Treceți la conținutul principal

Despre ascultare

 

                    


"Rari sunt cei ce cunosc taina ascultării. Cel ce ascultă este mare înaintea lui Dumnezeu. El îl imită pe Hristos, Care ne-a dat El însuși pilda ascultării. Domnul iubește sufletul ascultător și-i dă pacea Lui și atunci totul este bine și sufletul simte iubire pentru toți. Cel ce ascultă și-a pus toată nădejdea în Dumnezeu și de aceea sufletul său este totdeauna în Dumnezeu, și Domnul îi dă harul Său și acest har învață sufletul tot binele și-i dă puterea de a rămâne în bine. El vede răul, dar acest rău n-are nici o putere asupra sufletului, pentru că e cu el harul Sfântului Duh, care-l păzește de orice păcat, și el se roagă lui Dumnezeu în pace și ușor. Duhul Sfânt iubește sufletul celui ce ascultă și, de aceea, el cunoaște degrabă pe Domnul și primește darul rugăciunii inimii. Cel ce ascultă s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu și, pentru aceasta, îi sunt dăruite libertatea și odihna în Dumnezeu și se roagă cu mintea curată; dar cei mândri și neascultători nu se pot ruga curat chiar dacă se nevoiesc mult. Ei nu știu cum lucrează harul, nici dacă Domnul le-a iertat păcatele. Dar cel ce ascultă știe limpede că Domnul i-a iertat păcatele, pentru că simte în sufletul său pe Duhul Sfânt. Ascultarea este de trebuință nu numai monahului, ci și fiecărui om. Chiar și Domnul a fost ascultător. Cei mândri și cei care trăiesc după rânduială-de-sine [în idioritmie] nu lasă harul să vieze în ei și, de aceea, n-au niciodată pace sufletească; dar harul Duhului Sfânt intră ușor în sufletul celui ascultător și-i dă bucurie și odihnă. Toți caută odihna și bucuria, dar puțini știu unde să găsească această bucurie și această odihnă și ce anume trebuie pentru a ajunge la ele. De treizeci și cinci de ani, iată, văd un monah care e mereu vesel la suflet și plăcut la față, chiar dacă e bătrân. Și aceasta pentru că el iubește ascultarea și sufletul său s-a predat voii lui Dumnezeu și nu se îngrijește de nimic, ci sufletul său iubește pe Domnul și-l vede pe El. Cine poartă în sine fie și numai puțin har, acela se supune cu bucurie oricărei stăpâniri. El știe că Domnul guvernează și cerul și pământul și cele de dedesubt și pe el însuși și treburile lui și tot ce este în lume, și de aceea are întotdeauna odihnă. Cine ascultă s-a predat pe sine voii lui Dumnezeu și nu se teme de moarte, pentru că sufletul lui s-a obișnuit să viețuiască cu Domnul și-L iubește pe El. El și-a tăiat voia proprie și, de aceea, nu are nici în suflet, nici în trup acea luptă care îl chinuie pe cel ce nu ascultă și pe cel ce lucrează după voia sa proprie. Adevăratul ascultător urăște voia sa proprie și îl iubește pe părintele lui duhovnicesc, și pentru aceasta primește libertatea de a se ruga lui Dumnezeu cu minte curată și sufletul său vede liber, fără gânduri, pe Dumnezeu și se odihnește întru El. El vine degrabă la iubirea lui Dumnezeu datorită smereniei lui și pentru rugăciunile părintelui său duhovnicesc. Viața noastră e simplă dar înțeleaptă. Maica Domnului a spus Cuviosului Serafim [din Sarov]: „Dă-le lor [monahiilor] o ascultare, și cine va păzi ascultarea și înțelepciunea va fi cu tine și aproape de mine”. Vedeți cât de simplă e mântuirea. Dar înțelepciunea trebuie învățată printr-o îndelungată experiență. Ea este dată de la Dumnezeu pentru ascultare. Domnul iubește sufletul ascultător și, dacă îl iubește, îi dă ceea ce sufletul a cerut de la Dumnezeu. Ca și odinioară, tot așa și acum Domnul ascultă rugăciunile noastre și ne împlinește cererile. De ce Sfinții Părinți au pus ascultarea mai presus de post și rugăciune? Pentru că din nevoințe [ascetice] făcute fără ascultare se naște slava deșartă, dar cel ce ascultă face totul așa cum i se spune și nu are de ce să se trufească. Pe lângă aceasta, cel ce ascultă și-a tăiat întru toate voia sa proprie și-l ascultă pe părintele său duhovnicesc, și de aceea mintea lui e liberă de orice griji și primește darul rugăciunii curate, în mintea celui ce ascultă e numai Dumnezeu și cuvântul „bătrânului” său, dar mintea celui neascultător e preocupată de tot felul de lucruri și de judecarea „bătrânului” și de aceea nu poate vedea pe Dumnezeu. Am văzut un frate care făcea o ascultare grea. El avea rugăciunea inimii, și Domnul îi dădea lacrimi să plângă pentru întreaga lume; și egumenul Andrei i-a spus: „Aceasta ți s-a dat pentru ascultarea ta”. Prin ascultare omul se păzește de mândrie; pentru ascultare se dă rugăciunea; pentru ascultare se dă și harul Duhului Sfânt. Iată de ce ascultarea e mai presus decât postul și rugăciunea. Dacă îngerii căzuți ar fi păzit ascultarea, ar fi rămas în ceruri și ar fi cântat întru slava Domnului. Și dacă Adam ar fi păzit ascultarea, atunci el și neamul lui ar fi rămas în rai. Dar chiar și acum e cu putință să aflăm iarăși raiul prin pocăință. Domnul ne iubește mult în ciuda păcatelor noastre, numai să ne smerim și să-i iubim pe vrăjmași. Dar cine nu iubește pe vrăjmași, acela nu poate avea pace, chiar dacă ar fi așezat în rai."

