"Detinutul profet"

"...Deţinutul îşi trăieşte viaţa ca şi cum s-ar afla în faţa lui Dumnezeu. Stă ore în şir, ziua şi noapte, în stare de trezvie, pe un scaun şi aşteaptă, rugându-se şi chemând alinarea şi descoperirea Duhului Sfânt. 

Nu tinde către miracole, ci spre o atentă dreaptă judecată. Ştie că reflectarea luminii divine este în funcţie de condiţiile şi structurile fiinţei sale, de aceea nu se hazardează în absolut. Deşi în clipa unei iluminări are simţământul Adevărului, el rămâne rezervat, căci numai verificarea ulterioară va dovedi în ce măsură a fost în adevăr. Misiunea omului e de a cugeta necontenit sensul şi rostul său pe lume, în complexitatea şi taina vieţii. [..]

În toată singurătatea lui, el nu se simte singur. În toată umilitoarea lui înfrângere, el are certitudinea triumfului Hristosului din lume.

Este el un mistic, un filozof, un om politic, un poet, un om de ştiinţă, un economist? Nu. El se consideră simplu un om creştin...

Ştie că datoreşte mult Filocaliei din punct de vedere sufletesc, că gândirea i-a fost formată de teologie, şi totuşi ia distanţă faţă de ele, le judecă pe toate cu luare aminte şi caută să le vadă pe toate în Hristos. Îl interesează mântuirea lumii: ce este, cum este şi cum se poate concretiza...

În camera deţinutului arde necontenit candela şi-n inima lui pulsează rugăciunea isihastă. E tot mai departe de lume şi totuşi o poartă în întregime în sineşi. El e un tip nou de isihast, cum nu ştiu să fi fost altul, căci în liniştea lui se revarsă zbuciumata omenire de azi şi dintotdeauna...

Zi de zi, an de an s-au tot clarificat în el ideile învăţăturii creştine. Spiritul s-a curăţit până ce a ajuns la limpeziri luminate de sus. În singurătatea sa, marea problemă pe care şi-o pune este următoarea: Care este starea lumii în faţa lui Dumnezeu? Care este starea creştinătăţii în faţa lui Hristos? Şi lumea şi creştinătatea sunt în criză. Dar de ce a intrat creştinătatea în criză?...

După îndelungă rugăciune, meditaţie şi cercetare, a ajuns la concluzia, surprinzătoare pentru mentalitatea creştinilor moderni, că îi lipseşte puterea. Creştinătatea nu are putere. Creştinătatea a pierdut din vedere că lui Iisus I S-a dat toată puterea în cer şi pe pământ...

În faţa puterii antihristice, omenirea se uneşte în jurul lui Hristos, singura putere ce poate strivi şi nimici fiara apocaliptică. De aceea e aşteptat Hristos să apară cu strălucire mare în omenire, de aceea creştinătatea trebuie să pregătească omenirea spre a-L putea primi. Creştinătăţii i s-a dat puterea de a zidi Împărăţia lui Dumnezeu şi trebuie să-şi îndeplinească această menire, căci vine Domnul şi nu ştim când vine, dar trebuie să fim pregătiţi pentru a fi cu adevărat Israelul Lui..."

"Deținutul Profet" - Ioan Ianolide

Sursa: Fb "Sfintii Închisorilor"