Și precum cel pironit pe lemnul crucii nu se mai uită la cele prezente, nu se mai gândește la simțămintele sale, nu mai este chinuit de neliniște și de grija zilei de mâine, nu mai este îmboldit de nici o dorință de avere, nu mai este aprins de nici o trufie, de nici o luptă, de nici o invidie, nu mai suferă pe urma nici unei jigniri prezente, nu-și mai amintește de cele îndurate și, deși încă respiră în trup, crede că e mort pentru toate ale lumii, văzul inimii sale fiind îndreptat într-acolo, unde nu se mai îndoiește că va trece curând, tot așa și noi, străpunși de teama de Domnul, se cuvine să fim morți pentru toate acestea, adică nu numai pentru patimile cărnii, dar chiar pentru cele lumești; ochii sufletului vor fi ațintiți într-acolo, unde trebuie să nădăjduim în fiecare clipă că vom porni.
În acest fel vom putea avea într-adevăr ucise toate poftele și îmboldirile trupești.”
Sfântul Ioan Casian, Așezămintele mânăstirești, Cartea a IV-a, Cap. 35, în Părinți și Scriitori Bisericești

Comentarii
Trimiteți un comentariu