Ca o cetate înaltă şi împărătească... Bunul cel mai ales al cugetării e socoteala cea dreaptă şi măsurată

 

Ca o cetate înaltă şi împărătească... Bunul cel mai ales al cugetării e socoteala cea dreaptă şi măsurată

...Vreau să vă vorbesc despre bunul cel mai ales, care este puterea de-a deosebi lucrurile sau dreapta socoteală. Aceasta este, între celelalte virtuti, ca o cetate înaltă şi împărătească. Vreau deci să vă arăt covârşitoarea ei înălţime şi folosul ei nu numai prin spusele mele, ci şi prin părerile vechilor Părinți, căci Domnul îşi dă harul Său tâlcuitorilor după vrednicia și dorul ascultătorilor. Aceasta nu este o virtute măruntă, ci unul din cele mai însemnate daruri ale Duhului Sfânt. Căci zice Apostolul: „Unuia i se dă prin Duhul Sfânt cuvântul înţelepciunii, altuia cuvântul cunoștinței în același Duh, altuia credință, altuia darul tămăduirilor, altuia puterea de-a deosebi duhurile" (1 Cor. 12, 8-9). Apoi, sfârşind numărarea darurilor duhovniceşti, adaugă: „Toate acestea le lucrează unul şi acelaşi Duh" (1 Cor. 12, 11). Vedeți, aşadar, că nu e nici mic, nici pământesc darul deosebirii, ci unul dintre cele mai mari daruri ale harului dumnezeiesc. Deci de nu se va strădui monahul cu toată puterea să-l dobândească pe acesta şi de nu va putea, printr-o chibzuire sigură, să facă deosebirea duhurilor care vin asupra lui, va fi nevoit, ca unul ce rătăceşte prin noapte, nu numai să cadă în prăpăstiile cele mai cumplite ale păcatului, ci să se poticnească şi în căile cele netede şi drepte.... Ştiu pe mulți care şi-au topit trupul cu postul şi privegherea, și au petrecut prin pustietăți, iar cu sărăcia atâta s-au nevoit, încît nicí hrana cea de toate zilele nu-şi mai lăsau pe seama lor; şi la atîta și milostenie s-au dedat, încât nu le-ar fi ajuns toate cîte sunt pe lume ca să le împartă. Dar după toate acestea au căzut din virtute şi s-au rostogolit în păcat. Deci ce i-a făcut pe aceştia să rătăcească de la calea cea dreaptă?Nimic altceva, după înțelegerea şi părerea mea, decât că n-au avut darul deosebirii. Căci acesta învață pe om să se păzească de ceea ce întrece măsura in amândouă părțile și să meargă pe calea împărătească. El nu lasă pe monah să fie furat, prin înfrânarea peste măsură, de cele de-a dreapta, dar nici să fie tras, prin nepăsare şi moleşire, de cele de-a stânga . Darul acesta de discernământ este un fel de ochi şi de luminător al sufletului după cuvântul ei care zice: „Luminătorul trupului este ochiul. Deci dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat. Iar dacă ochiul tău va fi întunecat, tot trupul tău va fi întunecat" (Matei 6, 22-23). Şi aşa este. Căci acesta, cer- cetînd toate gândurile și faptele omului, deosebește și dă la o parte tot lucrul rău, neplăcut lui Dumnezeu, alungând rătăcirea departe de om. Aceasta o putem afla și din istorisirile dumnezeieştilor Scripturi. Astfel Saul, căruia i s-a încredinţat pentru întîiaşi dată împărăția lui Israil, fiindcă n-a avut ochiul acesta al dreptei socoteli, fiind întunecat la minte, n-a știut să judece că mai plăcut este înaintea lui Dumnezeu să asculte de porunca prorocului Samuil decât să aducă jertfă lui Dumnezeu. Şi aşa, ceea ce credea el că îndreptează înaintea lui Dumnezeu, aceea l-a făcut să se poticnească şi să fie înlăturat de la împărăţie. N-ar fi pătimit aceasta dacă ar fi avut în el lumina dreptei socoteli. Pe aceasta o numeşte Apostolul,,soare", zicând: „Soarele să nu apună întru mânia voastră” (Efes. 4, 26). Dar i se mai zice şi „,cârmă a vieții", precum este scris: „Aceia întru care nu este cîrmuire cad ca frunzele". Scriptura o mai numeşte şi „sfat", şi ne învață că fără de el să nu săvârşim nimic. Astfel nici chiar vinul cel duhovnicesc, care înveseleşte inima omului, nu ne este îngăduit să-l bem fără dreaptă socoteală (Ps. 10, 15). Căci zice cuvântul: „Cu sfat bea vinul". Şi iarăşi zice: „Ca o cetate surpată şi fără ziduri, aşa este omul care nu face toate cu sfat" (Prov. 25, 28). În dreapta socoteală este înţelepciunea, în ea înțelegerea şi simțirea fără de care nu se poate clădi nici casa noas-

tră cea mai dinlăuntru şi nu se poate aduna nici bogăția duhovnicească, după cuvintul: „Cu înţelepciune se zideşte casa şi cu mintea se reînnoieşte, şi cu prevederea se umplu cămările de bogăţie" (Prov. 24, 3-4). Ea se numeşte şi hrană tare, dat fiind că numai aceia care, în urma obişnuinţei, şi-au deprins simțirile să deosebească binele de rău sînt capabili de ea. Din toate acestea se arată lămurit că nici o virtute nu se naşte şi nu rămîne neclintită până la urmă, fără dreapta socoteală. Ea este maica şi păzitoarea tuturor virtuţilor.Aceasta a fost socotinţa şi părerea Sfîntului Antonie, la care s-au alăturat ceilalți Părinți. 

[Sf. Ioan Casian, I, 118-120]

Cartea Filocaliilor