Una dintre aceste nenumărate dovezi se arată și din cele ce urmează. Este un exemplu care mărturisește în același timp și faptul că sufletele oamenilor continuă să trăiască și după moartea trupului și că ascultarea cea de bună voie duce oamenii la Raiul cel veșnic.
Când Sfântul Teodosie cel Mare a întemeiat o mânăstire, el avea la început în ea doar șapte monahi. Pentru a înrădăcina în acești monahi gândul mântuitor al morții, el le-a poruncit să sape o groapă. După ce au săpat-o, Teodosie a stat deasupra acelei gropi, cu cei șapte monahi în jurul lui, și le-a spus: “Iată, copii, groapa este gata! Este vreunul din voi gata de moarte, pentru a se îngropa într-însa?”
Unul din cei șapte monahi, cu numele Vasile și cu rangul de preot, a căzut în genunchi în fața lui Teodosie, cerându-i binecuvântarea să poată muri.
Atunci Sfântul Teodosie a poruncit slujirea slujbelor de înmormântare și de pomenire a sufletului celui răposat, la soroacele cuvenite de trei, nouă, și patruzeci de zile. Când s-a încheiat slujba pomenirii de patruzeci de zile, Vasile care în tot acest timp era cu totul sănătos, se așeză în pat și muri.
El fu îngropat în groapa cea care fusese săpată la poruncă. La patruzeci de zile după îngroparea lui, Vasile se arătă fraților lui în biserică și cânta împreună cu ei, pe când aceștia cântau într-o dimineață obișnuita slavă.
La început, numai Teodosie îl văzu, care se rugă lui Dumnezeu ca să se deschidă și ochii celorlalți și să-l vadă și ei. Așa încât toată frăția stătu și-l văzu pe Vasile.
Unul dintre frați, Letius, își întinse brațele cuprins de bucurie, vrând să-l îmbrățișeze pe Vasile. Dar Vasile se făcu nevăzut și Letius îi auzi glasul care zicea: “Mântuiți-vă, părinților și fraților, mântuiți-vă!”
Lumea Ortodoxă
Comentarii
Trimiteți un comentariu