CONȘTIINȚA

 

                           

"Conștiința este o simțire a duhului omenesc, subțire, luminoasă, care deosebește  binele de rău. Această simțire deosebește mai limpede binele de rău decât mintea. Este mai greu să amăgești conștiința decât mintea. Și cu mintea amăgită, care e sprijinită de voia iubitoare de păcat, conștiința se războiește îndelung. Conștiinta este legea firească.Conștiința l-a călăuzit pe om până la Legea scrisă. Omenirea căzută și-a însușit treptat un fel nepotrivit de a gândi cu privire la Dumnezeu, cu privire la bine și rău: rațiunea cu nume mincinos a împărtășit nedreptatea sa conștiinței. Legea scrisă a devenit un lucru de neapărată trebuință pentru călăuzirea spre adevărata cunoștință de Dumnezeu și spre lucrarea bineplăcută Lui.Învățătura lui Hristos, pecetluită de Sfântul Botez, tămăduiește conștiința de viclenia cu care a molipsit-o păcatul (Evrei 10: 22).Dupâ ce ni s-a înapoiat, lucrarea cea dreaptă a conștiinței e sprijinită și înălțată de urmarea învățăturii lui Hristos. Starea de sănătate a conștiinței și lucrarea ei cea dreaptă sunt cu putință numai în sânul Bisericii Ortodoxe, fiindcă orice gând nedrept primit de om are înrâurire asupra conștiinței,abătând-o de la lucrarea ei cea dreaptă.Păcatele de bună voie întunecă, înăbușa, adorm conștiința.Orice păcat necurățit prin pocăință lasă o întipărire vătămătoare în conștiință.Viața păcătoasă îndelungată, aleasă în chip liber, omoară oarecum.A omorî conștiința este, de fapt, cu neputința. Ea îl va însoți pe om până la înfricoșatul județ al lui Hristos: acolo îl va da în vileag pe cel ce nu a ascultat-o.După tâlcuirea Sfinților Părinți, vrăjmașul omului pomenit în Evanghelie (Matei 5: 25)este conștiința.Întocmai: ea este un vrăjmaș, fiindcă se împotrivește oricărei întreprinderi potrivnice Legii lui Dumnezeu pe care o facem.Păstrează pacea cu acest vrăjmaș pe calea ta către cer, în vremea vieții pământești, ca să nu te pârască în vremea când se va hotărî soarta ta pentru veșnicie.Spune Scriptura: Mântuiește din rele sufletul, martorul credincios(Pilde 14: 26).Martorul credincios este conștiința nespurcată: ea izbăvește sufletul ce ia aminte la sfaturile ei, de greșale, până a veni moartea și de muncile veșnice după moarte.Precum tăișul cuțitului e ascuțit de gresie, așa și conștiința e ascuțită de Hristos: ea se luminează prin învățarea poruncilor evanghelice și se ascute prin plinirea lor.Conștiința luminată și ascuțită de Evanghelie arată omului, cu de-amănuntul și deslușit, toate greșalele lui, până și cele mai mărunte.Nu fă silnicie vrăjmașului tău - conștiința, altminteri te vei lipsi de libertatea duhovnicească, păcatul te va robi și te va lega. Se tânguie Proorocul, în numele Domnului, pentru cei ce își calcă în picioare conștiința, ce își întind curse loruși: Asuprit-a Efraim pe vrăjmașul său și a călcat judecata, că a început a merge după deșertăciuni(Osie 5: 11).Tăișul conștiinței e foarte gingaș: el trebuie păzit mereu. El e păzit atunci când omul plinește toate cerințele conștiinței și spală călcarea fie din neputința, fie din nepăsare, a oricărei dintre aceste cerințe prin lacrimi de pocăință.Să nu socoți cu privire la nici un păcat că e de mică însemnătate: orice păcat e o călcare a Legii lui Dumnezeu, împotrivire față de voia lui Dumnezeu, călcare în picioare a conștiinței.De la părutele fleacuri, de la păcate neînsemnate la arătare, trecem treptat la căderi mari. "Ce însemnătate are asta?". "Doar nu e un păcat mare!", "Ce, asta e păcat!?" "Asta nu e păcat!" Astfel judecă cel nepăsător față de mântuirea sa atunci când se hotărăște să guste din roada păcătoasă oprită de Legea lui Dumnezeu. Întemeindu-se pe astfel de judecăți neîntemeiate, el nu contenește a călca în picioare conștiința sa. "

Sfântul Ignatie Briancianinov