"Către ceruri ridicăm ochii noștri întotdeauna când Te chemăm și spre pământ îi coborâm când ne amintim de păcatele noastre. Întotdeauna suntem în prăpastie din pricina slăbiciunilor noastre și a păcatelor noastre. Tu ești întotdeauna întru înălțime, precum se și cuvine măririi Tale și strălucirii Tale.
Tu ești întotdeauna în cer când suntem nevrednici să Te primim, dar cu plăcere Te pogori la noi, în sălașurile noastre pământești, când însetăm după Tine și când deschidem Ție ușa noastră.
Dar și de Te pogori la noi, totuși rămâi în cer; în cer locuiești, prin cer umbli și cu cerul împreună Te apleci până în valea noastră.
Cerul este departe, foarte departe, pentru omul al cărui duh și a cărui inimă sunt întoarse de la Tine sau care-și bat joc când se pomenește numele Tău. Dar el este aproape, foarte aproape, pentru omul care ține întotdeauna deschisă ușa sufletului său și așteaptă să vii Tu, Cel mai drag dintre oaspeți.
Dacă ar fi să-l punem alături de Tine pe omul cel mai drept, Tu Te înalți mai presus de el ca cerurile mai presus de valea pământului, ca viața veșnică mai presus de împărăția morții.
Noi suntem dintr’un material stricăcios și putrezitor: cum am putea să stăm la aceeași înălțime cu Tine, Tinerețe și Putere Fără de moarte!
Tatăl nostru, Care întotdeauna ești mai presus de noi, apleacă-Te până la noi și ne ridică până la Tine. Ce altceva suntem, fără numai limbi alcătuite din țărână ca să laude slava Ta? Țărâna ar fi mută pe vecie și n-ar putea rosti numele Tău fără noi, Doamne. Cum poate țărâna să Te cunoască dacă nu prin noi? Cum ai putea să faci minuni din țărâna moartă dacă nu prin noi? O, Tatăl nostru!"
SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI
TÂLCUIRE LA TATĂL NOSTRU

Comentarii
Trimiteți un comentariu