Despre despătimire

 

" Cel ce iubește cu adevărat pe Domnul, cel ce se străduiește cu adevărat să ajungă la viața viitoare, cel ce are cu adevărat durere pentru greșelile lui, cel ce a dobîndit cu adevărat aducerea aminte de osînda și de judecata veșnică, cel ce a primit cu adevărat frica de moartea sa, nu va mai iubi, nu se va mai îngriji nici de bani, nici de averi, nici de părinți, nici de slava vieții, nici de prieteni, nici de frați, peste tot, de nimic pămîntesc, ci lepădînd și urînd toată legătura, toată grija de acestea, ba încă înainte de acestea și trupul său, urmează gol  și fără griji și fără pregetare, lui Hristos, privind pururea spre cer și așteptînd ajutorul de acolo, potrivit sfîntului care a zis: «Lipitu-s-a sufletul meu după Tine» (Ps. 41, 1) și altuia pururea pomenit, care a spus : «Eu m-am ostenit să-Ți urmez Ție, si ziua și odihna omului n-am poftit, Doamne» (Ier. 17, 16).Ε cea mai mare rușine ca, după ce am părăsit toate cele mai înainte spuse, după chemarea cu care Domnul și nu un om ne-a chemat pe noi, să ne îngrijim de altceva care nu ne poate face nici un bine în ceasul strîmtorării noastre, adică al morții. Căci aceasta este a se întoarce cineva spre cele dinapoi, cum a zis Domnul, și a nu se afla îndreptat întru Împărăția cerurilor (Lc. 9, 62). Domnul, cunoscînd ușurința alunecării noastre, a celor începători, și cît de lesne petrecem cu cei din lume și ne întoarcem la lume, ca să ne întîlnim cu ei, zice celui ce L-a rugat: «Îngăduiește-mi să mă duc să îngrop pe tatăl meu», «Lasă pe morți să-și îngroape pe morții lor» (Lc. 9, 60).Dracii, după lepădarea noastră (de lume), ne îndeamnă să-i fericim pe mirenii milostivi și îndurători și să ne plîngem pe noi ca pe unii ce ne-am lipsit de această virtute. Scopul vrăjmașilor noștri este ca, printr-o prefăcută smerenie, să ne facă pe noi să ne întoarcem în lume, sau, rămînînd călugări, să ne prăvălească în deznădejde.Se pot privi cu nepăsare cei din lume din mîndrie și se pot defăima cînd nu sînt de față, pentru a scăpa de deznădejde și pentru a dobîndi nădejdea. Să auzim pe Domnul, Care a zis către tînărul care a împlinit aproape toate poruncile: «Un lucru îți lipsește : vinde averile tale și le dă săracilor» (Mt. 9, 21) și te fă pe tine însuți sărac care primește milostenie. Cei ce voim să alergăm cu rîvnă și repede, să cugetăm cu luare aminte cum i-a socotit Domnul pe toți cei ce petrec și viețuiesc în lume ca morți, zicînd către oarecare : «Lasă pe morții din lume să îngroape pe morții cu trupul».Nu l-a împiedecat pe tînărul acela bogăția să vină la Botez. Deci s-au făcut deșerți cei ce spun că Domnul i-a poruncit lui să vîndă bogăția ca să se poată boteza. Să ne ajungă spre deplina încredințare a slavei făgăduinței noastre (călugărești) mărturia aceasta. Cei ce au petrecut în lume, topindu-se pe ei în privegheri, în posturi, în osteneli și în grele pătimiri, după ce se retrag dintre oameni în viața călugărească, sau la stadionul de probe, nu se mai îndeletnicesc cu nevoința lor mincinoasă și prefăcută de mai înainte.Am văzut foarte multe și felurite plante ale virtuților, sădite de cei din lume, dar pentru că erau adăpate de umezeala noroioasă de sub pămînt a slavei deșarte și prășite de dorința arătării și gunoite de laudă, cînd au fost răsădite în pămînt pustiu și neumblat de cei din lume și lipsit de apa slavei deșarte și rău mirositoare, îndată s-au uscat. Căci n-au putut rodi plantele umede în locurile nevoinței aspre și lipsite de umezeală. Cel ce a urît lumea a scăpat de întristare; iar cel ce e împătimit de ceva din cele văzute încă n-a scăpat de întristare. Căci cum nu se va întrista de lipsa a ceea ce iubește ?În toate avem nevoie de multă trezvie. Dar mai ales la aceasta să luăm aminte cu înțelepciune, înainte de celelalte : Am văzut pe mulți scăpînd în lume barca trupului lor prin griji, ocupații, nedormiri din pricina grijilor vieții; iar venind aceștia în viața călugărească și lepădînd toată grija, s-au întinat în chip jalnic de mișcările trupului.Să luăm aminte la noi înșine, ca nu cumva, spunînd că umblăm pe calea strîmtă și plină de necazuri, să ne rătăcim ținînd pe cealaltă lată și largă (Mt. 7, 13-14) Calea strimtă ți-o va pricinui întristarea pîntecelui, starea de toată noaptea în picioare, apa cu măsură, puținătatea pîinii, băutura curățitoare a necinstirii, batjocurile, luările în rîs, tăierea voilor proprii, răbdarea certărilor, primirea în tăcere a disprețuirii, silnicia înjurăturilor, răbdarea neclintită a nedreptățirii, suportarea bîrfirilor fără supărare, răbdarea fără mînie a neluării în seamă, primirea ocărilor cu smerenie. Fericiți sînt cei ce umblă pe calea amintită, că a lor este Împărăția cerurilor. Nimenea nu va intra în cămara cerească de nuntă purtînd cunună, dacă nu a săvîrșit prima, a doua și a treia lepădare, adică de toate lucrurile, de toți oamenii, pînă și de părinți; tăierea voii proprii; și lepădarea a treia, de slava deșartă, care urmează ascultării.«Ieșiți din mijlocul lor și vă despărțiți și nu vă atingeți de necurăția lumii, zice Domnul» (Is. 54, 11).. Căci cine dintre ei a făcut vreo minune vreodată ? Cine a înviat morți ? Cine a scos draci ? Nimenea. Toate acestea sînt răsplătirile călugărilor, pe care lumea nu le poate cuprinde. Căci dacă ar putea, ar fi de prisos nevoința sau retragerea. Cînd dracii înfierbîntă, după lepădarea (de lume), inima noastră cu aducere aminte de părinții și de frații noștri, să ne înarmăm cu rugăciune împotriva lor și să ne ardem cu aducerea aminte de focul veșnic, ca prin amintirea acestuia să stingem focul cel necuvenit al inimii. Dacă cineva socotește că nu simte nici o împătimire față de vreun lucru, dar inima lui e întristată pentru lipsa lui, unul ca acesta se înșeală cu desăvîrșire.Acei tineri care sînt împătimiți de dragostea trupească și de desfătări, dar voiesc să ia asupra lor viețuirea călugărească, să se sîrguiască a se nevoi cu toată trezvia și luarea aminte și să se silească să se înfrîneze de la toată desfătarea și de la toată răutatea, ca nu cumva «să le fie cele din urmă mai rele ca cele dintîi» (Mt. 12, 45).Portul e pricină de mîntuire, dar și de primejdii. Aceasta o știu cei ce plutesc pe marea cea gîndită cu mintea. Dar e o priveliște jalnică să vezi pe cei scăpați de valuri, înecîndu-se în port."

Iată treapta a doua. Tu, cel ce alergi, nu urma pilda soției lui Lot, ci a lui Lot însuși.

FIlocalia vol 9

Ioan Scărarul