"Ca să umblați voi cu vrednicie Domnului." zice. Aici vorbește în privința, vieții și a faptelor lor, ceea ce face peste tot locul; întotdeauna el leagă purtarea creștinului de credință. „Spre toată plăcerea". Ce va să zică aceasta? Mai departe explică fraza prin expresiile: „Întru tot lucrul bun făcând roadă, și crescând spre cunoștința lui Dumnezeu", ca și cum parcă ar zice:'«După cum el fără de veste s-a descoperit pe sine, și după cum voi ați primit o astfel de cunoștință, tot astfel sunteți datori de a arăta în purtarea voastră o conduită demnă de această credință, căci această credință are nevoie de o conduită mai aleasă și mai frumoasă, decât se cerea în credința veche. Pentru că cel ce a cunoscut pe Dumnezeu și s-a învrednicit de a fi robul lui, ba chiar și fiul lui, unul ca acesta e cert că are nevoie de o mare virtute».
„Cu toată puterea întărindu-vă“. Aici vorbește despre ispite și persecuțiuni. «Ne rugăm ca să vă umpleți de putere, să vă împuterniciți, să nu vă împuținați, să nu vă descurajați». „După tăria măririi Lui", adică «să câștigați o astfel de bunăvoință, o așa dispoziție către fapta bună, potrivită puterii slavei Lui». „Întru toată îngăduirea și îndelunga răbdare". Ceea ce el spune aici așa și este: noi ne rugăm, zice, ca voi să aveți o viață virtuoasă și demnă de petrecerea voastră, să stați neclintiți, fiind întăriți, după cum se cade a fi întăriți de Dumnezeu creștinii adevărați». Pentru aceea, fiindcă el până aici nu s-a atins deloc de dogme, ci vorbește numai despre viață, unde nu găsește nimic de acuzat, îi laudă pentru acelea ce trebuia să-i laude, după care apoi trece la acuzații. Aceasta o face el peste tot locul; când trebuia a scrie, de se întâmpla ca să aibă ceva de acuzat și ceva de lăudat, mai întâi laudă și după aceasta trecea la acuzații. Mai întâi el își familiarizează pe auditori, cu care ocazie acuzațiile ce le aduce sunt apărate de orice bănuială, arătând prin aceasta că el ar fi dorit ca să-i laude necontenit, dar că silit de împrejurări numai, el s-a văzut nevoit de a-i acuza. Aceasta o face și în I epistolă către Corinteni, unde după ce-i laudă mult pentru dragostea, ce i-au arătat, imediat, din motivul incestului petrecut acolo (Cap. 5), trece în acuzații. Nu tot așa însă în epistola către Galateni, ci cu totul din contră; ba încă dacă ar examina cineva cu atenție, ar vedea că aici acuzația izvorăște din însăși lauda ce le-o aduce. În adevăr, că apostolul neavând a le spune atunci despre vreun succes al lor, și fiindcă abaterea lor de la credință era mare, și cu toții se stricaseră, de aceea chiar de la început îi acuză zicând: „Mă mir…” deși expresia aceasta este ca laudă. Tocmai pe la finea epistolei îi laudă, însă nu pentru cele prezente, ci pentru trecut, căci zice: „Că de ar fi fost cu putință ochii voștri scoțându-i i-ați fi dat mie" (Gal. 4, 15).
„Întru tot lucrul bun, zice făcând roadă și crescând spre cunoștința lui Dumnezeu". Aici e vorba de fapte. „Cu toată puterea întărindu-vă...întru îngăduirea și îndelunga răbdare cu bucurie", adică îndelungă răbdare unii către alții și îngăduință către cei de altă religie. Are cineva îndelungă răbdare către acei pe care îi poate combate, iar către cei pe care nu-i poate are îngăduință. De aceea când vorbim de Dumnezeu, niciodată nu zicem că el îngăduie sau are îngăduință, ci totdeauna zicem că îndelung rabdă, are îndelungă răbdare; după cum zice și însuși fericitul Pavel scriind în alt loc: „Sau nu bagi seamă de bogăția bunătății lui și de îndelunga lui răbdare“ (Rom. 2,"
Omilia2
Sf.Ioan Gură de Aur
Comentarii
Trimiteți un comentariu