„...Nu e smerenie atunci când ești silit de datorie să cinstești pe altul; asta nu-i smerenie, ci datorie. Adevărata smerenie este atunci când dăm locul celor care par mai mici decât noi, când dăm cinste celor pe care-i socotim a fi cu mult mai prejos decât noi. Dacă, însă, suntem cu mintea luminată, nu socotim pe nimeni mai prejos decât noi, ci pe toți oamenii superiori nouă. Și aceasta n-o spun despre noi, care suntem cufundați în mii și mii de păcate, ci o spun chiar celui care se știe încărcat cu mii de fapte bune; și acela, dacă nu socotește că este în urma tuturor, n-are nici un folos de pe urma tuturor faptelor sale bune. Atunci ești smerit, când, deși ai pricină să te lauzi, totuși te micșorezi pe tine însuți, te smerești, te umilești. Atunci te urci la înălțimea cea adevărată, după făgăduința Domnului, Care spune că cel ce se smerește se va înălța..."
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXXIII, V

Comentarii
Trimiteți un comentariu