După ispitirea cuvioșilor închiși din Pecersca, Isac și Nichita, s-a aflat nevoindu-se în aceeași sfântă mănăstire , fericitul Lavrentie, care asemenea a îndrăznit, ca un bun ostaș al lui Hristos, a se lupta cu vrăjmașul cel de suflet pierzător, ce se ostășea; și dorea foarte mult ca în închisoare să se roage lui Dumnezeu, gândind de-a pururea că pentru acea viață grăiește Dumnezeu: Iar tu, cînd te rogi, intră în cămara ta, și închizându-ți ușa ta, roagă-te Tatălui tău în ascuns și Tatăl tău Cel ce vede în ascuns, îți va da ție la arătare.
Însă cuvioșii părinți îl opreau cu totul de a face aceasta în Sfânta Mănăstire Pecersca, care mai mult decât altele suferea război de la înșelătorul vrăjmaș; căci îi aduceau aminte, cum acolo a biruit vrăjmașul pe Isac și pe Nichita, care s-au luptat cu dânsul în singurătate, și pe care abia prin multe rugăciuni ajutătoare i-au ridicat.
Atunci Lavrentie, cerându-și iertăciune, s-a dus în mănăstirea Sfântului marelui Mucenic Dimitrie, care se zidise de Domnul Iziaslav, și acolo se nevoia monahicește în închisoare. Deci, a început a viețui cu nevoință și de mântuirea sa avea multă sârguință, tinzând în toate zilele spre mai mari osteneli, omorându-și toate patimile cu înfrânarea și tăindu-le cu sabia cea duhovnicească, adică cu graiul rugăciunii. Apoi, toate săgețile viclene cele aprinse stingându-le, cu apa lacrimilor, cu darul lui Dumnezeu, nu numai că era străin de rănirea diavolească, ci a luat dar de la El a tămădui cu minuni felurite răni și neputințe între oameni, cum și a izgoni diavolii.
Deci, la acest fericit între alții, a fost adus din Kiev spre tămăduire, un om cuprins de un diavol foarte cumplit, fiind purtat de zece oameni. Iar fericitul dorind ca să fie proslăvită patria sa cea duhovnicească, adică sfânta Mănăstire Pecersca, a poruncit ca să ducă pe acel om acolo. Atunci îndrăcitul a început a striga: "La cine mă trimiți? Căci eu nici nu îndrăznesc a mă apropia de peșteră, pentru sfinții ce sunt într-însa; iar în mănăstire sînt 30 de monahi locuitori, de care mă tem, și cu ceilalți am război".
Acestea mărturisindu-le cel îndrăcit pentru darul sfintei Mănăstiri Pecersca, a poruncit iarăși fericitul, ca să-l ducă acolo cu sila, ca de cele grăite dânșii mai mult să se încredințeze. Deci, cei ce-l duceau, știind că niciodată îndrăcitul nu fusese într-o mănăstire și pe nimeni nu știa într-însa, îl întrebară: "Care sunt aceia de care te temi tu?". Pentru că atunci erau 118 toți frații din Mînăstirea Pecersca; iar îndrăcitul a numărat pe nume 30 și a zis: "Aceștia toți cu un cuvânt pot să mă izgonească". Și iarăși îi ziseră cei ce-l aduceau: "Noi voim ca în peșteră să te închidem".
Iar el le-a răspuns: "Ce folos îmi este ca să mă lupt cu morții? Pentru că aceia acum au mai multă îndrăzneală către Dumnezeu, a se ruga pentru monahi și pentru cei ce merg la dânșii; dar de voiți să vedeți războiul meu, duceți-mă în mănăstire ; căci afară de acei 30, precum v-am spus, cu toți ceilalți mă pot lupta". Și a început a arăta puterea sa, grăind evreiește și după aceea latinește, apoi grecește și, cu un cuvânt , în toate limbile, pe care niciodată nu le auzise omul acela, încât se temeau foarte mult cei ce-l duceau, mirându-se de schimbarea limbii și de felul vorbirii lui.
Dar, mai înainte de a intra în mănăstire , a fugit din om necuratul duh și a început cel tămăduit a înțelege bine; iar cei ce erau cu el, s-au bucurat și intrară cu acela în sfânta biserică, cea făcătoare de minuni a Pecerscăi, pentru ca să dea laudă lui Dumnezeu. De care lucru înștiințându-se egumenul, a mers cu toți frații acolo în biserică, iar cel tămăduit nu știa pe egumen, nici pe vreunul din cei 30, pe care îi numise. Atunci l-a întrebat: "Cine te-a tămăduit?" Iar el căutând spre icoana cea făcătoare de minuni a Preasfințitei Născătoare de Dumnezeu, a zis: "Cu aceea m-au întâmpinat cei 30 sfinți părinți și astfel m-am tămăduit". Deci, numele tuturor acelora le pomenea, deși în față nu cunoștea pe nici unul. Atunci toți împreună au dat slavă lui Dumnezeu și Preacuratei Maicii Lui, cum și fericiților plăcuților Lui.
Astfel s-a preamărit acest sfânt loc, prin iconomia lui Dumnezeu cea vestită, prin Sfîntul Lavrentie cel închis; care despărțindu-se de frații Pecerscăi, ca Barnaba de Pavel, mai mult rod și mai multe fapte bune a făcut, asemenea cu îngerii, în multe chipuri, în Mănăstirea Iziaslavului.
Apoi s-a întors iarăși în sfînta Mănăstire Pecersca, unde, după sfîrșitul său cel plăcut lui Dumnezeu, ca ceilalți închiși de mai înainte - care au intrat prin poarta cea strâmtă în viața cea veșnică -, este pus cu cinste în peștera în care până acum sînt nestricate moaștele lui cele făcătoare de minuni, întru cinstea Celui ce vede în taină și răsplătește la arătare, adică a lui Dumnezeu Celui lăudat în Treime, Căruia se cuvine slava, în veci. Amin.
Lumea Ortodoxă
Comentarii
Trimiteți un comentariu