Harul este - ca să spun cu mai multă claritate - un dar mai mare sau mai mic al rodirii dumnezeiești celei nesfârșite, pe care Dumnezeu, ca un Bun, îl împarte din nemărginită bunătate, primind de la noi ceea ce noi îi întoarcem ca mulțumire, adică recunoștința către Dumnezeu, din care izvorăște adorarea, dragostea, închinarea, lauda, slăvirea. Acestea primindu-le ou bucurie Bunul dăruitor, iarăși ne răsplătește cu „ale Sale dintru ale Sale". Din bogăția Sa împarte tuturor. Iar noi, cei săraci, orbi și șchiopi, din aceasta ne îmbogățim, și bogăția Lui rămâne la El, cu nimic împuținându-se și cu nimic adăugându-se. O, măreție de neînchipuit! Pe toți îi îmbogățește, mii și mii și mulțimi nenumărate s-au îmbogățit și au ajuns sfinți, iar bogăția aceeași rămâne la Dumnezeu.
Trebuie să știi, fiul meu, că orice lucru bun își are începutul la Dumnezeu. Nu este gând bun decât de la Dumnezeu, după cum nu este gând rău decât numai de la diavol. Orice lucru bun îți trece prin minte, îl spui sau îl sfătuiești, toate sunt daruri de la Dumnezeu. "Tot darul desăvârșit de sus este, coborând de la Tine". Toate țin de darul lui Dumnezeu. Al nostru nu este nimic.
Cel ce dorește și caută să primească harul dumnezeiesc, să i-l dăruiască Dumnezeu, trebuie întâi de toate să-și cunoască foarte bine propria existență, să se cunoască pe sine. Acesta este adevărul adevărat. Pentru că orice lucru are un început. Și dacă începutul nu-l poți afla, nu ai cum să ajungi la bun sfârșit. Iar începutul și adevărul este să_ cunoască omul că este nimic, zero, și-că din nimic au fost toate făcute. "A zis și s-au făcut". A zis și s-a făcut pământul. Și luând țărână, a sădit pe om. Fără suflare, un om de pământ. Aceasta este existența ta. Aceasta suntem toți. Pământ și țărână. Aceasta este prima lecție pe care trebuie să o înveți foarte bine pentru ca harul lui Dumnezeu să vină și să rămână pentru totdeauna cu tine. Din aceasta vine cunoștința adevărată și tot din aceasta se naște smerenia. Să nu fii greoi la cuvinte când spui acestea, ci foarte sigur pe tine să mărturisești adevărul: "Sunt pământ, praf și țărână". Aceasta este prima noastră mamă.
Dacă pământul este călcat de picioare, și tu trebuie să te lași călcat de picioare. Ești țărână, nu ai nici o valoare. Te transformi dintr-una în alta ca orice materie nefolositoare.
Dar Creatorul a suflat în tine duh de viață. Și iată, dintr-o dată, ai devenit om rațional. Vorbești, lucrezi, scrii, înveți. Nu uita însă că rădăcina ta este pământul. Și dacă Cel care ți-a dat duhul ți-l ia înapoi, tu devii din nou pământ bun de făcut cărămizi.
De aceea, "adu-ti aminte de cele din urmă ale tale și să nu mai păcătuiești în veac".
Acesta este cel dintâi lucru, care nu numai că atrage harul, dar îl și înmulțește și-l păstrează. Acesta ridică mintea la cea dintâi contemplare a firii. Și în afara acestui început poate cineva să afle câte ceva, dar după puțin timp pierde totul. Pentru că nu zidește pe temelie tare, ci încearcă cu tot felul de meșteșuguri.
Spui de exemplu: "sunt păcătos", dar înlăuntrul tău te socotești drept. Nu poți să eviți rătăcirea. Harul vrea să rămână, dar pentru că încă nu ai aflat în fapt adevărul, el este obligat să plece. Fără îndoială că vei da crezare gândului tău că ești ceea ce nu ești de fapt și te vei rătăci. De aceea harul nu rămâne.
