"Plânsul, cel mai nemincinos ambasador către DUMNEZEU
Plânsul se naște din simțirea micimii, a nimicniciei , a ticăloșeniei și a neputinței omului .
Plânsul este cel mai nemincinos ambasador către aceia care pot oferi izbăvire și ajutor , mai cu seamă însă către DUMNEZEU , Cel ce Este Singurul vrednic să Dea Mângâiere .
Plânsul nu exista atunci când omul se afla în sânurile iubirii desăvârșite și ale Infierii lui DUMNEZEU .
A fost adăugat și acesta la pedepsele pedagogice date împotriva neobrăzării omenești de după cădere .
Nu cred să existe în întregul spectru al Pocăinței un mijloc și o măsură atât de binefăcătoare , care să aducă un rezultat imediat , precum plânsul .
Primul lucru pe care l-a întâmpinat strămoșul neamului omenesc după surghiunirea lui a fost plânsul și lacrima . Din păcate , pe acesta îl moștenim toți cei ce-i suntem urmași .
Acest rod al propriei noastre nefericiri l-a gustat și Domnul nostru .
Chiar dacă El n-a plâns pentru Sine însuși , ci pentru a noastră stricăciune și ticăloșie .
Așadar , primul rod prin excelență pe care ni l-a oferit această vale a plângerii (lumea de după cădere) este plânsul și lacrima .
Nu cred să se fi născut om care să nu se fi împărtășit de ele .
Putem însă foarte bine să transformăm această otravă a pedepsei noastre în medicament Mântuitor prin mijlocirea Pocăinței și, desigur , să fim numiți fericiți .
Cu siguranță , “cei ce plâng” și “cei ce lăcrimează” sunt toți cei ce locuiesc pe pământ , însă sunt numiți fericiți doar purtătorii Credinței și ai Pocăinței ."
Gheronda Iosif Vatopedinul – Dialoguri la Athos

Comentarii
Trimiteți un comentariu