Cuviosul Siluan Athonitul  



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

„Să nu luați niciun document biometric – e începutul lepădării de Hristos!” - Profeția starețului Tavrion despre vremurile de pe urmă..

  Atentie atentie la aceste mari pericole: Buletinul electronic si Id Digitală.. "Fraților dacă închidem ochii și acceptăm tot ce ne dă acest sistem antihristic apoi noi ce cruce mai ducem? Suntem luptați cu viclenie pe mai multe fronturi și trebuie să nu ne lagăm inima de nimic pământesc ca să fim liberi sufleteste, să nu ne închinăm la nici-un idol (bani,confort,plăceri,putere.. ect).       Inima și mintea noastră trebuie să fie doar la Dumnezeu și să răbdăm cu bucurie pentru păcatele noastre și  dragostea Sa toate încercările care vin asupra noastră..." "Părintele Tavrion spunea că unul dintre primele lucruri pe care supușii lui Antihrist îl vor aplica lumii va fi acela de a crește foarte mult prețurile și costurile de zi cu zi , ca astfel să determine oamenii să recunoască stăpânirea… Vor crește foarte mult prețurile la alimente, la serviciile sociale și la multe altele, iar apoi vor scoate banii cash din circulație și îi vor face electronici. Se pregăt...

Dumnezeu îngăduie dracului să ne provoace, tocmai ca să vedem ce iese din noi..

  " D umnezeu vrea să-i unească pe soți în iubire, în același duh. Dumnezeu vrea să-i unească pe frați, pe surori în mănăstire, în același duh, ca toți să fie una. Acesta este scopul lui Dumnezeu cu noi, ca toți să fie una . Diavolul, însă, caută să dezbine. Scopul lui Dumnezeu este să ne unească, i ar scopul diavolului este să ne despartă, să ne separe . Și-atunci, dracul, ca să separe, se folosește de „lumea” dinlăuntrul nostru și începe să scoată la suprafață patimile și lovesc în ceilalți. Ceilalți, dacă nu sunt nici ei întăriți, se supără și lovesc și ei, înapoi și, de-aici conflictele, certurile. Și atunci, vine Sf. Dorotei al Gazei, mi se pare și dă exemplul acesta, că „ omul este ca o sticlă. Cineva care îi face ceva, sau îl jignește , e ca și când ar arunca cu o piatră și ar sparge sticla. Vina lui este că a spart sticla, dar nu-i vina lui ce curge din sticlă”. Când tu mă provoci cu ceva și eu încep să mă enervez , să țip la tine, să scot din gură nu știu ce cuvinte, ...

SAREA PAMANTULUI filmul 2 seria 1/2 Schiarhimandrit Hristofor din Tula

Părintele Hristofor a plecat dintre noi pe data de 9 decembrie 1996.  În acea zi mulți oameni aflați la kilometri distanță de oraș, au văzut deasupra Tulei un stâlp de foc care se înalța la ceruri. Ei au crezut că este o minune a naturii, dar de fapt Domnul arăta oamenilor sfinția preacredinciosului plecat de printre noi.  Părintele Hristofor a fost înmormântat în mănăstirea din Venevo. https://youtu.be/uKu4ftWpNnE?is=5Hy3tWTELlyldts3