Cel care vrea să aibă rugăciunea curată și mintea să se apropie fără gânduri de Dumnezeu, trebuie in primul rând să - și stăpânească mânia şi să se ferească de gândurile născute din aceasta, adică de gândurile care au loc plecând de la bănuiala, ura şi ţinerea de minte a răului, pentru că mai cu seamă ele orbesc mintea şi strică starea ei cerească; căci acesta este şi îndemnul Sfântului Apostol Pavel: Vreau deci ca bărbații să se roage în tot locul, ridicând mâini sfinte, fără de mânie si fără șăvoire (I Timotei 2,8).
De ce mă cert, atunci când sunt mânios, in imaginația mea cu cel care m-a supărat?
Toate lucrurile materiale se imprima" in mintea noastră şi lasă, cu alte cuvinte, în ea o imagine" sau o întipărire cu care avem de-a face în minte ca şi cum ar fi vorba de lucrul real însuşi. Numai Dumnezeu, Cel cu desăvârşire imaterial, fără formă, fiindcă e netrupesc, lasă mintea în ea însăşi sau în forma gândului său neimprimată". Dumnezeu este prezent în chip nemijlocit, în chip personal și, prin urmare, acţionează nemijlocit. Cu vina sau fără vina noastră, dacă am ajuns într-un conflict cu semenii şi am reacţionat „pătimaş" la acel incident, atunci în mintea noastră se imprimă, ca un gând demonic, chipul unui om sensibil cu care, apoi, în ascuns, spunem sau facem ceva nelegiuit, ca şi cum ar fi de față persoana respectivă. Apare, astfel, un blocaj, mai cu seamă în vremea rugăciunii, când mintea, întrucât se află în convorbire cu Dumnezeu cel imaterial şi lipsit de formă, trebuie să fie slobodă de chipuri
De ce nu mă pot ruga atunci când m-am certar cu cineva?
Cine vrea să se roage aşa cum se cuvine, dar tulbură pe cineva, aleargă în zadar. De aici avertismentul: Toate câte le vei face pentru a te razbuna pe fratele care te-a nedreptapit iti vor fi spre sminteala in vremea rugăciunii. Acelaşi lucru este valabil şi când este vorba despre fratele pe care noi l-am rănit fără să ne impacăm cu el. Cu adevărat , se poate spune că la rugăciune are loc un fel de judecată asupra stării noastre lăuntrice.
Ce ne recomandați să facem ca să nu ne mâniem?
Ori de câte ori te va întâmpina o ispită ori te va ațâța o împotrivire, ca să-ți întăreşti mânia spre cel ce-ți stă împotrivă sau să spui vreo vorba goală, adu-ti aminte de rugăciune și de judecata care are loc atunci, şi îndată se va liniști mișcarea fără rânduială din tine.
La cei sporiți duhovniceşte încetează această luptă a mâniei?
Este greşit să credem că această luptă cedează pe măsură ce înaintăm in viața duhovnicească. Dimpotrivá. Părinți duhovniceşti, care au primit darul Duhului, sunt războiți cel mai intens de demonul mâniei. Fiindcă la cei contemplativi păcatele mâniei au consecinţele cele mai devastatoare, orbind acei ochi" ai minții prin care aceștia Il vad pe Dumnezeu şi cunosc creația Lui.
1: Cel aprins de mânie nu mai trebuie să se roage?
Rugăciunea adevărată e un dar al Duhului Sfant, un dar pe care Dumnezeu il dă celui ce se roagă și de care trebuie să ne învrednicim. Nu deducem deloc de aici că cel aprins de mânie nu trebuie să se roage. Dar, în loc să se intindă spre lucruri inaccesibile, ba chiar vătămătoare, în virtutea stări sale patimașe, trebuie să caute un refugiu in acele chemări ale lui Hristos, scurte şi stăruitoare, din care, in monahismul răsăritean, s-a ivit binecunoscuta Rugăciune a lui lisus.
Rugăciunile scurte, concise, dese, ba chiar neincetate sunt pâinea zilnică a celor asaltați de ispite şi mai cu seamă de mânie. Ele sunt spuse cu pocăință și lacrimi, Întrucât numai acestea sunt in stare să inmoaie sălbăticia sufletului, ea însăși de origine demonică.
Rugăciunea lui Iisus. Părintele Daniel de la Rarău
Comentarii
Trimiteți un comentariu