"În ce privește rugăciunea lui Iisus și pe cei ce voiesc a începe această sfînta rugăciune, mai întîi se cuvine a păzi lucrarea sfintelor porunci și a fi fără griji și fără de gînduri și fără de păreri; se mai cuvine a avea dragoste frățească și nepătimașă deopotrivă către tot sufletul și către Dumnezeu din tot sufletul; apoi a avea smerita înțelepciune și a fi pașnici cu oamenii și cu toată zidirea lui Dumnezeu; în sfîrșit să ne curățim de patimi și de mîndrie și în locul mîndriei să ne îmbrăcăm cu smerenie și cu toate faptele cele bune. Și abia după ce vom împlini cu lucrul toate cele mai sus zise, să îndrăznim a începe și a zice și rugăciunea lui Iisus. Iar rugăciunea lui Iisus se cuvine a o păzi așa cum zic Sfinții Părinți: cu mintea deasupra inimii, privind în inimă cu mintea și nemaigîndind sau cugetînd atunci la nimic, ci numai cuvintele rugăciunii ținîndu-le și zicîndu-le, adică: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă». Sfîntul Grigorie Sinaitul, cercând cu de-amănuntul și cercetînd viețile și scrierile și meșteșugul (metoda) cel duhovnicesc al tuturor Sfinților mai mult decît toți, prin Sfîntul Duh ce locuia întru dînsul, rânduiește, adică învață cu prea luminată înțelepciune, că se cuvine a pune toată silința pentru rugăciunea cea tainică. Iar Sfîntul Simeon, Arhiepiscopul Solunului (Salonicului), avînd aceiași duh și dar, poruncește, sfătuiește și îndeamnă la această sfînta lucrare a minții pe arhierei, pe preoți și pe călugări și încă și pe toți mirenii 1050. Dar îi și înfricoșează pe cei ce încep această sfînta lucrare cu neluare aminte și fără de sfătuire. Dar mai vîrtos cei ce au rîvnă spre această lucrare a minții, dar sînt iubitori și de dragostea cea pătimașă față de oarecare persoane, dragoste pricinuitoare de stricăciune și pierzătoare de suflet, unii ca aceștia de se bucură, socotind că au primit oarecare mîngîiere duhovnicească, în zadar se bucură. Căci aceasta este o adevărată înșelăciune, iar nu bucurie sau bucurie duhovnicească. Căci ce putere are întunericul de a se împărtăși cu lumina? Unii ca aceștia de nu se vor trezi și nu se vor pocăi, nu numai că cu nimic nu se folosesc din osteneala lor, ci încă și ieșire din minte pătimesc. Drept aceea, de multă trezvie și luare aminte au nevoie cei ce au început această sfînta și duhovnicească lucrare a minții, ca nu cumva meșteșugind-o simplu și oricum, să-și cîștige lor undiță și să se facă pradă de vînare viclenilor draci. Dar acestea nu s-au scris spre descurajarea lucrătorilor celor de pe treapta făptuirii, adică a noilor începători, ci s-au scris mai vîrtos spre întărirea și iscusirea lor, ca totdeauna și în toate zilele să-și cerce lucrul lor prin citirea sfintelor scrieri și prin sfătuirea cea duhovnicească, să vadă de merg bine sau nu..Pentru că nu este cu putință a nu se fura ceea ce este bun de cele rele. Pentru că înșelăciunea se împletește pe lucrarea minții, cum se împletește vîscul pe copaci. Căci vrăjmașul nu încetează a plăsmui înăuntru celor firești ale mijlocului cele părute duhovnicești, precum voiește a aduce în locul căldurii celei duhovnicești înfierbîntarea sa și în locul bucuriei plăcerea deșartă; și dulceața spurcată se silește a face să se socotească a sa înșelăciune ca o lucrare a darului."
Filocalia cap 7
Dumitru Stăniloae
Comentarii
Trimiteți un comentariu