De la ură la iubire: Lupta omului cu păcatul

 

                   

 -,,Omul care urăște păcatul și se teme de Dumnezeu a ajuns aproape de desăvârșire.” (Sf. Isaac Sirul),,Nu iubești dreptatea până nu te scârbești de păcat. Pentru că dragostea de Dumnezeu nu poate locui alături de patimi.” (Sf. Ioan Scărarul) 

,,Cel ce vrea să placă lui Dumnezeu trebuie să se lepede mai întâi de răutatea lui, căci nu poate avea pace cel ce slujește păcatului.”(Sf. Maxim Mărturisitorul)

….

Cuvânt despre răutate și bunătate în viziunea alegorica a mântuirii 

….

       A zis unul din părinți: Dacă nu urăşti mai întâi, nu poți să iubeşti; dacă nu urăşti păcatul, nu poți să împlineşti dreptatea, precum este scris: Ferește-te de rău şi fă bine. Dar chiar şi în acestea, voinţa este cea care se cere totdeauna. Pentru că Adam, în rai fiind, a încălcat porunca lui Dumnezeu şi lov, pe gunoaie șezând, și-a păstrat stăpânirea de sine.  Așadar, numai bunăvoinţă cere Dumnezeu de la om şi să se teamă de El totdeauna.

….

-A urî nu este un lucru pe care omul să-l privească firesc. Dar aici nu este vorba de ura lumească, cea care sfâșie inimile și aduce moarte sufletească. 

-Este vorba de o ură sfântă, o ură mântuitoare, ura față de păcat! Să urăști păcatul înseamnă să recunoști că el este veninul care a otrăvit firea omului încă din Rai, că este lanțul care leagă de moarte și desparte de Dumnezeu. 

-Ura față de păcat nu vine singură. Ea izvorăște dintr-o trezvie a minții, dintr-o frică sfântă, frica de a pierde dragostea Părintelui Ceresc. Această frică nu este robie, ci este începutul iubirii.

-În pildă se amintește despre Adam și Iov. Adam, în Rai fiind, a avut totul, dar a nesocotit porunca. Și Iov, pe gunoi fiind, nu a avut nimic, dar a păstrat ascultarea de Dumnezeu. 

-Locul, bogăția, condițiile vieții, nimic din acestea nu pot înlocui voința omului. Dumnezeu nu cere aur sau argint, nici jertfe mari, ci cere o inimă bunăvoitoare. “Fiule, dă-mi inima ta!”

-Așadar, omul care dorește să placă lui Dumnezeu trebuie să-și pună voința în slujba binelui. Dumnezeu nu te forțează, dar te cheamă. Nu te constrânge, dar îți întinde mâna. El îți dă libertate, dar așteaptă să-ți întorci libertatea spre El.

-A iubi binele fără a urî păcatul este ca și cum ai încerca să aprinzi un foc fără a îndepărta lemnele ude. Nu poți să împlinești dreptatea lui Dumnezeu dacă mai ești legat de plăcerile trecătoare ale păcatului. 

-În noi stă alegerea! Căci Dumnezeu l-a făcut pe om cu voință liberă, dar i-a dat și frica de El ca sprijin. Aceasta este balanța: să te ferești de rău și să faci bine.

-Să ne amintim mereu că Dumnezeu nu cere altceva decât bunăvoința noastră. Dacă El vede că dorim binele, ne va sprijini. Dacă vede că urâm păcatul, ne va întări. Și dacă vede că Îl iubim, ne va umple de harul Său.

Sursa: "Florile Pustiei Podromitei".