Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții.
Inima e fie poartă, fie închisoare
Inima iubitoare de plăceri, în vremea ieșirii, i se face sufletului închisoare şi lanţ; iar cea iubitoare de osteneli îi este poartă deschisă. Inima învârtoșată e poartă de fier zăvorâtă înaintea cetății; iar celui ce pătimeşte răul şi e strâmtorat i se deschide de la sine, ca și lui Petru (Fapte 12, 10). [Marcu Ascetul, I, 205]
„Fiii oamenilor, până când veți fi grei la inimă?" (Ps. 4, 2) Câtă vreme eşti în trup să nu lași slobodă inima ta. Păzirea inimii şi mustrarea conștiinței
Rogu-te, câtă vreme ești în trup să nu lași slobodă inima ta. Căci precum plugarul nu se poate bizui pe vreo roadă ce se arată în țarina sa mai înainte de-a o aduna în hambarele sale, fiindcă nu ştie ce i se poate întâmpla , tot aşa omul nu poate da drumul inimii sale,,câtă vreme are suflare în nările sale" (Iov 27, 3). Şi precum omul nu ştie ce patimă îl va întâmpina până la cea din urmă suflare, tot aşa nu poate slobozi inima sa până are răsuflare; ci trebuie să strige totdeauna către Dumnezeu, după ajutorul şi mila Lui. Cel ce nu află ajutor în vremea războiului nu poate nădăjdui nici în pace....
Cel ce şi-a închinat întreaga inimă căutării lui Dumnezeu întru evlavie şi după adevăr nu poate avea părerea că a ajuns plăcut înaintea lui Dumnezeu. Căci, câtă vreme îl mustră conştiinţa pentru unele lucrări împotriva firii, nu este cu totul liber. Câtă vreme este cineva care îl mustră este şi cineva care îl învinovăţeşte; iar cîtă vreme atârnă asupra lui învinui rea nu e de față slobozenia. ...
Fii cu luare-aminte la inima ta, frate, şi ia seama la vrăjmaşii tăi, căci sunt vicleni în răutatea lor. Încredințează-te în inima ta de cuvântul acesta Nu poate face cele bune omul care săvârşeşte cele rele. De aceea ne-a învățat Mântuitorul să priveghem, zicând :,,Strâmtă este poarta și îngustă calea ce duce la viață, şi puțini sunt cei ce o află pe ea" (Matei 7, 13-14). Fii deci cu luare-aminte la tine, ca nu cumva ceva din cele ale pierzării să te desfacă de Dumnezeul dragostei. Stăpânește-ți inima ta și nu fi nepăsător, zicând : „Cum o voi păzi, om păcătos fiind?" Căci când va părăsi omul păcatele sale şi se va întoarce la Dumnezeu, pocăința sa îl va naşte a doua oară şi-l va face cu totul nou.
Dumnezeiasca Scriptură, cea Veche şi cea Nouă, vorbeşte pretutindeni despre păzirea inimii. Întâi cântărețul David strigă: „Fiii oamenilor, până când veți fi grei la inimă?" (Ps. 4, 2); şi iarăşi: „Inima lor este deşartă". Iar despre cei ce cugetă cele deşarte spune: „Zis-a întru inima sa: Nu mă voi clăti"; şi iarăşi: „Zis-au întru inima lor: Uitat-a Dumnezeu". Şi cîte ca acestea.
[Isaia Pustnicul, I, 346-348]
Cartea Filocaliilor.
Comentarii
Trimiteți un comentariu