"Apoi, după ce el a insuflat spaimă la început, privește cum iarăși îi încurajează: „Răscumpărând, zice vremea", adică, timpul prezent este scurt. Acestea le zicea apostolul, dându-le a înțelege, că nu dorește de a fi ei schimbăcioși și ipocriți - căci aceasta nu va să zică înțelepciune, ci lipsă de minte - însă ce? «În acelea prin care ei nu vă vatămă, zice să nu le dați nici o pricină», ceea ce spune și în epistola către Romani, când zice: „Dați dar tuturor cele ce sunt cu datorie: celui cu dajdia, dajdie, celui cu dijma, dijmă, celui cu cinstea, cinste" (Rom. 13, 7), «și numai pentru predica Evangheliei să-ți fie ție dușman, iar încolo să nu dai nici o pricină de război». Și cu drept cuvânt, căci dacă ar urma ca noi să ne tulburăm și pentru alte lucruri, apoi nici plată nu vom avea, și aceia s-ar face mai răi încă, și li s-ar părea că acuzațiile lor sunt drepte, dacă de ex, noi n-am plăti dările legale, n-am da cinstea cuvenită, sau dacă n-am fi umiliți. Nu vezi pe Pavel cât este de smerit atunci când predica lui nu este cu nimic vătămată? Căci ascultă-l ce spune el lui Agripa: „Fericit mă socotesc pe mine a fi vrând să răspund înaintea ta astăzi, mai vârtos știutor fiind tu de toate cele ale iudeilor obiceiuri și întrebări" (Fapt. 26, 2, 3). Iar când credea că trebuie a înfrunta pe stăpânitori, atunci toate le-ar fi răsturnat pe dos. Acum ascultă și de cele ale fericitului Petru, cât de liniștit răspunde iudeilor zicând: „Trebuie a asculta pe Dumnezeu mai mult decât pe oameni" (Fapt. 5, 29), deși oameni de felul lor deznădăjduiți, după cum erau ei, ar fi putut foarte bine și să înfrunte, și să facă orice. Dar ei tocmai de aceea își smereau sufletul, ca să nu se creadă că alungă vreo slavă deșartă, căci a fi cineva insolent, înseamnă că umblă după slava deșartă, pe când a predica și a grăi totul cu curaj, este de datoria omului cinstit. Fapta acestuia este rezultatul cumpătării, pe când a aceluia din contră.
„Cuvântul vostru totdeauna să fie cu har, dres cu sare" adică plăcut, însă să fiți cu băgare de seamă, ca nu cumva acea plăcere, acea dulceață a cuvântului să cadă în indiferență. Se poate ca cineva să vorbească și plăcut sau cum se zice cu haz, în același timp însă și cu eleganța cuvenită.
„Ca să știți cum se cade vouă a răspunde fiecăruia" astfel că nu se cade a vorbi la fel cu toți, adică vorbesc de elini și de frații în credință. Nicidecum să nu fie aceasta, căci ar fi dovada cea mai vădită de lipsă de minte.
„Cele despre mine toate le va spune vouă Tichie, iubitul frate și credinciosul slujitor, și dimpreună slugă întru Domnul" (Col. 4, 7). Vai cât de mare este înțelepciunea lui Pavel! Cum el nu înșiră totul în epistole, ci numai cele trebuitoare și urgente! Și aceasta din mai multe cauze: întâi, că nu voi a a le întinde prea mult, al doilea, că voia ca trimisul său să se bucure de o mai mare cinste, și să aibă și el ceva de povestit, al treilea, arată prin aceasta în ce poziție se găsea el față de Tichie, căci de altmintelea nu i-ar fi încredințat lui acele științe, ca să le împărtășească lor cu graiul. Apoi poate că erau și de acelea, pe care nu trebuia ale arăta lor prin scrisoare. „Iubitul frate", zice. Deci dacă este iubit, toate le știe, și nimic nu-i este ascuns. „Și credinciosul slujitor, și dimpreună slugă întru Domnul". Prin urmare dacă este credincios, nu va spune decât adevărul, dacă este împreună slugă, s-a împărtășit acelorași ispite cu apostolul, așa că din toate părțile îl prezintă lor ca demn de credință. „Pe care l-am trimis la voi pentru însăși aceasta" (Col. 4, 8). Aici arată dragostea lui cea mare către dânșii, de vreme ce pentru aceasta l-a trimis, și din această cauză s-a făcut această călătorie, pentru care și tesalonicenilor scriindu-le zicea: „Drept aceia neputând răbda mai mult, bine am voit a rămânea în Atena singuri și am trimis pe Timotei fratele nostru". (I Thesal. 3,1,2). Și la efeseni tot pe el îl trimite, și tot pentru aceiași cauză: „Ca să știu cele pentru voi, și să se mângâie inimile voastre". (Efes. 6, 22). Privește ce spune el: «Ca să știți și voi cele despre mine, însă și eu să aflu cele ale voastre» astfel că nicăieri el nu pune cele cu privire numai la dânsul. Totodată prin expresia „ca să se mângâie inimile voastre" arată că și dânșii erau în ispite.
„Împreună cu Onisim, credinciosul și iubitul frate, care este dintre voi; toate vor spune vouă cele de aici". (Col. 4, 9). Acest Onisim este același, despre care scriind lui Filimon zicea: „Pe care voiam să-l țin la mine, ca în locul tău să-mi slujească întru legăturile Evangheliei, dar fără de voia ta nimic n-am voit să fac". (Filim. 13, 14). Aici el pune și lauda cetății aceleia, ca astfel nu numai să nu se rușineze, ci chiar să se mândrească. „Care este dintre voi, zice, toate vă va spune vouă cele de aici".
Omilia 11
Sf.Ioan Gură de Aur
Comentarii
Trimiteți un comentariu