Când în omul cel lăuntric se va statornici pomenirea lui Dumnezeu, atunci se va sălășlui în tine Iisus Hristos Domnul. Atât una cât și alta merg împreună.
și semnul acesta să-ți fie semnul cel după care te poți încredința că lucrarea aceasta prea minunată a și început să se săvârșească în dumneata și anume un simțământ deosebit de căldură pentru Domnul. Dacă vei îndeplini toate cele mai dinainte spuse, atunci un astfel de simțământ va începe să se arate și din ce în ce mai des și mai târziu va ajunge să fie și neîntrerupt. Acest simțământ este dulce și de la prima lui arătare trezește și căutarea lui, ca să nu se mai irosească din inimă, pentru că în el se află raiul. Vrei să intri mai repede în acest rai? Iată ce trebuie să faci: când te rogi, să nu te ridici de la rugăciune înainte de a trezi în inimă un anumit simțământ pentru Dumnezeu, fie sau cu evlavie, sau de devotament, sau de recunoștință sau preamărire, sau smerenie și zdrobire și încredere sau nădejde; de asemenea, atunci când vei începe să citești vreo rugăciune, nu părăsi citirea până nu vei ajunge să simți adevărul citit. Aceste două simțăminte, încălzindu-se reciproc, pot, dacă vei lua aminte de sine să te țină toată ziua sub înrâurirea lor. Dă-ți osteneala să îndeplinești cu exactitate aceste două metode și vei vedea singur ce va urma.
Aducerea aminte de Dumnezeu este altoită în sufletul nostru de Însuși Dumnezeu. Dar, pentru ca să ajungă la aceasta, sufletul trebuie să se străduiască și să se ostenească. Nevoiește-te silindu-te cu toată puterea în neîncetata aducere aminte de Dumnezeu. și Dumnezeu, văzând cu câtă osârdie dorești acest lucru, îți va da ție aducere aminte de El.
Sbornicul. Despre aducerea aminte de Dumnezeu

Comentarii
Trimiteți un comentariu