Mai ține minte că avem un potrivnic care este meșter mare, este neîntrecut inventator de rele și creator de rătăciri. Acesta veghează la căpătâiul nostru. El s-a făcut din lumină întuneric și toate le cunoaște. Este dușman al lui Dumnezeu și încearcă să ne facă pe toți dușmani ai lui Dumnezeu. În fine, el este duh rău și foarte ușor se poate amesteca cu duhul pe care ni l-a dăruit Dumnezeu și, așezându-se la cârma bărcuței noastre, ne duce cu ușurință unde vrea. Se uită să vadă încotro se apleacă dorința sufletului și în ce fel îl ajută Dumnezeu și imediat scornește lucruri asemănătoare. Sunt lupte pe care omul le cunoaște și le ocolește, dar sunt altele pe care nu le cunoaște, mai ales atunci când lupta este la nivelul minții, când nu este deloc ușor să o distingi. Sunt înstrăinări sufletești, mișcări ale rațiunii, slăbiciuni și modificări trupești.
Creatorul, atunci când a făcut pe om, a luat alcătuirea din cele patru elemente: uscat, umed, cald și rece. În consecință, este nevoie ca în fiecare clipă omul să sufere, în funcție de schimbarea fiecărui element. Adică să se usuce, să se umezească, să se încălzească sau să se răcească. Iar când prisosesc atributele vreunui element, trupul se îmbolnăvește și suferă. Împreună cu el suferă și sufletul. După aceea, mintea nu mai poate să distingă și să redea mișcările sale, întrucât bolește împreună cu trupul. Se usucă trupul de la căldura soarelui, se usucă și mintea. Se umezește și se înmoaie trupul dacă este udat, se înmoaie de asemenea și mintea. Se răcește trupul dacă suflă vântul, se întunecă și mintea și dănțuiesc victorioase nălucirile.
În toate aceste rătăciri, deși harul există, el nu lucrează, deoarece mădularele prin care lucrează bolesc. Vrăjmașul nostru, diavolul, știe bine cum trebuie să ne lupte în fiecare rătăcire de-a noastră. Din uscat, te împietrește pentru ca să nu asculți și să te împotrivești cu cuvântul. Din rece, cunoaște cum să-ți răcească zelul ca să devii rece față de cele dumnezeiești. Din cald să te înfierbânți, să te mânii și să te tulburi, ca să nu mai poți distinge ce este adevărat, întrucât prisosește sângele, așa cum am spus, și cu căldura pune în mișcare pofta și mânia. Iar din umed îți naște somnolentă, relaxare, moleșeală a întregului trup. În toate acestea, deci, pătimește trupul, dar pătimește împreună cu el și sufletul deși acesta netrupește, desigur.
Asemenea și harul. Când se apropie de om, nu preschimbă firea omului, ci atributele naturale și privilegiile cele bune cu care este înzestrată firea atât cât pot cuprinde vasele fiecăruia -, suplinește și adaugă sau, dimpotrivă, micșorează și înlătură. Și așa cum crearea precedă suflarea de viață, la fel trebuie și fapta să preceadă contemplația. Numim „faptă" tot ceea ce se săvârșește prin trup și „contemplație" (theoria) toate câte lucrează gândirea cu mintea. Este imposibil să ajungi la contemplație fără faptă. Străduiește-te, așadar, acum să săvârșești ceea ce cere fapta, și cele mai înalte vor veni de la sine.
Iată, ai învățat că ești pământ, sărac și gol. Acum cere de la Cel ce poate să rezidească firea să te îmbogățească. Și fie că îți dăruiește puțin, fie că îți dăruiește mult, fii recunoscător binefăcătorului tău. Și nu râvni la cele străine ca la ale tale. Cu suferință și cu lacrimi vei primi harul. Și iarăși cu lacrimi de bucurie și cu mulțumiri, cu frică de Dumnezeu, vei reuși să-l păstrezi. Cu căldură și zel este atras, în timp ce cu răceală și nepurtare de grijă se pierde.
