" Împărăția întunericului, stăpânitorul cel viclean a robit pe om de la început; (robindu-l), i-a îmbrăcat și înfășurat sufletul cu puterea întunericului. După cum un om, ajungând rege, este îmbrăcat cu veșminte regești și din cap până în picioare este împodobit cu podoabe regești, tot așa și stăpânitorul cel viclean a îmbrăcat sufletul și toată ființa lui cu păcatul, l-a pângărit și l-a făcut în întregime rob împărăției sale. Nu i-a lăsat niciun mădular liber, nici cugetele, nici mintea, nici trupul, ci l-a îmbrăcat pe el cu porfira întunericului. Și după cum trupul nu doar în parte sau printr-un mădular, ci în întregime pătimește, tot așa și sufletul, în totalitatea lui a pătimit patimile răutății și ale păcatului. Pentru că îmbrăcând cel-viclean sufletul – mădularul și partea cea mai de preț în răutate, adică în păcat, și trupul s-a făcut pătimitor și stricăcios.Atunci când Apostolul spune: „Dezbrăcați-vă de omul cel vechi” (Efes. 6, 22), el se referă la om în întregimea lui, având pe lângă ochii săi alți ochi, pe lângă cap alt cap, pe lângă urechi alte urechi, pe lângă mâini alte mâini, pe lângă picioare alte picioare. Pentru că pe tot omul – trup și suflet – l-a surpat și l-a întinat cel-viclean; pe omul cel de demult l-a îmbrăcat cu un altul, cu un om vechi, întinat și necurat, dușman al lui Dumnezeu și nesupus legilor Lui. (L-a îmbrăcat) cu păcatul, pentru ca omul să nu mai vadă precum se cuvine, ci să vadă și să audă rău; să aibă picioare grabnice spre a face rău; mâini care să lucreze nelegiuirea, și inimă care să cugete la cele viclene. Să rugăm, deci, și noi pe Dumnezeu să ne dezbrace de omul cel vechi, pentru că numai El poate să îndepărteze păcatul de la noi. Pentru că sunt puternici cei ce ne-au robit și ne țin în împărăția lor.Atunci când este vreme cu soare și cu vânt, soarele își are corpul și natura lui, iar vântul își are corpul și natura lui, dar nimeni nu poate să le despartă afară numai de Dumnezeu, Care poate să oprească vântul să nu mai sufle; tot așa și păcatul se amestecă cu sufletul, deși fiecare își păstrează natura sa. Deci, este cu neputință să desparți sufletul de păcat dacă Dumnezeu nu oprește și nu face să înceteze acest vânt rău, care sălășluiește în suflet și în trup. Iată (o altă asemănare): După cum cineva, văzând o pasăre zburând, vrea și el să zboare, însă neavând aripi îi este cu neputință să facă acest lucru, tot așa-i și cu omul; el are voință să fie curat, fără prihană, neîntinat, fără răutate și să fie pururea cu Dumnezeu, dar nu are puterea să împlinească acest lucru. Desigur, el vrea să zboare în văzduhul cel dumnezeiesc și în libertatea Duhului Sfânt, dar de nu primește aripile (Duhului), nu poate (face acest lucru). Să rugăm, deci, pe Dumnezeu să ne dea „aripile de porumbel” (Ps. 54, 7) ale Duhului Sfânt, ca să zburăm și să ne odihnim la El, să îndepărteze și să înceteze din sufletul și din trupul nostru vântul cel rău care sălășluiește în mădularele sufletului și ale trupului nostru, (adică) păcatul. Pentru că numai El poate să facă aceasta. Oare nu s-a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29)? El singur S-a milostivit de oamenii care cred în El, i-a izbăvit de păcat, iar celor ce pururea așteaptă, nădăjduiesc și Îl caută neîncetat, le dă mântuirea cea mai presus de cuvânt.După cum într-o noapte întunecoasă și posomorâtă, un vânt sălbatic suflând, toate plantele și semănăturile le mișcă, la zguduie și le agită, tot așa și omul, căzând sub stăpânirea nopții, a întunericului și a diavolului, și aflându-se în noapte și în întuneric, atunci când suflă vântul cel cumplit al păcatului se clatină, este zguduit și agitat; toată firea, cugetele, mintea și toate mădularele trupului îi sunt zguduite, și nu este niciun mădular al sufletului sau al trupului slobod și neatins de păcatul care sălășluiește întru el. Tot așa se întâmplă și cu lumina și cu vântul cel dumnezeiesc al Duhului: suflă și răcorește sufletele care trăiesc în lumina cea dumnezeiască, străbate toată ființa sufletului, cugetele, toată existența, însuflețind și odihnind toate mădularele trupului cu odihna cea dumnezeiască și de negrăit. Acest lucru l-a spus și Apostolul: „Noi nu suntem fii ai întunericului și ai nopții. Că voi toți sunteți fii ai luminii și fii ai zilei” (1 Tes. 5, 5). Și după cum în vremea rătăcirii, omul cel vechi se dezbracă de omul cel desăvârșit și se îmbracă cu veșmântul împărăției întunericului, cu defăimarea, cu necredința, cu obrăznicia, cu gândul măririi deșarte, cu mândria, cu iubirea de arginți și cu celelalte veșminte zdrențăroase, murdare și întinate ale împărăției întunericului, tot așa și acum: toți aceia care s-au dezbrăcat de omul cel vechi și pământesc și de veșmintele împărăției întunericului și s-au îmbrăcat în omul cel nou și ceresc, în Iisus Hristos, (au dobândit), pe lângă ochii lor, alți ochi, pe lângă urechile lor, alte urechi, pe lângă capul lor, alt cap, așa încât tot (omul) să fie curat, ca unul ce poartă chipul ceresc. Și i-a îmbrăcat Domnul cu veșmântul luminii celei negrăite, cu credința, cu nădejdea, cu iubirea, cu bucuria, cu pacea, cu bunăvoința, cu bunătatea și cu toate celelalte veșminte dumnezeiești și de viață dătătoare ale luminii, vieții și odihnei celei de negrăit. Pentru că, după cum Dumnezeu este iubire, și bucurie, și bunăvoință, și bunătate, tot așa devine și omul cel nou după har. Și după cum împărăția întunericului și păcatul stau ascunse în suflet, până în ziua învierii, când chiar și trupul celor păcătoși se va acoperi de întunericul care acum este ascuns în suflet, tot așa și împărăția luminii și chipul cel ceresc al lui Iisus Hristos luminează sufletul în chip tainic și domnește în sufletul sfinților. Ascuns de ochii oamenilor, Hristos este văzut cu adevărat doar de ochii sufletului, până în ziua învierii, când și trupul se va acoperi și se va preaslăvi cu lumina Duhului, (lumină) care încă de acum se află în sufletul omului, pentru ca și trupul să domnească cu sufletul, (cu sufletul) care de acum a intrat în Împărăția lui Hristos, se odihnește și este luminat cu lumina cea veșnică. Slavă îndurărilor și milostivirii Lui, că miluiește pe robii Săi, îi luminează și-i izbăvește din împărăția întunericului, dăruindu-le lor lumina și Împărăția Sa! Lui I se cuvine mărirea și puterea în veci. Amin."
Macarie Egipteanul
Omilia 2.
Comentarii
Trimiteți un comentariu