"Prin rugăciune se poate dobândi de la Dumnezeu orice dar. Dumnezeu însă nu îndeplinește totdeauna și numaidecât rugăciunile noastre.
Fericitul Augustin ne spune că rugăciunea este «Cheia vistieriei darurilor dumnezeiești», încât de la Dumnezeu poți dobândi orice lucru bun prin rugăciune. Însuși Mântuitorul făgăduiește acest lucru, când zice: „și toate câte veți cere, rugându-vă cu credință, veți primi” (Matei 21, 22). Și iarăși: „Cereți și se va da vouă” (Matei 7, 7). Așadar, când ne aflăm în strâmtorare, să alergăm la sprijinul lui Dumnezeu; că El ne va ajuta, așa cum a ajutat pe Sfinții Apostoli în timpul furtunii (Luca 8, 24). De aceea, cel ce se îndărătnicește și nu vrea să roage pe Dumnezeu, în primejdie, nu are drept să se plângă.
Dumnezeu nu împlinește totdeauna și numaidecât rugăciunea noastră. Monica, mama Fericitului Augustin, s-a rugat optsprezece ani la Dumnezeu pentru întoarcerea fiului ei la Hristos. Dumnezeu Se lasă de multe ori rugat, pentru ca rugăciunea noastră să fie făcută cu tot dinadinsul, dându-ne prilej să cinstim după cuviință darurile primite317 . Deci, de voim cu adevărat să ni se împlinească rugăciunea, să ne rugăm cu atât mai mare stăruință și căldura, cu cât Dumnezeu întârzie cu împlinirea cererii noastre. Așa făcea orbul din Ierihon: cu cât Hristos Se făcea că nu-i ia rugăciunea în seamă, cu atât el strigă mai tare: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă” (Luca 18, 38)."
PATRIARHUL JUSTINIAN
ÎNVATATURA DESPRE CREDINTA ORTODOXA

Comentarii
Trimiteți un comentariu