Hristos nu-ți cere nimic mai mult pentru ca să-ți dea darurile Sale cele sfinte, decât să recunoști că tot ceea ce este bun este al Lui. Și să-l compătimești pe cel ce nu are. Să nu-l judeci pentru faptul că nu are: că este păcătos, viclean, guraliv, hoț, desfrânat, pervers sau mincinos. Dacă dobândești această cunoștință n-ai să mai judeci niciodată pe nimeni, chiar dacă ai să-l vezi că păcătuiește de moarte, deoarece ai să spui imediat: "Hristoase, nu are harul Tău, de aceea păcătuiește. Dacă pleci și de la mine, și eu voi săvârși fapte și mai rele. Dacă nu cad, nu cad pentru că mă ții Tu. Atâta vede fratele, atâta face. Este orb. Cum vrei să vadă fără ochi? Este sărac. Cum să-i ceri să fie bogat? Dă-i Tu bogăție ca să aibă, dă-i ochi ca să vadă".
Dacă vei căuta dreptate pentru orice lucru cu care te-ar nedreptăți semenul tău sau te-ar necinsti, te-ar înjura, te-ar lovi, te-ar alunga sau chiar viața ar urmări să ți-o ia, tot tu ești nedrept dacă îl vei considera vinovat și-l vei acuza cu patimă. Deoarece ceri de la acesta ceea ce nu i-a dat Dumnezeu. Dacă vei înțelege bine tot ceea ce ți-am spus eu, toți ceilalți îți vor fi nerăspunzători pentru orice greșeală, în timp ce tu vei fi pentru toate răspunzător.
Trei dușmani luptă împotriva neamului omenesc: demonii, firea proprie a fiecăruia și obișnuința. În afara acestora, alt război nu mai există.
Dacă-i dai la o parte pe demoni, care chinuie întreaga omenire, atunci suntem toți buni. Iată cui trebuie să-i reproșezi nedreptatea. Pe aceștia să-i urăști, să-i judeci și să-i ai drept dușmani.
Alt dușman, am spus, este firea noastră, care; din momentul în care omul ajunge să înțeleagă lumea, se împotrivește legii duhului și caută tot ceea ce este spre pierzania sufletului. Iată deci un alt dușman, care este vrednic de ură pe viață. Și pe acesta trebuie să-l judeci și să-l condamni.
Mai avem încă un dușman: obișnuința. Obișnuindu-ne să săvârșim tot felul de răutăți, aceasta devine pentru noi o a doua fire și are drept lege păcatul. Și aceasta cere aceeași luptă pentru ca să primim izbăvire dumnezeiască. Iată și al treilea dușman, care este vrednic de ură desăvârșită.
Dacă vrei ca aproapele tău să fie mereu bun, așa cum îți place, dă-i la o parte pe toți acești trei dușmani cu harul pe care îl ai. Aceasta este dreptatea, dacă vrei neapărat să o afli: să te rogi la Dumnezeu să-l izbăvească de acești trei dușmani. Atunci veți fi în pace unul cu altul. Dacă vei căuta altcumva să afli dreptatea, vei fi întotdeauna nedrept și, prin urmare, harul va fi nevoit să plece și să nu vină la tine până nu va afla odihnă sufletul tău. Deoarece atât har este îndreptățit omul să aibă, cât suportă cu plăcere ispitele, cât poartă fără să murmure sarcina aproapelui său.
Scrisorile pe care ți le-am scris până acum se referă la „faptă"; aceasta pe care ți-am scris-o acum se referă la luminare. Din „făptuire" ia omul luminarea cunoștinței. Deoarece fapta este oarbă și luminarea sunt ochii prin care mintea vede ceea ce nu vedea înainte.
Așadar, acum are lumină și ochi și vede altfel lucrurile. Întâi a fost harul faptei, acum a luat har de zece ori mai mult. Acum mintea va deveni cer. Vede departe. Are o cuprindere care o depășește cu mult pe cea dinainte. Acum îi lipsește contemplația (theoria), vederea duhovnicească. A aflat tronul pentru Împărat; îi mai lipsește priveliștea, despre care vom vorbi altă dată.
Mărturii din viața monahală. Sfântul Cuvios Iosif Isihastul
Comentarii
Trimiteți un comentariu