insulte? Aceasta nu-i o scuză vrednică de iertare.
Nu merită o osândă mai mică nici desfrânatul care aruncă vina pe o femeie de moravuri ușoare, ca provocatoare a păcatului său. Nu există cununi fără concurenți și nici înfrângeri fără dușmani. Ascultă pe David ce spune: Când păcătosul a stat împotriva mea, nu m-am mâniat, nici nu m-am apărat, ci am amuțit și m-am smerit și nici de bine n-am grăit (Psalmul 38, 2-3).
Te mânii la auzul unei insulte ca la auzul unui rău; dar imiți pe cel care insultă, ca și cum ar fi făcut un lucru bun. Iată, săvârșești ce acuzi. Oare vezi numaidecât răul săvârșit de altul, dar nu dai nici o importanță faptei tale rușinoase? Spui că e un lucru rău insulta? Caută să n-o imiți! Nu este o scuză îndestulătoare dacă altul a început să insulte.
După părerea mea este mai normal ca mânia lui să crească, din moment ce n-a dat peste un exemplu care să-l înțelepțească; tu, însă, când ai văzut pe mânios că se schimbă la față, nu te-ai ferit de a te asemăna cu el, ci te-ai supărat și tu, te enervezi și te mânii și tu la rândul tău împotriva lui; astfel furia ta ajunge o scuză pentru cel care a început. Prin cele ce faci procuri o scuză celuilalt și te osândești pe tine însuți. Dacă mânia este un lucru rău, pentru ce n-ai abătut de la tine răul? Dacă cel ce se mânie este vrednic de iertare, pentru ce superi pe cel mânios? Prin urmare, chiar dacă n-ai provocat tu cearta, totuși ești tot atât de vinovat. În luptele atletice în care se dau coroane, nu se încununează cel care a dat prima lovitură, ci acela care a biruit. Așadar, este osândit nu numai cel care a început răul, ci și cel care a urmat în păcat pe cel ce a început răul.
Dacă-ți spune că ești sărac, primește adevărul spus, de spune adevărul; dacă minte însă, pentru ce te supără spusele lui? Nu te îngâmfa de laudele neadevărate, dar nici nu te supăra de insultele care nu te ating. Nu vezi că săgețile străbat de obicei corpurile solide și rezistente, dar nu pătrund prin cele moi și în cele care cedează loviturilor? Închipuie-ți că insulta este tot o săgeată. Cel care i se potrivește o primește în el însuși; cel care nu-i dă importanță și cedează prin liniștea felului său de a fi, risipește răutatea pornită împotriva lui. Pentru ce să te tulburi dacă te numește sărac? Adu-ți aminte de firea ta! Gândește-te că gol ai intrat în lume și gol ai să ieși (Iov 1, 21). Cine este mai sărac decât cel gol? N-ai auzit nimic supărător dacă cele spuse nu ți se potrivesc.”
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a X-a, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 180-181
Comentarii
Trimiteți un comentariu