"Termenii de făptuire" şi contemplaţie" ii aflăm adesea în scrierile Sfinților Părinți. După cum am mentionat deja, toate cele ale omului sunt daruri de sus. Darurile lui Dumnezeu sunt mari şi fără de număr. Dar pentru ca ele să ajungă la om şi să rămână ale sale, trebuie ca şi el să îşi aducă mica lui contribuție. Strădania sa se numeşte fǎptuire. Făptuirea cuprinde fiecare latură a luptei sale, tot ceea ce face pentru a-I arăta lui Dumnezeu pocăinţa sa și a-l încredinţa de iubirea şi de credincioșia sa; toate mijloacele pe care le foloseşte pentru a-şi preschimba viața: faptele de evlavie, de milostenie şi de iubire; plânsul, postul, înfrânarea, osândirea de sine și smerenia. Chiar şi rugăciunea neîncetată pe care l-o aduce lui Dumnezeu se numără printre virtuţile „mici", printre lucrările făptuirii. Dar împărăteasa virtuţilor este iubirea, singura care îl uneşte strâns pe om cu Hristos, astfel încât de aici înainte nimic nu poate să îi mai despartă,,nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nicio altă făptură. Dar oare cum ajunge cineva la o asemenea iubire? Când omul se luptă cu vrednicie şi până la sfârşit în arena acestor virtuți „mici" şi ajunge la capătul puterilor sale, atunci Dumnezeu Îşi întinde sfintele Sale mâini şi îl trece peste prăpastia ce îi desparte la limanul neînviforat al harului Său. Acest har îi deschide înainte omului nesfârşitele zări ale veşniciei şi îl răpeşte în contemplaţie. Duhul său este fermecat de frumuseţea iubirii dumnezeieşti. De bunăvoie şi cu o dorință arzătoare, el devine prizonierul ei. Gândurile, simțămintele şi întreaga lui fiinţă suferă o prefacere. De fapt, Dumnezeu Însuşi vine şi Se sălăşluieşte în inima omului, punând suișuri intr-insa". Astfel, inima dobândeşte dimensiuni nesfârsite, ca să poată cuprinde cerul şi pământul. Omul este atunci binecuvântat, chiar dacă trece prin grele încercări şi totul în jurul lui se năruie. El merge din „putere în putere", de la o plinătate a iubirii dumnezeieşti la o și mai mare plinătate, strigând neîncetat: „Avva, Părinte, milostiv fii mie, păcătosului."
Rugăciunea o nesfrârsită înfaptuire
Arhim. Zaharia
Rugaciunea, bogatia vietii duhovnicești
Comentarii
Trimiteți un comentariu