Cel ce gândeşte cele rele nu poate dobândi inimă curată, căci e întinată de gândul rău, ca o oglindă de noroi

 

Cel ce gândeşte cele rele nu poate dobândi inimă curată, căci e întinată de gândul rău, ca o oglindă de noroi

„Fericiți, zice Dumnezeu, cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu" (Matei 5, 8). Dar inima curată nu o poate înfăptui nici o vir- tute, nici două, nici zece, ci toate împreună fiind, aşa zicând , ca una singură şi dusă pînă la capătul din urmă. Dar nici acestea nu pot face singure inima curată, fără venirea şi lucrarea Duhului. Căci precum fierarul îşi poate arăta meşteşugul prin uneltele sale, dar fără lucrarea focului nu poate isprăvi nimic, aşa şi omul toate le face şi se foloseşte de virtuţi ca de nişte unelte, dar fără venirea focului dumnezeiesc ele rămân fără rod și fără folos, neizbutând să curățească pata şi întinăciunea sufletului.

Acolo unde este smerenia adâncă, acolo sunt şi lacrimi îmbelşugate. Iar acolo unde sunt acestea, acolo e şi prezența Duhului cel închinat. Iar acolo unde e Acesta, acolo se iveşte toată curăția și sfințenia în cel ce se află sub lucrarea Duhului. ... Omul poate lupta împotriva patimilor sale, dar nu le va putea dezrădăcina nicidecum. Şi a primit puterea de a nu face răul, dar nu şi puterea de a nu se gândila el. Dar evlavia constă nu în a face numai binele, ci și în a nu gândi cele rele. Deci cel ce gândeşte cele rele nu poate dobândi inimă curată. Și cum ar putea? Căci e întinată de gândul rău, ca o oglindă de noroi.

Eu am înțeles că inima curată constă nu numai în a nu fi tulburat cineva de vreo patimă, ci și în a nu cugeta vreun rău sau ceva al vieții, atunci cînd vrea, ci a avea în sine numai amintirea lui Dumnezeu printr-o iubire neînfrânată. Căci numai în lumina curată vede ochiul în chip curat, neaşezându-se în calea privirii nimic.

 [Sf. Simeon Noul Teolog, VI, 60-61

Cartea Filocaliilor